miercuri

31 iulie, 2024

Marin Pana

INS a confirmat valoarea de 3% creștere economică pe trimestrul III 2019 și, implicit, traiectoria descendentă a acestui indicator pe parcursul anului în curs. De reținut, și valorile de +5% pe T1, repectiv +4,4% pe T2 sunt semnificativ...
14 ianuarie, 2020
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele unsprezece luni ale anului în curs, un deficit de aproape zece miliarde de euro sau 4,5% din PIB estimat pentru 2019 (219,33 miliarde euro). Majorarea soldului negativ faţă...
14 ianuarie, 2020
Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna noiembrie 2019 a fost de 5.196 lei, cu 2,1% mai mare faţă de luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net a avansat cu 2,0%, până la 3.179...
13 ianuarie, 2020
Eurostat prezintă un infografic elocvent pentru abordarile din sistemul de sănătate și pentru modul de a gândi al românilor. Care, din acest punct de vedere, nu sunt decât geografic în Uniunea Europeană. Este vorba despre procentajul femeilor cu...
9 ianuarie, 2020
Deficitul comercial pe luna noiembrie 2019 a fost de 1.490,9 milioane euro, cu aproape cinci procente mai mic față de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor comunicate de INS. De reținut, această evoluție a avut loc pe...
9 ianuarie, 2020
Decalajele în materie de PIB/locuitor între regiunile României se vor reduce până în anul 2023 dar, în majoritatea cazurilor, pe baza amplificării declajelor între județele mai dezvoltate și cele mai sărace dintr-o regiune. Astfel, coeziunea în profil teritorial...
8 ianuarie, 2020
1.Potrivit documentelor oficiale publicate deja, la construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2020 s-a avut în vedere acordarea unui indice de corecție de 1,41 în conformitate cu prevederile art.170...
8 ianuarie, 2020
Potrivit datelor comunicate de Eurostat, România s-a situat în anul 2018 pe locul patru între statele UE cu cea mai mică pondere a cheltuielilor pentru transport între statele membre UE. Cu 11,2% din totalul cheltuielilor unei gospodării (...
8 ianuarie, 2020
Față în față: datele din prognoza FMI privind România și cele ale Comisiei Nationale pentru Strategie și Prognoză pe care lucrează, îndeobște guvernele noastre. Pentru anii următori – pentru care se fac strategiile și politicile oficiale, merită consemnate...
7 ianuarie, 2020
„Discuții generale pe acest subiect am avut, intenția este să se ajungă la 6% contribuție în Pilonul II, și acest lucru gradual. Desigur, nu (am avut discuții – n.red.) atât de aplicate incât să pot face o declarație...
5 ianuarie, 2020
România figurează, de departe, pe ultimul loc între statele membre UE la ponderea cheltuielilor cu restaurante, cantine, take-away etc., potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu doar 1,9% din cheltuielile gospodăriilor, suntem mult în urma Poloniei (3%), Lituaniei (3,4%)...
3 ianuarie, 2020
Deficitul bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni din 2019 a fost mai mare cu circa 11 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a urcat la peste 37 de miliarde lei (-3,56% din...
2 ianuarie, 2020
Atunci când au fost stabilite criteriile de la Maastricht a fost luată în considerație o medie a statelor europene, deoarece nu se putea veni cu valori diferite pentru fiecare situație în parte. Astfel, în materie de deficit bugetar,...
27 decembrie, 2019
România a ajuns în 2018 la 71% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată datele publicate de Eurostat. În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, adică...
27 decembrie, 2019
Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a situat în trimestrul III 2018 pe primul loc între statele membre UE la creşterea costului orar al muncii (+13,2% nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, valoare ajustată după calendar)....
26 decembrie, 2019
Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 12 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele membre UE. Indicatorii la care nu îndeplinim cerințele sunt poziția investițională netă și...
23 decembrie, 2019
Rezultatul economiei pe anul 2018 a fost ajustat în plus cu peste opt miliarde de lei în termeni nominali, de la 944,22 miliarde lei în varianta provizorie până la 952,39 miliarde lei în varianta semidefinitivă. Totodată, deflatorul utilizat...
20 decembrie, 2019
Ideea pusă în dezbatere – Eșalonarea creșterii punctului de pensie până la 1.775 lei pe parcursul a trei ani, până în 2022, cu acordarea a o treime din creștere la 1 septembrie 2020. Impactul măsurilor de creștere a...
17 decembrie, 2019
Gospodăriile din UE au cheltuit pentru locuire și utilități aproape 2.100 miliarde euro, sumă echivalentă cu 13% din PIB-ul Uniunii – potrivit situației la nivelul anului 2018. Această sumă reprezintă 24% din sumele totale achitate de gospodării și...
16 decembrie, 2019
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele zece luni ale anului în curs, un deficit de circa 9,2 miliarde de euro sau 4,2% din PIB estimat pentru 2019 (aproximativ 219 miliarde euro). Majorarea soldului negativ...
16 decembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: