Repartizarea cheltuielilor gospodăriilor în România și în UE

Gospodăriile din UE au cheltuit pentru locuire și utilități aproape 2.100 miliarde euro, sumă echivalentă cu 13% din PIB-ul Uniunii – potrivit situației la nivelul anului 2018.

Această sumă reprezintă 24% din sumele totale achitate de gospodării și reprezintă, de departe, capitolul cel mai important de cheltuieli după clasificarea armonizată pe 12 capitole.

La mare distanță în spate, apar:

• banii dați pentru transport (13,2%),
• mâncare și băuturi non-alcoolice (12,1%),
• recreere și cultură (9,1%), restaurante și hoteluri (8,7%).

Sumele rămase au fost destinate pentru: mobilier, aparatură și produse de întreținere a casei (5,4%), îmbrăcăminte și încălțăminte (4,7%), băuturi alcoolice, tutun și narcotice (3,9%) și sănătate (3,9%), care au însumat împreună 32,8% din cheltuielile gospodăriilor pe 2018.

De reținut în ceea ce privește cel mai important capitol de cheltuieli, România apare exact la mijlocul clasamentului european, pe locul 15 din 28 și imediat după Italia, cu o pondere de 13,7% din PIB, ușor peste media UE de 13%, însă cu un procentaj din totalul cheltuielilor de doar 22,5%, adică sub media UE de 24%.

După cum era de așteptat, în principal din motive de climă dar nu numai, țările care au consemnat cele mai mari ponderi ale cheltuielilor pentru locuire și utilități se regăsesc spre nordul continentului (Finlanda 28,5%, Danemarca 28,1%, Slovacia 27,7%, Franța 26,3%, Marea Britanie 26%, Suedia 25,9% și Cehia 25,2%). Prin contrast, cele mai mici valori apar în Malta (10,3%), oarecum suprinzător, Lituania (15%) și Cipru (15,1%).

Ponderea în PIB și alocarea pe categorii

Dacă se face o comparație între România și media UE cu datele prezentate de Eurostat pe categorii de cheltuieli, se poate observa, în primul rând, că ponderea totală a cheltuielilor gospodăriilor în PIB este semnificativ mai mare la noi decât în UE (60,7% din PIB față de 54,3% media Uniunii).

Ceea ce este în concordanță cu creșterea pe bază de consum întreprinsă în ultimii ani dar arată și faptul că avem un consum exagerat în raport cu performanța economică. De reflectat la faptul că ponderea în PIB ce revine compensării salariaților a fost situată la 39,9% din PIB în România, comparativ cu 47,6% la nivelul UE. Ceea ce ar trimite la întrebarea cine consumă mai mult decât media UE și din ce sursă ?

Revenind la structura pe categorii, chiar și dacă ținem cont de nivelul de dezvoltare mai redus ( 64% din PIB la paritatea puterilor de cumpărare standard conduce la un indice de referință de 156% între România și UE dacă am vrea să avem anumite categorii de cheltuieli la nivel european) rezultă că plătim relativ exagerat pe mâncare, băutură sau tutun dar și pentru comunicații, sănătate și educație.

Desigur, capitole la care și nivelul prețurilor poate să contribuie, pe o piață mai puțin concurențială și într-o economie cu bugete publice mici pentru sănătate și educație.

Alocările noastre ajustate cu nivelul relativ al ponderii cheltuielilor în PIB se prezintă ca fiind ceva mai puțin disproporționate în sus dar și ceva mai slabe la capitolele situate sub uzanțele europene în materie. Cu trecerea unui singur domeniu de la peste 100% față de media UE sub această medie: locuirea și utilitățile. Atenție, acestea vor reveni peste 100% în cazul unei temperări a consumului, ceea ce va pune probleme suplimentare programelor de austeritate.

Altminteri, cu observația că, după reducerea TVA, taxarea din partea statului nu mai poate fi un factor de influențare (deși supravegherea mai atentă a prețurilor ar fi de luat în calcul), ar cam urma să ne reducem consumul alimentar în expresie fizică (simultan cu un transfer dinspre  gospodărie spre restaurante), dacă ar fi să ne luăm după media europeană. Și să dirijăm sumele astfel dispobilizate către alte categorii de cheltuieli, inclusiv prin diversificarea lor.

În fine, dar nu în ultimul rând, având în vedere că există decalaje însemnate deja de nivel de trai între regiuni și pe categorii sociale, poate că ar fi util să trecem și la calcularea unui indice de inflație „european”, pentru cei care au ajuns la nivelul de venituri și la structura lor din Occident. Nu de alta, dar să știm și noi către ce ne îndreptăm pe măsură ce convergența își va spune cuvântul.