Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a situat în trimestrul III 2018 pe primul loc între statele membre UE la creşterea costului orar al muncii (+13,2% nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, valoare ajustată după calendar). Podiumul a fost completat de vecinele noastre Bulgaria (+10,0%) şi Ungaria (+8,9%), ceea ce arată o tendinţă regională, ceva mai pronunţată la noi.
De reținut pentru plasarea în contextul evoluţiilor din fostele state socialiste, valori semnificative de majorare a costurilor cu forţa de muncă s-au consemnat şi în Lituania (+8,3%), Estonia (+7,7%), Slovacia (+7,4%), Cehia (+7,2%) şi Polonia (+6,6%). La polul opus, valorile minime au fost consemnate de Luxemburg (+0,3%) și Finlanda (+0,4%).
Media pe întreaga Uniune a fost de peste patru ori mai mică decât la noi, de doar 3,1%, în timp ce creșterea costului orar al muncii în Zona Euro a fost de 2,6%. Rezultatul pentru Europa Centrală şi de Est arată o tendință de reducere a decalajelor față de Occident la costul muncii dar și o erodare a competitivității obținute prin costul mai scăzut al forței de muncă, care reclamă o îmbunătățire tehnologică și a mediului de afaceri.
Un avans semnificativ al costurilor salariale în România era de aşteptat, dat fiind costul orar redus exprimat în moneda unică europeană dar și poziția codașă în UE la partea care revine remunerării muncii din rezultatul activității economice, situată în prezent la circa 40% din PIB față de peste 50% în aproape toate țările occidentale dezvoltate).
Totuși, erodarea de competitivitate prin prețul mai ridicat al muncii depuse ar fi trebuit compensată prin creșterea productivității. Ori, media indicatorului de productivitate a muncii în industrie pe primele trei trimestre din anul curent (referinţa pentru întreaga economie) a fost de -0,7%, ceea ce relevă o discrepanță îngrijorătoare.
Evoluția divergentă dintre productivitatea muncii și costul acesteia riscă să pună probleme și să ne ducă într-o zonă de stagnare economică, după ce ne-am obișnuit să reducem sistematic decalajul de PIB/locuitor față de media UE. Mai ales în contextul competiţiei zonale pentru atragerea de noi investiţii, competiţie în care stăm relativ slab la capitole precum infrastructura sau mediul de afaceri.
Spre deosebire de evoluția consemnată pe media UE și în Zona Euro (EA19), în România creșterea costurilor cu forța de muncă a continuat și în trimestrul III 2019 să fie mai mare pe zona non-business decât în cea de business, în pofida creșterilor importante din trecutul imediat deja implememntate la nivelul sectorului bugetar.
Situația nu este, însă, unică la nivelul statelor din fostul bloc socialist care au aderat la UE. Mai degrabă ar trebui să ne atragă atenția că suntem primii la majorări ale costurilor salariale pe toate cele trei segmente mari ale zonei de business (industrie, construcții și servicii), ceea ce ne face tot mai puțin atractivi pentru investiții în raport cu alte state din regiune.
Una peste alta, datele comunicate de Eurostat arată că se conturează o problemă cu creșterea costului salarial. Evidentă atât în mărime absolută (ne plasăm sistematic peste limita recomandată de maxim +12% din perspectiva echilibrelor macroeconomice), cât și din punct de vedere al ritmului mai mare pe zona non-business, aflată sub influența deciziei administrative și nu sub acțiunea forțelor economiei de piață.
