marți

23 aprilie, 2024

statistica

Creșterea reală a pensiilor în 2020 va fi similară cu cea din 2009, dacă va fi păstrat nivelul de indexare de 14% stabilit în prezent, adică +11,5% anul acesta față de +11,2% la criza precedentă. Calculele au la...
12 octombrie, 2020
Deficitul balanței comerciale a urcat la circa 11,5 miliarde de euro după primele opt luni ale anului ( 5,3% din PIB estimat pentru anul în curs), potrivit datelor publicate de INS. În luna august 2020, scăderea exporturilor față...
12 octombrie, 2020
INS a anunțat un rezultat de -4,5% al PIB pe S1 2020, deși a recalculat în jos rezultatul pe T2 cu circa 1,1 miliarde lei. Reamintim că estimarea–semnal de -4,7% pentru dinamica PIB fusese deja ajustată la -4,6%...
11 octombrie, 2020
Valoarea definitivă pentru creșterea PIB pe 2018 a fost de 4,5%, ușor peste cea de 4,4% prezentată în varianta semidefinitivă de anul trecut. Asta deși valoarea rezultatului economic exprimată în termeni nominali a fost diminuată marginal de la...
11 octombrie, 2020
Cel mai mare număr de cazuri noi de COVID 19 înregistrate în 24 de ore a fost anunţat miercuri, acesta ridicându-se la 2.958, totalul fiind de 142.570. De asemenea, a fost înregistrat cel mai mare număr de decese...
7 octombrie, 2020
România s-a situat în 2019 pe locul al treilea în UE la ponderea tinerilor care au părăsit școala și nu urmează o formă de pregătire profesională, cu un procentaj de 15,3%, după Spania (17,3%) și Malta (16,7%). Proporţia...
7 octombrie, 2020
Datele publicate de INS pentru T2 2020 arată că veniturile românilor se apropie de 2.000 lei lunar pe persoană. Ele au fost de 5.077 lei pe gospodărie și 1.973 lei pe fiecare membru al acesteia. De reținut, veniturile...
5 octombrie, 2020
Deconturile politicilor bugetare declanșate în ultimii 4 ani se decontează acum în anul electoral, suprapuse și peste decontul crizei Covid: prin comparație cu comportamentul celorlalte state europene, România pare să-și fi configurat un model de nesusținut: politici sociale...
30 septembrie, 2020
Speranța de viață a unui nou-născut în UE era de 81 de ani în anul 2018, cu o diferență pe sexe de 5,5 ani în favoarea femeilor (83,7%) față de bărbați (78,2 ani). Cele zece regiuni care au...
30 septembrie, 2020
În zece județe ale României, ponderea celor care primesc ajutor social pentru a beneficia de prevederea legală referitoare la venitul minim garantat este mai mare de 1%, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială...
28 septembrie, 2020
România se plasează pe primul loc între statele UE în ceea ce privește ponderea elevilor din ciclul secundar care studiază două limbi străine, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de 97,7%, devansăm țări precum Finlanda (94,4%),...
25 septembrie, 2020
În prima lună din acest an, România consemna oficial prin instituțiile abilitate, un număr de alegători, aproape egal cu numărul de rezidenți. Adică, simplificat, la 19,3 milioane de trăitori în țară avem pe liste aproape 19 milioane de...
23 septembrie, 2020
Activul net al fondurilor private din pilonul II a revenit pe o creștere semnificativă după ce fusese afectat de declanșarea epidemiei mondiale. De la circa 62 miliarde lei la finele anului 2019, suma totală a fondurilor acumulate pentru...
21 septembrie, 2020
Rata dobânzii pe termen lung a scăzut la zero în Zona Euro și a coborât la doar 0,25% ca medie la nivelul UE, valoare la jumătate față de cea de la începutul anului în curs. Nu mai puțin...
21 septembrie, 2020
Potrivit datelor comunicate de INS, pe primele 7 luni ale anului, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 18,1% în serie brută și cu 20% pe seria ajustată după numărul de zile lucrătoare și sezonalitate. Luna iulie 2020...
16 septembrie, 2020
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele șapte luni din 2020, un deficit de 4.836 milioane de euro, cu aproape o cincime mai puțin față de aceeași perioadă a anului anterior. Majorarea cu 7% a...
14 septembrie, 2020
Deși România a consemnat în luna iulie 2020 o creștere cu 8% a producției industriale lunare, valoarea față de aceeași lună a anului precedent a rămas cu 6,5% mai redusă, potrivit datelor comunicate de INS. Mai mult, aceste...
14 septembrie, 2020
În primul semestru al anului, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 41.596,7 milioane lei, valoare mai mare cu 1,5% în termeni nominali, comparativ cu S1 2019, potrivit datelor publicate de INS. Ajustarea cu indicele de preț...
9 septembrie, 2020
După analizarea datelor semnal, Institutul Național de Statistică a ajustat ușor în sus valoarea brută a evoluției PIB pe primul semestru al anului ( de la -4,7% la -4,6%), dar a păstrat nivelul de -3,9% rezultat după ajustarea...
8 septembrie, 2020
Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna iulie 2020 a fost de 5.468 lei, cu 99 de lei sau 1,8% peste cel din luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 2,2%,...
8 septembrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: