marți

26 martie, 2024

8 septembrie, 2020

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna iulie 2020 a fost de 5.468 lei, cu 99 de lei sau 1,8% peste cel din luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 2,2%, până la 3.372 lei. Sumă echivalentă cu 697 de euro și similară cu cea încasată conjunctural în ultima lună a anului precedent, când nu era pandemie și s-au dat prime de sărbători.

După ajustarea cu nivelul preţurilor (circa 55% din nivelul mediu european, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat) puterea de cumpărare în euro a salariului mediu s-a situat la 1.270 de euro (sumă echivalentă ca putere de cumpărare la preţurile medii din UE). Este un nou record pentru acest an și semnificativ peste valorile din aprilie-mai, când a fost sub pragul de 1.200 de euro.

Salariul real de referinţă (puterea de cumpărare raportată la cea din octombrie 1990, ultima înaintea liberalizării preţurilor) a crescut cu cinci puncte procentuale comparativ cu luna anterioară, până la 226,8%. De reținut, potrivit metodologiei INS, sumele luate în calcul au inclus șomajul tehnic achitat conform prevederilor legale pentru perioada pandemiei.


În pofida unei inflații anuale aflate în creștere (2,80% în iulie 2020), puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior a revenit clar în domeniul pozitiv (+5,2%, adică între nivelurile din ianurie și februarie, luni în care nu se manifestaseră efectele crizei (reamintim că în aprilie s-a consemnat singura intrare în teritoriul negativ din ultimii ani, cu -0,5%).

De reținut, însă, evoluția câștigurilor salariale este în contradicție majoră cu evoluția productivității muncii în industrie. După ce a devenit negativă în S2 2019 și a încheiat anul trecut cu -1,3%, impactul inițial al pandemiei a prăbușit valorile lunare la -33,6% în aprilie și -26,1% în mai, astfel încât media pe S1 2020 a ajuns la -12,4%.


De reținut, salariile achitate prin ajutor de stat se contabilizează în media națională, fără a avea însă un corespondent pe măsură în rezultate economice. Deși susțin consumul și au importanță socială, ele afectează deficitul bugetar. În plus, statul trebuie să angajeze alte împrumuturi pentru plata pensiilor majorate, a căror bază reală de contributivitate s-a comprimat.

Învățământul – de pe ultima pe prima poziție, sectorul HoReCa singurul rămas pe minus ca sume nominale

Pe domenii de activitate, cea mai mare creştere de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-a consemnat în învățământ, care a urcat de pe ultima poziție în luna precedentă în fruntea creșterilor salariale cu aproape 20% nominal și +16,6% ca putere de cumpărare. Sănătatea s-a plasat cu puțin peste media națională ( 6% față de 5,2% în termeni reali) iar administrația imediat sub ea (+4,9% real).

Orecum suprinzător, creșterea salarială din sectorul de Energie electrică şi termică, gaze și apă ( +12,3% nominal și +9,2% ca putere de cumpărare) a devansat pe cea din Tehnologia informației (+10,7%, respectiv +7,7%), care a consemnat, însă, cea mai mare medie salarială și s-a apropiat de pragul de 8.000 de lei pe lună.

De reținut, după ce reușise în luna februarie să se apropie de media pe economie, zona critică a industriei prelucrătoare a coborât la cota de 84% față de salariul mediu (după un avans de doar +4,5% nominal și +1,7% în termeni reali). Reamintim că ne poziționăm, astfel, la o diferență considerabilă față de uzanța în materie, în jur de 100%, consemnată în țările dezvoltate.

Trei sectoare au fost salarizate sub nivelul din aceeași lună a anului trecut în termeni reali, deși au avut mici creșteri nominale: cercetarea (+0,7% nominal dar -2,1% real), activitățile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+1,1% nominal și -1,7% real) și agricultura ( +2,2% nominal cu -0,6% real). Singurul domeniu rămas semnificativ pe minus este cel de hoteluri și restaurante (-8,4% în sumă absolută și -10,9% ca putere de cumpărare).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: