România s-a situat în 2019 pe locul al treilea în UE la ponderea tinerilor care au părăsit școala și nu urmează o formă de pregătire profesională, cu un procentaj de 15,3%, după Spania (17,3%) și Malta (16,7%).

Proporţia celor care au părăsit timpuriu procesul de şcolarizare a scăzut pe ansamblul Uniuni Europene, de la 11% în anul 2015 până la 10,2% în anul 2019.

Procentajul celor care au părăsit timpuriu o formă de şcolarizare sau pregătire profesională ( numită în lb. engleză ”early school leavers”)  se referă la tinerii cu vârsta între 18 ani şi 24 de ani care nu s-au aflat într-o formă de învăţămînt la momentul cercetării efectuate sub egida Eurostat în cele patru săptămâni de dinaintea anchetei statistice.

Obiectivul fixat prin programul Europa 2020 este de reducere a acestui indicator sub pragul de 10%. Majoritatea regiunilor europene au îndeplinit acest obiectiv dar România apare cu doar două regiuni din opt sub limita stabilită și cu regiunea Vest aproape de această cerință din educație.

(Citiți și: ”Mihai Matei, ANIS: 23% dintre liceeni abandonează școala. La fiecare 4 ani, mediul de business pierde circa 15.000 de companii care ar putea fi dezvoltate de aceștia”)

Deși situația s-a mai îmbunătățit la nivel național, rămânem pe nedorita poziție de lider regional.

De remarcat faptul că în blocul estic se poate observa o linie destul de clară de demarcație, între România, Bulgaria și Ungaria, situate destul de clar sub media europeană și, prin contrast, Cehia, Polonia și Croația, care apar în statistici cu performanțe remarcabile în contextul UE. Este și una dintre diferențele majore dintre economia noastră și economia poloneză, care explică cel puțin performanța diferită în recuperarea decalajelor prin calitatea forței de muncă.

De reținut, procesul de ameliorare a abandonului în educație nu este unul de progrese continue. Deși majoritatea statelor UE şi-au îndeplinit propriile ţinte naţionale stabilite pentru anul 2020, Germania (10,3%) nu a reușit să atingă ținta după ce coborâse în 2015 și 2017 la 10,1% iar Danemarca a revenit în apropierea pragului (10,4% în 2018 și 9,9% în 2019 după ce coborâse la 7,5% în 2016). Fenomen, care, mai aproape de noi, se regăsește în Bulgaria ( cu o valoare în 2019 mai slabă decât în 2015).

La nivel regiunilor UE, proporția cea mai mare adulților tineri care renunță la educație se regăsește în sud-estul Bulgariei ( regiunea Yugoiztochen), cu nu mai puțin de 27,2%. Totuși, valorile cele mai reduse apar tot în noile state membre, în regiunea centrală de coastă a Croației (1,7%) și în cele care includ capitalele Cehiei și Lituaniei (1,9%, aviz Bucureștiului).

În România, problemele majore sunt concentrate în estul și, suprinzător, în centrul țării (unde componenta etnică pare să joace un rol destul de semnificativ), cu trei regiuni la valori aproximativ duble față de cerințele europene. De care se apropie Regiunea de Vest, zona capitalei și, mare supriză, o regiune situată pe axa sărăciei dar care a făcut progrese remarcabile la acest indicator de educație în ultimii ani (ar fi de urmărit cu ce rezultate), Sud-Vest Oltenia.

Tranziția de la educație la muncă se dovedește a fi mai dificilă pentru cei care părăsesc procesul educațional la o vârstă scăzută, cu carențe în alfabetizare și operarea cu concepte numerice, îndeosebi cei care provin din medii defavorizate. Un factor important, la care ar trebui să luăm și noi aminte, îl constituie și necesitatea de a pleca de acasă pentru a urma o formă de pregătire.

În context, ne confruntăm deja cu probleme în a găsi forţă de muncă cu o calificare satisfăcătoare. Abandonul educațional afectează capcitatea de a avea membri productivi ai societăţii pe termen foarte îndelungat, fiind foarte greu de reversat lipsa de pregătire la vârsta la care se putea desfăşura mai uşor acest proces.

Este o evoluţie care ne penaliza clar pe viitor în încercarea de a avea o economie competitivă şi care să crească ponderea producţiei cu valoare adăugată mai ridicată, singura capabilă să ne permită apropierea de Occident după ce vom epuiza resursa iniţială a nivelului relativ scăzut al salariilor.