România se plasează pe primul loc între statele UE în ceea ce privește ponderea elevilor din ciclul secundar care studiază două limbi străine, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de 97,7%, devansăm țări precum Finlanda (94,4%), Luxemburg (81,6%) , Franța (78,3%) și Polonia (72,9%).
De fapt, trebuie reținut că, potrivit precizărilor metodologice referitoare la colectarea datelor statistice, valorile pentru Finlanda și Luxemburg includ și limbile oficiale la nivelul statului respectiv studiate din motive de asigurarea a inteligibilității mutuale. Ceea ce ne face lider detașat, dacă se face abstracție de limbile care trebuie neapărate învățate.
Pentru referință, amintim procentajele mult mai reduse care au fost consemnate în alte state din fostul bloc estic: Letonia – 69,6%, Estonia – 67,1%, Bulgaria – 57,8%, Slovacia – 57,2%, Cehia – 52,2%, Croația – 50,4%, Ungaria – 38,5% și Lituania- doar 31,1%. Precum și faptul că state din sudul continentului cu probleme de dezvoltare stau foarte slab la acest capitol din educație: Spania – 20,1%, Portugalia – 6,1% (!) și Grecia – 0,6% (!!).
Dincolo de faptul că nu suntem obișnuiți să fim primii în vreun domeniu al educației în Europa ( fie și cantitativ, calitatea este mai greu de evaluat), trebuie subliniat în contextul în care nu pare să existe o legătură directă între antrenamentul în învățarea limbilor străine și ușurința în adaptarea la o slujbă în țări străine, importanța acestei particularități din învățământul național.
Dată fiind și ponderea limbilor străine studiate acum în UE ( cu ordinea –nota bene – engleză, franceză, germană, spaniolă), dincolo de neajunsurile epocii socialiste, ar merita recunoscută valoarea de maximă importanță a unei decizii luate în urmă cu peste o jumătate de secol. Aceea de a reorienta și dezvolta cunoașterea limbilor străine către Occident, după o dispunere care nu putea fi cunoscută atunci. Precum și decizia epocală de a titra și nu de a dubla la TV filmele, cum au făcut majoritatea țărilor de pe continent.