joi

28 martie, 2024

30 septembrie, 2020

Deconturile politicilor bugetare declanșate în ultimii 4 ani se decontează acum în anul electoral, suprapuse și peste decontul crizei Covid: prin comparație cu comportamentul celorlalte state europene, România pare să-și fi configurat un model de nesusținut:
politici sociale de tip european, cu venituri adunate după model american. 

Potrivit datelor publicate de Eurostat, în timp ce veniturile bugetare raportate la PIB au scăzut față de anul 2015 cu aproape patru puncte procentuale, cheltuielile au revenit în 2019 la nivelul din urmă cu patru ani.
Practic, diminuarea taxării nu a fost însoțită de o reducere pe măsură a cheltuielilor asumate de stat iar acestea au revenit la nivelul anterior relaxării fiscale premature.

Dacă încasările la buget au ajuns să reprezinte mai puțin de 69% din media UE (recalculată în premieră, după Brexit), cheltuielile s-au păstrat la 76% față de nivelul consemnat la nivelul Uniunii.
Este o situație care a generat cronicizarea deficitului public și majorarea puternică a datoriei guvernamentale (de la circa 300 miliarde lei la 500 miliare lei).


La punctul de plecare din 2015, când România reușise să treacă cu brio examenul asumat oficial și uitat între timp al obiectivului fiscal pe termen mediu (mai cunoscut drept MTO, după abrevierea în lb. engleză). Dar asta cu procentaje față de media UE de 77% pe partea de venituri și 74% pe partea de cheltuieli.

Între timp se poate vedea că statele UE și-au păstrat pe medie nivelul de încasări dar au mai redus cheltuielile, pentru a reuși echilibrarea fiscală, solicitată și României în mod repetat.

Noi am făcut exact pe dos, cu reducerea taxelor fără să îmbunătățim colectarea și cu avansul cheltuielilor după model european dar fără a avea în prealabil și resursele necesare strânse după același model.


Pentru referință, vă prezentăm și datele pentru ciclul de cinci ani 2015 – 2019 de la vecinii colegi de UE, precum și evoluția din economia poloneză, de care suntem cei mai apropiați ca dimensiune și structură.

Dacă facem apel la evoluția PIB/locuitor în termeni reali, deoarece am luat distanță față de Bulgaria și am depășit între timp Ungaria, constatăm că ar fi trebuit să urmăm exemplul polonez, de creștere a încasărilor, cu păstrarea cotei de cheltuieli raportată la PIB.

România a avut și are în continuare atât cele mai mici venituri cât și cele mai mici cheltuieli din acest grup raportate la PIB. Ceea ce se traduce printr-un stat slab ca putere economică, cu o capacitate de interveni pentru dezvoltarea infrastructurii relativ redusă, inclusiv prin prioritizarea alocărilor spre zona socială.

Acestea alocări nu apar mari în context european ca procentaj în PIB, dar sunt imense în context românesc. Veniturile au fost reduse abrupt în 2015 și au rămas la cel mai redus nivel din UE cu excepția Irlandei (caz special, unde PIB-ul este mărit artificial prin raportarea rezultatelor unor multinaționale care și-au mutat sediile acolo în perspectiva Brexit-ului).

Pe de altă parte, cheltuielile s-au redus mai puțin decât au scăzut veniturile și, odată ce ritmul de creștere excepțional din 2017 (+7,1% PIB) nu a putut fi păstrat, au început să crească din nou spre valoarea procentuală din 2015. Ceea ce arată că nu se pot derula politici sociale de tip european cu venituri de tip american.

Mai grav, în 2020 s-au suprapus majorările de venituri cu iz electoral cu efectele pandemiei, ceea ce a condus la un soi de bombă binară. În care componentele pot fi (cu mari eforturi) stabile separat dar ating masa critică atunci când sunt puse împreună – a se citi majorări substanțiale de cheltuieli (pensii, alocații, salarii) tocmai atunci când rezultatul economic se contractă puternic.

Ceea ce va conduce în 2020 la un deficit bugetar ieșit din comun (-8,6% din PIB), FĂRĂ posibilitate de AJUSTARE GRADUALĂ pe termen mediu dacă ne ducem în -11% din PIB în 2021.

Creșterile de impozite și taxe ar fi o piatră de moară pentru revenirea economiei iar scăderea de cheltuieli va fi aproape sigur blocată juridic la componenta critică, majorarea pensiilor.

Așadar, scadența la păcatul originar din 2015 a venit într-o perioadă electorală și în criză (o nenorocire nu vine niciodată singură). Cu un stat relativ slab financiar și spațiu îngust de manevră bugetară. Dar, cum se spune în reclamele TV la ore de slabă audiență, stați că e „superofertă”. La ce vedeți, se va adăuga, „gratuit”, ce vom trăi la anul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: