Rata dobânzii pe termen lung a scăzut la zero în Zona Euro și a coborât la doar 0,25% ca medie la nivelul UE, valoare la jumătate față de cea de la începutul anului în curs. Nu mai puțin de 13 state ale Uniunii au consemnat valori negative pentru acest indicator, care arată la ce costuri se poate finanța datoria publică pe termen lung.
Rata dobânzii pe termen lung în cazul împrumuturilor acordate României a scăzut în luna august 2020 la 3,88%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Este un nivel mai redus cu aproape un punct procentual față de maximul de 4,83% atins în luna aprilie, când s-au manifestat acut efectele pandemiei.
Cu toate acestea, situația relativă la alte state UE se prezintă mai slab decât în 2019. Astfel, am ajuns să ne împrumutăm la dobînzi cu aproape 80% mai mari decât Ungaria, la costuri practic triple față de Polonia și de patru ori mai mari decât Cehia, toate aceste țări cu regim valutar similar fiind situate în afara Zonei Euro.
De reținut, deși afectate puternic de nivel ridicat al datoriei externe, fosta mare problemă Grecia și actuala provocare Italia sunt situate doar cu puțin peste pragul de 1%. Ceea ce face ca o datorie teoretic ușor de manageriat, de 42,2% din PIB (sub limita de 60% din PIB prevăzută la Maastricht), să fie suportată mai greu de noi decât de greci sau de italieni, care au datorii de patru și, respective, de trei ori mai mari raportate la PIB.
Vecina noastră de la sud de Dunăre, Bulgaria, intrată pe traiectoria de trecere la moneda unică, a consemnat o valoare de doar 0,26%, imediat peste media UE și de aproape 15 ori mai mică față de noi. Cele trei țări baltice, intrate în Eurozonă, s-au poziționat în jurul valorii nule, cu Estonia exact la medie, Lituania la +0,16% și Letonia (-0,19%)
Tot pentru referință, menționăm și faptul că dobânzile negative cele mai mari la împrumuturile luate le-au înregistrat Germania (-0,52%), Danemarca (-0,36%), Luxemburg (-0,45%) și Olanda (-0,41%), Danemarca (-0,36%). Evident, percepția investitorilor și interpretarea tendințelor de evoluție din fiecare țară au jucat rolul hotărâtor.
În mod evident, o gestiune mai bună a economiei românești, mai aproape de cea din Polonia, Ungaria sau Cehia, care nu suferă de pe urma deficitelor externe majore cu care ne confruntăm noi, ar fi adus o percepție mai bună din partea investitorilor internaționali, implicit costuri mai mici de împrumut.
Simplificat, continuăm să luăm din piață bani scumpi ( mai puțin decât în urmă cu câteva luni, dar, relativ la alte state, în condiții mult mai nefavorabile) pentru consum. Asta în loc de a conștientiza faptul că prin politici publice mai cumpătate am putea obține dobânzi mai favorabile, care să ne faciliteze MAI ÎNTÂI relansarea economiei. Implicit acordarea de beneficii din proprii bani, cu dobândă zero, nu de aproape 4%.
Sintagma-cheie la împrumuturile pe care le angajăm în prezent este „PE TERMEN LUNG”. Chiar dacă vom reuși să refacem în timp echilibrele macroeconomice, tot vom continua până spre mijlocul secolului să fim amenințați de stagnare pe model portughez. Deoarece va trebui să achităm an de an nota de plată antamată dezavantajos prin 2020, la niveluri MARI.
Este și motivul pentru care disciplinarea fiscală rapidă pentru adoptarea euro, cu toate neplăcerile ei, s-ar putea dovedi singura soluție fezabilă. Asta dacă mai vrem să ajungem vreodată măcar la media UE.
