sâmbătă

20 iulie, 2024

La obiect

România este în continuare departe de țintele fixate pentru 2020, la capitolul Educație, chiar dacă țintele naționale sunt modeste, comparativ cu cele europene, reiese din Monitorul educaţiei şi formării pe 2019, elaborat de experții Comisiei Europene. După Malta,...
26 septembrie, 2019
Circa 16.000 de miliarde de dolari de obligațiuni de stat și corporatiste emise în toată lumea își recompensează investitorii cu randamente negative. Cauza este cererea foarte mare, stârnită de îngrijorarea privind perspectivele economiilor. Volumul obligațiunilor „nerentabile” altfel decât...
25 septembrie, 2019
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, și președintele Statelor Unite, Donald Trump, au semnat luni, la New York, o declarație comună  prin care SUA își reînnoiesc angajamentul de a crește efectivele militare staționate în Polonia. Cei doi președinți s-au întâlnit...
24 septembrie, 2019
Competiția pentru controlul activelor de circa 9,5 miliarde de lei ale societăților de investiții financiare (SIF) va lua amploare după ce și Camera Deputaților va fi adoptat proiectul legii care abrogă pragul maxim de deținere de acțiuni, acum...
22 septembrie, 2019
Reglementările învechite din multe state din estul Europei, printre care și România, îi obligă pe freelanceri să trăiască la limita legalității. Sute de mii de sârbi, ucrainieni și români realizează venituri prin intermediul unor platforme globale online, lucrând...
22 septembrie, 2019
România s-a plasat în 2018 pe locul șase în UE între țările UE, din perspectiva procentajului de șomeri pe termen lung (44,1% dintre aceștia au depășit un an de când caută de lucru), după Grecia (70,3%), Slovacia (61,8%),...
22 septembrie, 2019
Hai să vedem ce s-ar întâmpla concret în cazul introducerii cotelor de impozitare de 30% pentru sumele care depășesc pragul de 7.000 lei ( și NU pentru pensiile de peste 7.000 lei), respectiv 50% pentru sumele care depășesc...
19 septembrie, 2019
Ultima bătălie majoră a lui Jean Claude Juncker va fi și prima a Ursulei von der Leyen: un război comercial UE – SUA pare inevitabil în condițiile în care Organizația Mondială a Comerțului (WTO) îi permite lui Donald...
18 septembrie, 2019
Acum stăm așa: România e cu un lat de deget sub nivelul basic de digitalizare. Cuantificat și evaluat, statele dezvoltate au un grad de digitalizare de peste 70%, media europeană este de peste 50%. România e la 33%....
18 septembrie, 2019
Mediul de afaceri așteaptă legislația secundară care să lămurească o serie de aspecte reglementate prin Legea 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Experți consultați de cursdeguvernare.ro susțin că noile prevederi ar putea crește costul...
18 septembrie, 2019
Cursul de echilibru leu/euro, pe baza fundamentelor economiei locale și în relație cu evoluția schimburilor comerciale cu alte state, ar trebui să fie cu 10% mai ridicat decât actuala rată de schimb leu/euro, reiese dintr-o analiză a experților...
16 septembrie, 2019
Ministrul Finanțelor a înregistrat la Senat un poriect pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și pentru creșterea ratei de colectare la bugetele publice. Primele observații pe textul proietului de Lege: se reincriminează ca infracțiune...
15 septembrie, 2019
Parlamentul European și-a desemnat joi noua echipă pentru negocierea, cu Consiliul UE, a poziției de procuror-șef european. Mandatul celor trei europarlamentari este de a obține numirea în funcție a Laurei Codruța Kovesi, prima clasată atît în ierarhia întocmită...
12 septembrie, 2019
Ministerul Finanțelor Publice modifică schemele de ajutor de stat 807/2014 și 332/2014, în urma consultării cu mediul privat, reiese dintr-un proiect de hotărâre publicat miercuri. Prin schema 807/2014 se intenționează încurajarea participării active a întreprinderilor la reducerea decalajelor...
11 septembrie, 2019
Falsele investiții străine directe (ISD) din lume se ridică la circa 15 trilioane de dolari, iar dintre acestea aproape jumătate doar trec, de fapt, prin Luxemburg și Olanda, potrivit unui studiu apărut în cea mai recentă ediția a...
11 septembrie, 2019
Ministerul Finanțelor (MFP) pare să nu fi ținut seama de gradul mare de expunere a băncilor la deținerile de titluri de stat, atunci când și-a stabilit prioritatea de a se finanța net „preponderent în moneda națională”, în următorii...
10 septembrie, 2019
Începe un nou an de școală, iar preocuparea generală este starea școlilor, începând de la toaletele din curte până la autorizațiile ISU. Începe școala și lipsește totuși o analiză: Cine sunt cei care ne educă azi copiii? Cum...
8 septembrie, 2019
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, va informa luni guvernul în legătură cu strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale în perioada 2019-2021, document din care reiese că, în următorii doi ani, statul intenționează să se împrumute preponderent în...
8 septembrie, 2019
România s-a situat pe primul loc în UE la creșterea volumului din comerțul cu amănuntul în luna iulie 2019. Potrivit datelor publicate de Eurostat, avansul față de aceeași lună a anului precedent a fost de 7,5%, nivel cu...
6 septembrie, 2019
Peste cinci milioane de prezentări au fost înregistrate anul trecut la Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) sau Compartimentele de Primiri Urgențe (CPU), conform Raportului 2018 al Departamentului pentru Situații de Urgență. Numărul acestor prezentări (cu precizarea că nu...
5 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: