18 septembrie, 2019

Ultima bătălie majoră a lui Jean Claude Juncker va fi și prima a Ursulei von der Leyen:
un război comercial UE – SUA pare inevitabil în condițiile în care Organizația Mondială a Comerțului (WTO) îi permite lui Donald Trump să impună tarife de miliarde de euro asupra exporturilor UE începând cu 30 septembrie.

Conducerea executivă a UE nu are, pe moment, motive legale să răspundă ”simetric”, iar contextul economic global îi este potrivnic, după cum afirmă  Bernd Lange, președintele Comisiei pentru Comerț din Parlamentul European.

Lovituri în serie pregătite de Donald Trump

„Tariff Man”, cum este supranumit Donald Trump, pregătește două lovituri succesive la adresa economiei UE, scrie Politico.
WTO a ajuns vineri la concluzia că state UE au acordat ilegal Airbus ajutoare de stat. Decizia îndreptățește SUA să recupereze pagube estimate în jurul a 8 miliarde de euro.


Donald Trump intenționează însă să impună tarife suplimentare și pe exporturile auto din Europa, decizie care ar putea intra în vigoare la mijlocul lunii noiembrie.

Comisarul pentru Comerț Cecilia Malmström afirma luni, la Bruxelles, că a încercat să dezamorseze un iminent conflict economic Statele Unite, însă americanii au rămas indiferenți la propunerea de a negocia o înțelegere.

(Citiți și: ”Prăbușire cu 21% a industriei auto germane – risc de pierderi de miliarde de lei în industria de echipamente auto din România”)

Mai mult, Gordon Sondland, ambasadorul SUA pe lângă UE, a precizat:

Washington urmărește încetarea subvențiilor pentru Airbus și recuperarea daunelor. Dacă negocierile dintre SUA și UE nu provoacă o schimbare în acest comportament dar și recuperarea acestor daune, Statele Unite vor suspenda orice concesii și vor recurge la tarife.

Context global favorabil SUA


Bruxelles-ul a văzut deja că președintele Trump a folosit eficient amenințarea taxării exporturilor auto în relația cu Japonia, silind-o să facă concesii în domeniul agriculturii, UE se teme că Acordul economic SUA-Japonia, care ar urma să fie semnat săptămâna viitoare în marja Adunării Generale ONU de la New York, îi întărește convingerea lui Donald Trump că poate obține în același mod concesii și din partea Europei.

(Citiți și: ”Investiții în progresie geometrică. China cumpără bomboanele de pe tortul european”)

Suplimentar, China începe să trateze cu superioritate UE: niciun înalt oficial chinez nu va participa la reuniunea economică  cu oficiali europeni de săptămâna viitoare, părând că Beijing are ca prioritate atingerea unui acord comercial preliminar cu SUA, nu concesii făcute UE la solicitarea de deschidere a pieței chineze pentru companii europene.

În relația cu SUA, UE speră să poată deține argumente decisive pentru a ajunge la un acord cu SUA abia peste 8 luni – WTO încă analizează o plângere similară ”dosarului Airbus”, formulată de această dată de UE, care reclamă subvenții ilegale acordate de americani Boeing.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: