miercuri

21 februarie, 2024

22 septembrie, 2019

România s-a plasat în 2018 pe locul șase în UE între țările UE, din perspectiva procentajului de șomeri pe termen lung (44,1% dintre aceștia au depășit un an de când caută de lucru), după Grecia (70,3%), Slovacia (61,8%), Bulgaria (58,4%), Italia (58,1%) și Belgia (48,7%). Este vorba la noi despre circa 167 de mii de persoane, dintre care 115 mii bărbați și 52 mii femei (cam 70%/30%).

Pentru referință, datele prezentate de Eurostat arată că media UE a fost de 43,0% iar cele mai mici valori s-au consemnat în Suedia (18,6%), Danemarca (21,1%), Finlanda (21,8%) și Luxemburg (24,7%). Șomajul pe termen lung înseamnă o perioadă mai mare de 12 de luni, cu un prag intermediar de analiză la 24 de luni.

(Citiți și: ”Capitalul uman al României și raportul cost/calitate”)

Este o distincție importantă, deoarece România apare cu un procentaj relativ ridicat exact în cazul celor care se află în șomaj pe o perioadă cuprinsă între 12 și 24 de luni. O explicație ar fi și renunțarea ulterioară la a mai căuta de lucru, deoarece încadrarea în categoria de șomer ( implicit în populația activă potrivit clasificărilor statistice) prespune acțiunea de a umbla după o slujbă și de a fi disponibil imediat pentru a o ocupa.


Tehnic vorbind, șomajul pe termen lung are o componentă structurală permanentă, la care se adaugă una ciclică, ce apare în perioadele de recesiune economică.

Persoanele care nu lucrează pentru o perioadă mai îndelungată pierd din abilitățile cerute pe piața muncii și au mai puțini bani de cheltuit, ceea ce conduce la un cerc vicios, cu posibila amplificare în timp a componentei structurale și reducerea ritmului de avans al PIB.


Și la nivelul UE, rata șomajului variază considerabil în funcție de nivelul de educație, tinzând să fie cu atât mai ridicată cu cât nivelul de educație este mai scăzut. În 2018, procentajul persoanelor care nu au găsit de lucru s-a ridicat la 12,5% în cazul celor care au parcurs cel mult ciclul primar de învățământ și doar 3,9% la cei care au avut studii superioare.

Aceast decalaj în funcție de educație s-a amplificat considerabil din 2002 până anul trecut, de la 5,8 puncte procentuale la 8,6 pp. În 2018, decalajul amintit a atins nivelurile cele mai mari în Slovacia (24,8 pp), Lituania (16,4 pp) și Letonia (13,3 pp), adică în țări din fostul bloc socialist aflate pe calea recuperării decalajelor de dezvoltare, la polul opus fiind situate Cipru și Portugalia ( fiecare cu 2,2 pp).

Dacă nu aveam acces liber la piața europeană a muncii, situația ar fi fost mult mai gravă

De reținut, dat fiind numărul foarte mare de români plecați la lucru în străinătate, marea majoritate cu nivel scăzut sau mediu de educație, statistica referitoare la țara noastră ar fi arătat cu mult mai rău în cazul în care nu am fi aderat la piața unică, ceea ce a permis și libera circulație a forței de muncă.

Reamintim că România conduce detașat în UE la ponderea populației în vârstă de muncă (20 ani – 64 de ani) plecată din țară, cu nu mai puțin de 21,4% (vă dați seama care ar fi statistica referitoare la șomaj dacă nu exista acest fenomen !) proporție semnificativ mai mare decât în state precum Croația (15,4%), Lituania (14,5%), Portugalia (13,6%) sau Bulgaria (13,3%).

În fine, dacă ne referim la situația celor rămași în țară, datele INS arată că din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani consemnate pentru anul 2018 (5.858,9 mii persoane), 237,7 mii persoane făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, dintre care 234,4 mii persoane erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă.

Cu alte cuvinte, dacă punem cap la cap aceste situații, de la cei care nu găsesc un loc de muncă și până la cei care nu își mai bat capul cu așa ceva, deși declară că ar lucra dacă ar avea unde, există un important potențial uman nevalorificat în cadrul proceselor de producție ( nivelul de educație fiind un factor determinant în acest sens).

Cu efecte tot mai dăunătoare pentru creșterea economică din viitorul imediat. Ne facem datoria să atragem atenția că, potrivit analizei făcute de CNSP referitoare la evoluția PIB potențial, contribuția factorului muncă se va reduce de la 0,9 puncte procentuale în 2018 până la ZERO puncte procentuale la orizontul anului 2021.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: