miercuri

17 iulie, 2024

inflatie

Corecția pesimismului analiștilor certificați CFA ® a continuat în aprilie, dar valorile Indicatorului de încredere elaborat de asociația lor rămâne pe tendința descendentă declanșată în urmă cu doi ani, potrivit sondajului pe aprilie, publicat marți. Așteptările privind creșterea...
28 mai, 2019
„Membrii consiliului de administrație nu sunt influențați de contextul politic actual, dar suntem atenți la acesta. Mesajul este că suntem hotărâți să ținem lucrurile sub control chiar și în acest an electoral ușor năbădăios”, a anunțat miercuri guvernatorul...
15 mai, 2019
Recrudescența inflației din aprilie pune presiuni noi pe politica monetară a Băncii Naționale a României (BNR), cu două zile înaintea unei ședințe a consiliului său de administrație pe această temă. Astfel că, dacă până acum analiştii prevedeau menţinerea...
13 mai, 2019
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna aprilie 2019 cu 0,61%, valoare mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,54%). Astfel, inflaţia anuală a rămas, neaşteptat, peste pragul de patru procente şi a urcat...
13 mai, 2019
Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, cu perspectiva stabilă, dar a avertizat că deficitul bugetar ar putea crește până la 3,4% din PIB în...
11 mai, 2019
Creşterea economică a României va fi de 3% în 2019 – încă o prognoză mult sub cea oficială de 5,5%, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Reuters. Cele mai mici prognoze de creștere economică le-au emis Capital Economics...
10 mai, 2019
Media pe primul trimestru a indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC, înlocuitorul ROBOR) a crescut până la 2,63%, potrivit valorilor zilnice publicate de Banca Naţională a României. Astfel că eforturile politicienilor de-a schimba ROBOR cu un indice...
7 mai, 2019
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în creştere până la 3,2%, de la 2,8% proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul anului 2019. Cursul de schimb mediu se vede mai sus și la CNSP, la 4,74 lei/euro,...
7 mai, 2019
Perspectiva analiştii certificaţi CFA privind performanțele macroeconomice ale economiei se menține pe tendința negativă pe care s-a așezat în urmă cu doi ani, potrivit rezultatelor sondajului CFA România, publicat marți. Analiștii și-au corectat pesimismul pe termen scurt privind...
23 aprilie, 2019
Rata anuală a inflaţiei din România a fost de 4,2% în martie, pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), adică de peste 2,6 ori mai mare decât media Uniunii Europene, potrivit datelor datele publicate miercuri de...
17 aprilie, 2019
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna martie 2019 cu  0,49%, valoare semnificativ mai mică decât în lunile precedente dar mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,29%). Astfel, inflaţia anuală a urcat la...
10 aprilie, 2019
Luna martie a consemnat o inflamare a prețurilor și mai accentuată decât cea din februarie, confirmând îngrijorările exprimate în ședința de politică monetară a Băncii Naționale a României (BNR) de marți. Rata anuală a prețurilor de consum (IPC)...
10 aprilie, 2019
Dezbaterile administratorilor Băncii Naţionale a României (BNR), din şedinţa de politică monetară din 2 aprilie, relevă creşterea dezechilibrelor macroeconomice, mai ales ca urmare a prevederilor OUG 114, chiar şi modificate ulterior. Economia va fi nevoită să suporte noi...
9 aprilie, 2019
Discret dar persistent, s-a dezvoltat un fenomen care alimentează reaprinderea inflaţiei. Producţia industrială care a contribuit cu 23,7% la formarea PIB şi cu 1% din cele 4,1% avans economic pe 2018,  prezintă un ritm alarmant de creştere a...
7 aprilie, 2019
Politicile guvernamentale de stimulare a consumului au erodat puterea de cumpărare a pensionarilor, în ultimii doi ani, inclusiv protrivit statisticilor oficiale. Astfel, indicele pensiei reale a scăzut până aproape de nivelul la care a crescut indicele prețurilor de...
29 martie, 2019
Așteptările managerilor din industrie „au scăzut pe toate planurile”, în ciuda creșterii conjuncturale a producției din februarie, potrivit Barometrulului Industriei din România, realizat de SNSPA și IRSOP și publicat marți. În februarie, „situaţia din industrie a fost destul...
26 martie, 2019
Analiştii certificaţi CFA® văd euro la 4,7885 lei peste 6 luni şi la 4,8462 lei peste 12 luni, potrivit rezultatelor sondajului CFA România din februarie, publicate marţi. Deprecierea accentuată a monedei naţionale este concluzia majorităţii analiştilor. Cei de...
26 martie, 2019
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna ianuarie 2019 cu  0,79%, valoare ceva mai mică decât în luna precedentă dar semnificativ mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,30%). Astfel, inflaţia anuală a urcat...
12 martie, 2019
Rata anuală a inflaţiei a crescut în februarie până la 3,83%, de la 3,32% în ianuarie, potrivit indicelui prețurilor de consum (IPC), publicat marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, creșterea prețurilor de consum a depășit previziunile...
12 martie, 2019
Scăderea inflaţiei în 2018, de la 5,03% în septembrie la 3,27% în decembrie „a fost determinată în principal de efectele de bază dezinflaționiste ce au afectat consistent dinamica prețurilor volatile și pe cea a prețurilor administrate”. Efectelor de...
14 februarie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: