26 martie, 2019

Analiştii certificaţi CFA® văd euro la 4,7885 lei peste 6 luni şi la 4,8462 lei peste 12 luni, potrivit rezultatelor sondajului CFA România din februarie, publicate marţi.

Deprecierea accentuată a monedei naţionale este concluzia majorităţii analiştilor. Cei de la Banca Transilvania se aşteaptă la o medie de 4,78 lei / euro pe 2019, cei de la Erste Group Research la 4,77 şi cei de la ING la 4,80 lei la sfârşitul anului.

Deşi ridicate, prognoza medie a CFA România a fost corectată în favoarea leului faţă de cea din ianuarie, afectată considerabil de prevederile OUG 114.


Întretimp, februarie a dat speranţa că negocierile cu sistemul bancar ar putea duce la îmblânzirea unora dintre prevederi.

Pe de altă parte, media estimărilor privind rata anticipată a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2020/martie 2019) a înregistrat o valoare de 3,72%, peste limita superioară a diomeniului țintit de Banca Națională (3,5%).

Spre deosebire de comunicatele obișnuite, cel privind sondajul din februarie nu mai conține rezultate privind media dobânzii de piață interbancare sau cea a constului finanțării guvernului prin titluri de stat.

Indicatorul de încredere macroeconomică

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a corectat, luna trecută, în creștere cu 10,6 puncte, până la 34,4 puncte, scăderea din ianuarie până la minimul ultimilor 7 ani.


Indicatorul rămâne însă inferior cu 12,3 puncte nivelului din urmă cui un an.

(Citiți și Prognoză severă CFA România pentru 2019: Euro mai scump de 4,78 de lei. Inflație și dobânzi în creștere)

Una dintre cele două componente al Indicatorului de Încredere, anume „Indicatorul condițiilor curente” a crescut față de ianuarie cu 8,2 puncte, până la valoarea de 47,5 puncte (dar este inferior față de februarie 2018 cu 19,6 puncte).

A doua componentă a Indicatorului de Încredere, „Indicatorul anticipațiilor” a crescut cu 11,9 puncte până la valoarea de 27,9 puncte față de ianuarie dar a scăzut cu 8,7 puncte față de ferbuarie 2018.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România cuantifică anticipaţiile analiştilor Chartered Financial Analyst (CFA®) din România şi a candidaţilor pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a lunii, iar Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

  • Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și la piața muncii;
  • Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an privind mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Titlul Chartered Financial Analyst (CFA®) este unul dintre cele mai prestigioase din lume pentru profesioniştii din domeniul financiar şi este administrat de către CFA Institute.

Programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii și standardelor profesionale, al analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investitii.

Astăzi, în lume exista peste 150.000 de deținatori ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele peste 148 societăți membre ale CFA Institute.

CFA România are peste 220 de membri, majoritatea deținători ai titlului de CFA® sau candidati pentru unul din cele 3 niveluri ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu.

Profesioniștii membri ai CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii, etc.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: