Semnale mixte ale revenirii consumului din China
Consumul din China a început să dea semne de revenire, după prăbușirea generată de pandemie, însă acesta este dezechilibrat în sensul că vânzările au crescut

Sistemele de sănătate din Europa se confruntă cu disfuncţionalităţi de durată ce generează risipirea a aproape 20% din cheltuielile cu sănătatea, a declarat pentru Euractiv
Bugetul general consolidat a încheiat primele şapte luni din anul 2020 cu un deficit mai mare cu 32 de miliarde de lei sau circa 3%
Guvernul a aprobat în ședința de vineri rectificarea bugetară, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, declarând la finalul întrunirii că rectificarea ”vine să aloce resurse pentru
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune majorarea veniturilor bugetului general consolidat cu suma de 573 de milioane de lei, iar a cheltuielilor cu 18,1 miliarde de
Cheltuielile cu salariile bugetarilor aproape s-au dublat în ultimii cinci ani, potrivit datelor oficiale furnizate de ministerul Finanțelor. De la circa 52 miliarde de lei
Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 4,17% din PIB în primele șase luni din 2020, echivalentul a 45,2 miliarde de lei, în creștere
Investițiile în IT de la nivel global sunt estimate a însuma 3.500 de miliarde de dolari în 2020, în scădere cu 7,3% față de 2019,
Bugetul general consolidat a înregistrat pe primele cinci luni ale anului în curs un deficit de aproape 39 miliarde lei, echivalent cu aproape 3,6% din
Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 38,8 miliarde de lei (3,59% din PIB), din care
Graficul de mai jos reprezintă la modul cel mai simplu și mai șocant posibil socotelile financiare ale României în anul 2019: În timp ce toată
Deficitul bugetar calculat pe metodologia europeană ESA este prognozat pentru finalul anului 2020 la 6,7% din PIB, în creştere cu aproximativ 2,4 puncte procentuale faţă
Statul a plătit în martie șomaj tehnic în valoare de circa 400 de milioane de lei, reiese din datele prezentate marți de ministrul Finanțelor Publice,
Bugetul general consolidat a consemnat după primele trei luni din anul 2020 un deficit de aproximativ 18 miliarde lei, echivalent cu 1,67% din PIB estimat
Economia României va înregistra o contracție de 1,9% din PIB în acest an, iar deficitul bugetar va crește la 6,7% din PIB, a declarat miercuri
Administrația publică locală reajustează bugetele, în contextul în care veniturile din cote defalcate pe impozit au înregistrat o scădere de 20-25%, iar gradul de colectare
Veniturile totale unei gospodării în T4 2019 au ajuns la 4.999 lei (+8,5% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS
Criza COVID reprezintă un test de stres pentru întreaga țară. Sunt sectoare întregi din economie care au suferit total shutdown (hoteluri, restaurante, transport de persoane,
Intrarea în criza COVID ne-a prins într-un moment nefast cu execuția bugetară, tocmai când încercam să reechilibrăm economia dinspre consum spre investiții, dar pe un
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2020 s-a încheiat cu un deficit de 8,3 miliarde de lei, echivalentul a 0,73% din