13 aprilie, 2020

Administrația publică locală reajustează bugetele, în contextul în care veniturile din cote defalcate pe impozit au înregistrat o scădere de 20-25%, iar gradul de colectare al taxelor locale a avut de suferit ca urmare a deciziei de prorogare a termenelor limită până la sfârșitul lunii iunie.

Pentru a compensa golul de la venituri, primăriile marilor orașe reduc cheltuielile de la toate capitolele bugetare care să acopere o diminuare a veniturilor pentru cel puțin trei luni. În picioare rămân doar investițiile din fonduri europene.

La Iași, diferența de alocări de la bugetul de stat (prin cote defalcate din impozitul pe venit) a fost de 20%, în vreme ce încasările din taxele locale au scăzut la jumătate, a declarat pentru cursdeguvernare.ro primarul municipiului, Mihai Chirica.


”În principiu, încasările din taxe și impozite s-au redus aproape la jumătate și din cauza faptului că s-a prelungit perioada de plată. Nici de la bugetul de stat nu au mai fost aceleași alocări bugetare față de media lunilor precedente. Aproximativ 20% a fost diferența de alocări, ceea ce ne-a și obligat să ne reorientăm asupra ajustării bugetului”, a explicat Mihai Chirica (foto).

La nivelul orașului este realizată o nouă prognoză a bugetului care să permită o mai bună evaluare a reducerilor de cheltuieli necesare pentru a echilibra bugetul.

”În principiu toate cheltuielile trebuie reduse. Nu există nicio categorie care să nu trebuiască să fie ajustată, dacă nu blocată, cu siguranță redusă. Și la servicii publice, dar și pe partea de investiții va trebui să avem în vedere o posibilă reducere a cheltuielilor. Am cerut ca producția lunii aprilie să fie diminuată cu aproximativ 25% față de aprilie 2019 pentru a nu intra într-o degringoladă de unde nu mai putem ieși ulterior”, a declarat Mihai Chirica.

Primăria Municipiului Oradea pregătește o nouă rectificare bugetară care să releve realitatea finanțelor publice locale. Autoritățile pornesc de la premisa că în privința taxelor locale este vorba doar de o amânare a acestora până în iunie, dar iau în calcul și eventualitatea pierderii a circa 10% din încasări pe fondul dificultăților financiare cu care s-ar putea confrunta mediul privat ca urmare a măsurilor de sănătate publică impusă pentru combaterea răspândirii coronavirus.


”Cel puțin din perspectiva încasării de impozite și taxe, prorogarea termenului o considerăm a fi o amânare”, a declarat pentru cursdeguvernare.ro Eduard Florea (foto), director, Direcția Economică din cadrul Primăriei Oradea. Datele din martie arată că în rândul persoanelor fizice, gradul de colectare a impozitelor locale a fost de 90%, mult peste estimările autorităților, având în vedere amânarea termenului limită.

În ceea ce privește companiile, încasările au fost la jumătate. ”La persoane juridice e cădere. Nici jumătate nu am încasat din cât a fost anul trecut, martie pe martie. Ei plăteau de fiecare dată în ultimele zile”, a explicat Eduard Florea.

Pe de altă parte, reduceri semnificative s-au înregistrat și vor continua să se înregistreze la cotele defalcate.

”Ceea ce știm cert și putem aprecia cu mai mare acuratețe este partea de impozit pe salarii. Acolo avem încasările din luna martie, unde avem o scădere cu 12% față de luna februarie și făcând o extrapolare pentru că luna martie starea de urgență a fost dispusă de la jumătatea lunii, am ajuns la concluzia că impactul e spre 25% contractare a activității economice”, a explicat directorul din cadrul Primăriei Oradea.

Pe partea de reducere a cheltuielilor, autoritățile locale de la Oradea analizează atât reduceri ale costurilor legate de personal, cât și amânarea tuturor cheltuielilor neesențiale.

Anumite programe locale de investiții, cum ar fi reabilitarea fațadelor din centrul orașului și modernizarea străzilor, ar putea fi amânate. Investițiile care vor merge înainte sunt cele din fonduri europene.

”Pe investiții, tot ce ține de fonduri europene sau asociate fondurilor europene avem certitudinea că nu se vor opri”, a declarat Eduard Florea.

La Cluj-Napoca, primele calcule indică o gaură bugetară de circa șapte milioane de lei în martie, potrivit primarului Emil Boc.

”Doar din cota  IGV aferentă lunii martie – practic banii care ni se întorc din tot ceea ce se muncește în acest oraș – avem 43 de milioane de lei, mai puțin cu 7,5 milioane de lei, față de media lunară pe care am prognozat-o la întocmirea bugetului pentru anul 2020. Cu alte cuvinte, noi am prognozat că în martie încasăm 50 de milioane de lei, iar acum ne trezim că avem 40 de milioane”, a declarat Emil Boc, potrivit presei locale.

Primarul a precizat că se vor asigura în continuare cofinanțările aferente proiectelor de investiții derulate din fonduri europene.

La nivel central, Guvernul pregătește prima rectificare bugetară din acest an. Din declarațiile oficiale, bugetul a consemnat atât o diminuare a veniturilor cât și o creștere a cheltuielilor ca urmare a măsurilor de combatere a efectelor pandemiei Covid-19.

”Există deja o scădere de venituri estimată în jur de 20 de miliarde lei şi o creştere a cheltuielilor de aproape 12 miliarde lei. Deci, în acest context, trebuie să fim mult mai atenţi cu partea de cheltuieli din buget”, a declarat recent ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Reducerea de personal angajat prin nepotisme într-o schemă supradimensionata în era electronici, când se va face?! Aceasta va fi prima condiție la alegerile locale. E cazul sa aducem România la nivelul bunelor conduite!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Reducerea de personal angajat prin nepotisme într-o schemă supradimensionata în era electronici, când se va face?! Aceasta va fi prima condiție la alegerile locale. E cazul sa aducem România la nivelul bunelor conduite!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: