miercuri

24 aprilie, 2024

cheltuieli

Economia Franței s-a contractat în mod neașteptat în al treilea trimestru, însă inflația în luna noiembrie a încetinit mai mult decât se anticipase, determinând investitorii să mizeze pe faptul că Banca Cemtrală Europeană va reduce din primăvară ratele...
30 noiembrie, 2023
Deficitul bugetar a urcat după 10 luni la aproape 4% din PIB (3,97% conform notei Ministerului Finanțelor), însumând 62,8 mld lei. Deficitul pe care s-a construit bugetul în acest an, de 4,4% din PIB se dovedește a fi...
28 noiembrie, 2023
Cheltuielile României pentru protecţia mediului s-au cifrat anul trecut la 20,4 miliarde de lei, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate în domeniul gestionării deşeurilor...
20 octombrie, 2023
Vânzările cu amănuntul, indicator important, deoarece constituie principala compnentă a consumului privat, au crescut cu doar 3% în prima jumătate a anului, pe fondul majorărilor din segmentele mărfurilor aliementare și nealimentare. Vânzările de carburanți s-au redus în perioada...
4 august, 2023
După primul semestru, deficitul bugetului general consolidat a fost 2,34% din PIB (37,21 mld. lei), practic la același nivel cu cel din luna mai (2,32%) dar în creștere față de perioada similară din 2022 (1,67% din PIB). Veniturile...
26 iulie, 2023
Bugetul de venituri şi cheltuieli al CFR Călători în 2023 este construit pe o pierdere de 795 milioane de lei, mai mare cu aproape 351% faţă de cea consemnată la finele anului trecut, pe fondul diminuării veniturilor din...
16 iulie, 2023
În primele 3 luni ale anului în structurile de cazare colective, au înnoptat 356.000 de turiști străini, care au cheltuit aproape un miliard de lei, adică în medie 2.632 lei/persoană, arată datele publicate vineri de Institutul Național de...
18 iunie, 2023
Ministerul Finanțelor a anunțat vineri deficitul bugetar pentru primul trimestru al anului, în sumă de 22,75 miliarde de lei – ceea ce înseamnă 1,42% din PIB. Ministerul Finanțelor spune că deficitul pentru primul trimestru se situează sub nivelul...
28 aprilie, 2023
Execuția bugetară aferentă primelor 11 luni din 2022 s-a încheiat cu un deficit de 58,7 miliarde de lei, echivalentul a 4,2% din PIB, potrivit datelor publicate marți de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Pe partea de venituri se remarcă,...
27 decembrie, 2022
Pentru un sfert dintre români (25,5%) cheltuielile cu locuința se ridică la 40-60% din venituri, persoanele vârstnice fiind mult mai atente decât tinerii când vine vorba de bugetul de venituri și cheltuieli, arată un sondaj realizat de CEC...
23 septembrie, 2022
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o serie de modificări legislative, în conformitate cu angajamentele asumate de România în vederea aderării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Este vorba despre adoptarea unor modele de bune...
31 august, 2022
Cheltuielile cu refugiații se vor acorda din Fondul de rezervă și vor asigura pentru următoarele 30 de zile necesarul pentru 70.000 de persoane/zi. Măsurile au fost propuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care a adoptat,...
4 martie, 2022
Trei sferturi din bugetul de dezvoltare al Iaşului în anul curent reprezintă proiecte cu finanţare europeană. Modernizarea transportului public continuă să fie cea mai importantă investiţie a Primăriei. În acest an, vor fi finalizate lucrările la căile de...
4 februarie, 2022
Datele publicate de INS pentru T3 2021 arată că veniturile românilor au ajuns la nivelul de 2.256 lei lunar pe persoană și 5.704 lei pe familie. De reținut, în contextul revenirii după impactul pandemiei, veniturile bănești pe persoană...
12 ianuarie, 2022
Cele mai multe călătorii efectuate de rezidenţii din România în primele nouă luni ale anului 2021 au fost pentru vacanţe, care au înregistrat o pondere de 93% în total, conform datelor INS. Călătoriile pentru afaceri şi din motive...
27 decembrie, 2021
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 39,36 miliarde de lei (3,35% din PIB) în scădere, față de deficitul de 54,77 miliarde de lei (5,19% din PIB), înregistrat...
27 septembrie, 2021
Turiştii nerezidenţi sosiţi în România au cheltuit, în medie, 2.573,3 lei/persoană (aproximativ 520 de euro, la cursul BNR), în semestrul I al acestui an, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Principalul motiv al călătoriilor...
16 septembrie, 2021
Google, Facebook și Microsoft se numără printre companiile cu cele mai mari cheltuieli de lobby în Europa, giganții IT americani ducând o luptă dificilă cu autoritățile de reglementare care încearcă să le țină în frâu, reiese dintr-un studiu...
31 august, 2021
Cheltuielile generate de începerea anului școlar sunt în creștere cu 16% anul acesta față de 2020, urmând să se ridice la aproximativ 32,5 miliarde de dolari, iar instrumentele digitale înlocuiesc rechizitele școlare tradiționale, astfel încât vânzările de produse...
25 august, 2021
Datele publicate de INS pentru trimestrul I 2021 arată că veniturile gospodăriilor populației au crescut cu 7% în termeni nominali față de același trimestru din anul anterior (+3,8% ca putere de cumpărare după ajustarea cu inflația anuală medie...
12 iulie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: