sâmbătă

20 iulie, 2024

La obiect

Textul de mai jos e compus din fragmente ale analizei apărute în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare.  Un moment de punctat în istoria de sub ochii noștri: UE se îndreaptă spre o dependeță...
7 iunie, 2019
Veniturile lunare ale unei familii din România au fost în 2018 de 4.251 lei, în creştere cu 25,3% mai mari faţă de anul anterior, potrivit datelor communicate de INS. Pe membru de familie, suma a urcat la 1.631...
6 iunie, 2019
Scenariile analiştilor privind evoluţia cursului valutar sunt mai degrabă prudente, pentru lunile care urmează, dar severe pentru începutul anului viitor şi mai târziu, când raportul leu/ euro ar putea ajunge chiar la 4,85. Astfel, Erste & BCR contează...
3 iunie, 2019
În ciuda marelui său potențial, sectorul alimentar din România are cel mai mare deficit comercial din regiune, de aproape 2%, și contribuie cel mai mult la inflaţie în România, „decisiv” – potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). „Sectorul...
2 iunie, 2019
Textul de mai jos e un fragment din articolul apărut în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare.  Investițiile chinezești în Europa cresc în progresie geometrică, statele cad în capcana achizițiilor strategice și ”parteneriatelor” cu...
31 mai, 2019
Nu mai puțin de 8,2 miliarde de lei a alocat guvernul României, în ultima lună – adică pe ultima sută de metri a campaniei electorale – sub forma unor măsuri sau facilități cu adresabilitate directă către diferite segmente...
27 mai, 2019
România nu figurează printre principalele state din UE la exportul de miere intracomunitar, în timp ce Ungaria conduce detaşat la acest segment din comerţul exterior, potrivit datelor furnizate de Eurostat (cu ocazia Zilei Albinei, 20 mai) pentru anul...
24 mai, 2019
Volatilitatea noului indice de referință pentru creditele acordate populației, IRCC – care a scăzut în mai, în ciuda controlului lichidității exercitat de banca centrală – a fost una dintre temele dezbătute de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale...
22 mai, 2019
Toate sondajele de opinie disponibile la acest moment arată faptul că următorul scrutin european, care se va desfășura între 23 și 26 mai în statele membre UE, va confirma trendul descendent al familiilor politice europene tradiționale. Simpla trecere...
21 mai, 2019
Valoarea cu care figurează România la Eurostat în materie de procentaj din populaţie cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani care urmează o formă de învăţare în anul 2018 a fost de doar 0,9%. Adică, prea...
20 mai, 2019
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 – 64 de ani a fost anul trecut de 69,9%, cu doar 0,1 puncte procentuale sub ţinta naţională fixată la 70% în cadrul strategiei Europa 2020, potrivit datelor comunicate...
19 mai, 2019
Produsul Intern Brut pe primul trimestru din 2019 a crescut cu 5% în termeni reali faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent (5,1% ajustat după sezonalitate, valoare ce va fi comunicată la Eurostat pentru comparabilitate cu alte state...
15 mai, 2019
În anul 2018, comparativ cu anul 2017, producţia industrială a fost mai mare cu 3,5% ca serie brută, potrivit datelor publicate de INS. Totodată, industria prelucrătoare, cea care dă trendul general atât pentru sectorul industrial cât şi pentru...
14 mai, 2019
Comenzile noi în industria prelucrătoare au evoluat sub potențial pentru a treia lună consecutiv, confirmând astfel slăbiciunile sectorului, altfel spus „maturitatea ciclului investițional post-criză”, potrivit unui raport al Băncii Transilvania pe marginea datelor publicate de Institutul Național de...
13 mai, 2019
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna aprilie 2019 cu 0,61%, valoare mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,54%). Astfel, inflaţia anuală a rămas, neaşteptat, peste pragul de patru procente şi a urcat...
13 mai, 2019
Două companii strategice controlate de Guvern încă rezistă la presiunile acestuia de spoliere a resurselor de investiţii prin dividende cât mai mari. Adunările generale  ale acţionarilor Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) nu au aprobat distribuția de dividende. Ambele...
7 mai, 2019
Germania (16,9%), Franţa (11,7%) şi Italia (9,5%) sunt ţările care au cea mai mare pondere în economia României după numărul de salariaţi care activează în 80.905 grupuri de întreprinderi, potrivit datelor prelucrate  şi publicate de INS pentru anul...
6 mai, 2019
Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a situat anul trecut pe locul patru în UE ca pondere a liber-profesioniştilor, cu o valoare de 17,3%, semnificativ peste media UE de 14%. Pe podiumul european s-au plasat Grecia (30%), Italia...
5 mai, 2019
Liderii Uniunii Europene ar urma să aprobe la summit-ul de la Sibiu, organizat pe 9 mai, 10 angajamente cu privire la viitorul blocului comunitar, potrivit unui proiect de declarație consultat de Politico. Liderii UE se vor întâlni, joi,...
5 mai, 2019
Bugetul general consolidat a consemnat după primele două luni din anul 2019 un deficit de aproximativ 5,5 miliarde lei, echivalent cu 0,54% din PIB estimat pentru anul în curs. Acest rezultat este mai slab faţă de aceeaşi perioadă...
3 mai, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: