În anul 2018, comparativ cu anul 2017, producţia industrială a fost mai mare cu 3,5% ca serie brută, potrivit datelor publicate de INS. Totodată, industria prelucrătoare, cea care dă trendul general atât pentru sectorul industrial cât şi pentru întreaga economie a crescut cu 4,3%.
De unde, la o pondere de 23,6% în PIB a rezultat şi contribuţia maximă dintre toate componentele la creşterea economică, de un punct procentual din avansul economic general de 4,1%.
Este motivul pentru care evoluţia din industrie şi îndosebi din industria prelucrătoare ( cea extractivă are o pondere mai redusă iar cea energetică nu constituie o problemă dacă are un ritm ceva mai redus, ba chiar ar putea fi un semnal de eficientizare a utilizării resurselor pentru producerea aceleaiaşi unităţi de PIB) merită urmărite atent.
Or, datele publicate de INS referitor la evoluţia industriei pe primul trimestru din acest an nu arată deloc încurajator, după cum se poate vedea printr-o comparaţie cu datele consemnate, tot în primul trimestru, dar în 2018. Valorile consemnate pe seria brută ( cea care contează efectiv, dincolo de ajustările cu sezonalitatea şi numărul de zile lucrătoare) sunt cu mult mai mici în primele trei luni din 2019 faţă de primele trei luni din 2018.
Mai mult, în martie 2019 s-a înregistrat din nou un ritm negativ în raport cu aceeaşi lună a anului anterior, situaţie apreciată drept accidentală (pe motiv de dispunere a zilelor de Crăciun) în decembrie 2018 (-0,8%), după ce precedenta situaţie de acest gen apăruse în aprilie 2017 (-0,5%), când se putea invoca Paştele.
Problema cu martie 2019 este că nu se poate invoca nicio sărbătoare de acest gen iar valoarea de creştere a industriei rămâne foarte redusă chiar după corecţia statistică la +1,4% luând în calcul sezonalitatea şi faptul că nici martie 2018 nu a fost mult mai „breaz”, cu o stagnare survenită la industria prelucrătoare, după ritmuri de creştere cu două cifre în ianuarie şi în februarie.
Dacă facem corelaţia cu trendul de încetinire a activităţii industriale manifestat încă de anul trecut, în care 2,9 puncte procentuale din creştere estimată la 4,1% au venit din majorarea stocurilor, şi cu cererea în scădere din partea principalilor parteneri comerciali, cu care suntem integraţi în lanţurile de producţie, situaţia nu se prezintă prea bine.
Mai ales că, până şi anul trecut, a trebuit să ne mulţumim cu o creştere economică mult sub aceeaşi ţintă din acest an ( 5,5%), deşi startul industriei a fost net superior. Cu o valoare de peste opt mai mare la general şi aproape cinci ori mai ridicată în cazul industriei prelucrătoare, trimestru unu 2018 la trimestru unu 2019.
Din moment ce industria dă tonul în întreaga economie iar startul anului a fost ratat este foarte greu de imaginat cum s-ar mai putea trece în trimestrele următoare la ritmuri de creştere de 6%-7% pentru a compensa (contra)performanţa de +0,6% din primul trimestru şi a genera mult dorita creştere de 5,5% pe care a fost construit bugetul pe 2019.
În fine, dar nu în ultimul rând, ar trebui să fim atenţi şi la recalcularea unor valori anunţate cu caracter provizoriu (absolut corect, de altfel, potrivit metodologiei în vigoare). De pildă, pentru luna ianuarie, valoarea de +0,7% anunţată iniţial pentru producţia industrială a fost ulterior recalculată la +0,1% iar cea de +0,1% pentru industria prelucrătoare a trecut de la +0,1% la -0,6%.
Una peste alta, valorile sintetice comunicate de INS referitor la evoluţia industriei la început de an ar trebui să se constituie în motive de îngrijorare. Şi de prudenţă în politicile economice de distribuire a unor venituri prezumate în baza unei creşteri economice ce se poate dovedi foarte greu de transpus în realitate.
