România nu figurează printre principalele state din UE la exportul de miere intracomunitar, în timp ce Ungaria conduce detaşat la acest segment din comerţul exterior, potrivit datelor furnizate de Eurostat (cu ocazia Zilei Albinei, 20 mai) pentru anul 2018.
Până şi Bulgaria, cu o suprafaţă mult mai mică şi condiţii mai puţin favorabile a exportat pe piaţa unică mai multă miere decât noi.
Statele membre UE au importat în 2018 208 mii de tone de miere naturală din state nemembre UE, în valoare de 452 milioane de euro. Totodată, exporturile spre exteriorul Uniunii au totalizat doar 21 de mii de tone, în valoare de 119 milioane euro. De reţinut faptul că valorificarea la export a fost net superioară (de 2,6 ori mai bună, adică circa 5.700 de euro pe tonă faţă de 2.200 euro pe tonă la import).
Faţă de 2013, importurile europene de miere din afara Uniunii au crescut cu 25% ( sub avansul exporturilor, care s-au majorat cu 40%) . Pe locul doi după omniprezenta Chină (80 de mii de tone sau 39% din total), figurează cel mai mare vecin al României, Ucraina, cu 41 de mii de tone sau 20% din total.
Circa 60 de mii de tone au fost importate de Germania din state nemembre UE, semnificativ mai mult decât Marea Britanie (45 mii tone), Belgia (22 mii tone), Polonia (21 mii tone) şi Spania (17 mii tone). Am prezentat aceste cifre pentru a poziţiona în context România, care a reuşit să plaseze pe această piaţă doar ceva mai mult de 9 mii de tone, jumătate din cantitatea livrată de Ungaria ( care nici nu a importat vreun gram de miere !) şi mai puţin decât Bulgaria, care a trecut pragul de 10 mii de tone.
Foarte interesant şi de reţinut, dincolo de eventuala stimulare a producţiei autohtone şi de promovare a exporturilor, următoarele state după Ungaria care exportă miere în interiorul UE sunt mari importatoare şi importatoare nete ( Belgia 19 mii tone, Spania 18 mii tone, Germania 16 mii tone şi Polonia 12 mii tone). Adică aduc masiv miere din afară, o parte o consumă iar altă parte o revând la preţuri avantajoase.
Cu alte cuvinte, contează foarte mult logistica, căile de transport, utilajele specifice, tehnologia de prelucrare şi marketingul, toate foarte importante pentru a veni cu valoare adăugată la o materie primă de foarte bună calitate în cazul nostru, dar insuficientă cantitativ şi relativ slab valorificată din deficitul de mijloace menţionate anterior.
Că se poate mai bine şi avem de unde să ne inspirăm ne arată situaţia Ungariei, iar că am rămas în urmă chiar şi dat fiind deficitul de dezvoltare, performanţa superioară nouă consemnată de Bulgaria. Cât despre faptul că nu ne-a ajuns producţia internă şi am plătit importuri de aproape 10 milioane de euro la miere, de patru ori mai mult decât Bulgaria şi două treimi chiar din UE, nu mai sunt necesare alte comentarii.
Singurul lucru care mai atenuează această situaţie nu tocmai plăcută pentru apicultura din România îl constituie valorificarea ceva mai bună a cantităţilor exportate (cu circa 3.900 euro/tonă, în loc de 3.400 euro/tonă Ungaria sau 3.300 euro/tonă Bulgaria). Ceea ce ne poate sugera şi direcţia în care ne-am putea poziţiona pe o piaţă puternic concurenţială în regiune.
Adică ar cam trebui să ne specializăm în calitate deosebită şi valorificare mai aproape de nivelul mediu al Uniunii (situat cam cu 50% mai sus ca preţ) şi să creştem cu precădere exporturile spre ţări din afara UE.
