Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 – 64 de ani a fost anul trecut de 69,9%, cu doar 0,1 puncte procentuale sub ţinta naţională fixată la 70% în cadrul strategiei Europa 2020, potrivit datelor comunicate de INS.
România are astfel şanse foarte mari de a atinge acest obiectiv dar va rămâne, totuşi, mult sub nivelul-ţintă de 75% fixat la nivel european şi figurează tocmai pe locul 23 din 28 de state membre UE în anul 2018, potrivit Eurostat.
Datele Eurostat arată că ţintele fixate pentru 2020 reflectă situaţia din fiecare stat membru, obiectivul asumat per total de 75% la nivelul UE fiind stabilit diferenţiat într-o gamă aşezată între 62,9% pentru Croaţia şi 80% pentru Danemarca, Olanda şi Suedia.
Deja, în 2017, nouă state membre UE îşi atinseseră obiectivele fixate pentru 2020, cu Suedia pe primul loc (82,6% !!) şi cu Cehia pe podium alături de Germania (79,9%).
Paradoxul cel trist: crește numărul de salariați, scade populația activă
Reamintim că strategia Europa 2020 pentru dezvoltare durabilă include cinci obiective fundamentale. Alături de ocupare, mai figurează pe agenda UE cercetarea şi dezvoltarea, educaţia, sărăcia şi excluziunea socială şi schimbări climatice şi energie. România se află pe poziţii destul de slabe la toate aceste obiective, cu excepţia ultimului.
De reţinut, deşi se pot vedea creşteri sistematice ale numărului de persoane salariate pe toate segmentele de activitate, se observă la noi o scădere a populaţiei active, consecinţă a emigrărilor masive de după intrarea în UE şi după liberalizarea deplină treptată a circulaţiei forţei de muncă.
Dincolo de faptul că aproximativ un român din cinci din grupa 20-64 ani a plecat să lucreze în străinătate, aici am putea avea explicaţia nu doar pentru ponderea scăzută a ocupării tinerilor dar şi pentru cea a persoanelor în vârstă( dar încă apte de lucru) care pot găsi oferte „lucrative” în sectorul de îngrijire a altor persoane din Occident.
Evoluţia ocupării pe categorii de vârstă
În ceea ce priveşte evoluţia ratei de ocupare pe grupe de vârstă în ultimii patru ani şi în 2007 ( pentru a avea o referinţă în privinţa a ce s-a întâmplat de la aderare încoace), se poate observa o singură creştere semnificativă, plasată oarecum surprinzător la grupa de vârstă 55-64 de ani ( peste cinci puncte procentuale faţă de anul 2015 şi 5,5 pp faţă de 2007). Simplificat, este vorba despre persoane formate în socialism, care au rămas în ţară şi lucrează în capitalism.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că România figurează pe intervalul de vârstă amintit mai sus de-abia pe locul 25 din 28 de state UE, potrivit datelor comunicate recent de Eurostat. Iar asta în timp ce trei sferturi dintre statele membre ale Uniunii se situează peste pragul de 50%, media este 58,7% iar Suedia, Germania şi Danemarca sunt deasupra nivelului de 70%.
Situaţia se prezintă pe un trend de creştere şi mai bună decât în 2007 la segmentul cel mai important de populaţie, cel de 25-64 ani, care a reuşit în 2018 să ajungă la valori „nordice” de ocupare. În schimb, deşi se află în revenire după minimul atins în 2016, grupa de vârstă 15–24 ani a rămas semnificativ sub nivelul din primul an de apartenenţă la UE (24,7% faţă de 27,6%).
O situaţie problematică din perspectiva resurselor umane care rămân neutilizate o prezintă grupa de vârstă de peste 65 de ani. A cărei rată de ocupare s-a tot redus după ce am intrat în Uniune, până s-a înjumătăţit în 2016 şi nu mai reuşeşte să reintre în gama de valori cu două cifre unde s-a plasat mereu până în 2014.
Aşadar, deşi ocuparea s-a îmbunătăţit cantitativ destul de vizibil în ultimii ani, în structură nu se vede mare lucru la tineret, deşi deficitul de forţă de muncă declarat pe toate canalele împreună cu rata ridicată de sărăcie relativă din perspectivă europeană ar trebui să conducă spre valori mai apropiate între grupele 15-24 ani şi 55-64 ani.
Totodată, rămâne de văzut cum ar putea fi îmbunătăţită ( chiar în afara unui obiectiv UE, din motive de stabilire statistică a intervalului urmărit) participarea la piaţa muncii a persoanelor de vârsta a treia care mai pot fi utile şi care îşi pot completa veniturile ( pe plan local) fără să mai aştepte majorări spectaculoase de pensii.
