joi

18 iulie, 2024

La obiect

Compania de ride-sharing Uber a împiedicat diverse investigatii ale autorităților din statele în care activa prin procedura ”kill switch”, care bloca accesul forțelor de ordine la sistemele informtice ale companiei. Procedura a fost folosită în România, Franța, Belgia,...
11 iulie, 2022
Prețul bitumului s-a dublat din august 2021 și până azi, piețele de aprovizionare s-au modificat din cauza războiului, iar incertitudinile legislative îi țin pe constructori cu mâna pe frână. România ar putea deschide în acest an 100 de...
10 iulie, 2022
România se numără printre cele șapte state europene în care prețurile la locuințe au crescut mai puțin decât chiriile în intervalul 2010-2022, potrivit unei analize Eurostat. Este vorba despre Estonia, Lituania, Irlanda, Finlanda, Spania și Italia. De asemenea,...
10 iulie, 2022
Avertismentele de pe Wall Street, cu privire la o eventuală recesiune, sunt din ce în ce mai dese. Dacă în rândul investitorilor, aceasta este percepută încă la nivel de risc, la firul ierbii, în rândul consumatorilor și a...
7 iulie, 2022
Românii au cea mai scurtă durată de viață activă profesional din Uniunea Europeană  (31,3 de ani), urmați de italieni (31,6 ani) și greci (32,9 ani). Media UE este de 36 de ani. Cei mai mulți ani de muncă...
7 iulie, 2022
Stagflația este cel mai mare pericol la adresa economiei globale și locale, a avertizat, miercuri, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, precizând că noile date economice indică un avânt și mai accelerat a inflației din România, pe o perioadă și...
6 iulie, 2022
Statul se împrumută tot mai mult an de an de la populație. Totalul împrumuturilor trece de 29,23 miliarde de lei (aproape 6 mld. euro), prin emisiunile de titluri de stat din programele Tezaur și Fidelis, de la debutul...
5 iulie, 2022
Inflația industrială s-a temperat doar marginal în mai, indicele prețurilor producției de pe piața internă înregistrând un avans de 0,5% față de luna anterioară, iar cel aferent pieței externe de 3,7%, reiese din datele publicate luni de Institutul...
4 iulie, 2022
Efectele războiului Rusiei în Ucraina nu a deturnat tendințele investițiilor în energie, ci doar le-a ajustat pe termen scurt. A crescut cererea de resurse fosile din cauza scăderii livrărilor rusești în 2022, dar investițiile în energia curată rămân...
3 iulie, 2022
Anii 2021 și 2022 sunt cei mai fierbinți din 2010 încoace, pe harta termică a presiunilor inflaționiste, elaborată de Banca Națională a României (BNR). Și în perioadele martie 2010 – mai 2011 și mai 2012 – ianuarie 2013...
3 iulie, 2022
Capacitatea globală de producție de electricitate a centralelor nucleare trebuie să se dubleze pentru a se atinge neutralitatea climatică (emisii nete zero) până în 2050, potrivit unui scenariu în acest sens al Agenției Internaționale de Energie (IEA), invocat...
3 iulie, 2022
Guvernul a adoptat, joi, ordonanța privind decarbonizarea sistemului energetic, respectiv termenele  pentru închiderea și conservarea grupurilor energetice pe cărbune, ca și de închidere și ecologizare a minelor, până la data de 31 decembrie 2032. Astfel este corectat o...
30 iunie, 2022
Piața comerțului electronic din România a fost estimată la 6,2 miliarde de euro în 2021, vânzările de la nivel local reprezentând jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, potrivit unui studiu Ecommerce Europe și EuroCommerce. Cu...
30 iunie, 2022
Miniștrii mediului din UE au decis, marți noapte, moartea motorizării auto cu ardere internă în 2035, prin aplicarea până atunci a normelor de eliminare 100% a emisiilor poluante a acestora. Măsura face parte din  pachetul legislativ „Fit for...
29 iunie, 2022
Cu menținerea condițiilor actuale, cumulând veniturile din Pilon I și Pilon II (presupunând distribuirea sumelor din Pilon II în rate egale lunare timp de 10 ani) nu se realizează obiectivul de înlocuire de 75% din salariul net de...
28 iunie, 2022
Managerii din industriile auto și de petrol & gaze din România, Slovacia și Ungaria cred că existența a 96 de ocupații este expusă la risc din cauza revoluției digitale, potrivit unui studiu privind impactul tehnologiei realizat de KPMG...
28 iunie, 2022
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind serviciile de cloud guvernamental, care urmează să asigure interoperabilitatea bazelor de date ale instituțiilor statului și prin care orice cetăţean va putea vedea ce instituţie, când şi în ce scop i-a...
28 iunie, 2022
Războiul din Ucraina se va afla, cu siguranță, în centrul discuțiilor liderilor Alianței Nord-Atlantice, care se vor reuni marți în cadrul unui summit de trei zile la Madrid, însă pe agenda dezbaterilor se află și noul Concept Strategic...
27 iunie, 2022
Liderii G7, reuniți duminică pentru în cadrul unui summit de trei zile care are loc în Alpii Bavarezi, caută un acord pentru a impune un „plafon de preț” petrolului rusesc, liderii celor mai puternice naţiuni ale lumii concentrându-se...
26 iunie, 2022
Incertitudinile la nivel global în contextul crizei energetice, războiului din Ucraina și al pandemiei COVID-19 și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv ca urmare a evoluțiilor geopolitice și internaționale sunt riscurile sistemice severe, în creștere, la adresa stabilității financiare,...
23 iunie, 2022

Scandalul Uber atinge România

Compania de ride-sharing Uber a împiedicat diverse investigatii ale autorităților din statele în care activa prin procedura ”kill switch”, care bloca accesul forțelor de ordine

Scandalul Uber atinge România

Compania de ride-sharing Uber a împiedicat diverse investigatii ale autorităților din statele în care activa prin procedura ”kill switch”, care bloca accesul forțelor de ordine

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: