sâmbătă

2 decembrie, 2023

OPINII & EDITORIAL

Aşa-zisa “reorganizare administrativ-teritorială a României” a generat ample discuţii mai mult sau mai puţin legate de subiect. În realitate, nimeni nu a stat să analizeze situaţia actuală şi să observe că soluţia avansată de preşedintele Traian Băsescu nu...
15 iunie, 2011
“Doi șoricei au căzut într-o găleată cu smântână. Primul șoricel a renunțat repede și s-a înecat. Al doilea șoricel n-a vrut să renunțe. S-a zbătut atât de tare încât a bătut smântâna până s-a transformat în unt, apoi...
12 iunie, 2011
Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.
9 iunie, 2011
Ştii, iubite cititor, de ce să nu ai mari aşteptări de la reorganizarea administrativă a României? Dar de ce să nu te bizui pe modificarea Constituţiei ştii de ce? În amândouă cazurile, vorbim de-o Românie neoficială, o Românie...
8 iunie, 2011
Alegerea primarilor din primul tur de scrutin, deşi anunţata de ceva vreme şi previzibilă, a stârnit de ieri comentarii la cald care se întrec în a sublinia sau pierderea « reprezentativităţii » unor edil care ar fi aleşi cu...
1 iunie, 2011
Tabloidizarea presei e deja un subiect perimat, nimeni nu mai scoate pistolul când aude cuvântul "can-can". Şi totuşi: există redacţii care n-ai fi crezut niciodată
28 mai, 2011
Dacă nu învăţăm din greşelile perioadei de avânt economic, riscăm să intrăm din nou în criză. Este ideea centrală a dezbaterilor de la reuniunea Forum Invest, ţinută la BNR, care au radiografiat situaţia la zi a economiei şi...
25 mai, 2011
Atmosfera politică s-a încălzit brusc în momentul în care Traian Băsescu a anunţat joi seara că nu este de acord cu ideea organizării unui referendum pentru Bucureşti. Ion Iliescu, un adversar declarat al referendumurilor (cu excepţia celor din...
20 mai, 2011
Victoria lui Emil Boc în faţa lui Vasile Blaga în competiţia pentru şefia partidului deschide pentru PDL o epocă plina de necunoscute. Votul majoritar din primul tur pentru Emil Boc, precum şi îndemnul la unitate adresat de Traian...
18 mai, 2011
FMI trebuie acum să facă faţă unei urgenţe fără precedent, iar soluţia finală care se intrevede consta în aducerea în locul lui Strauss-Kahn a unui membru BRIC
17 mai, 2011
Aud, văd bucurie că Blaga n-a câştigat. Că tripleta BVB, responsabilă de menţinerea partidului într-o linie anacronică, nu mai are cum să blocheze „modernizarea” şi „progresul” partidului. Hmm: dar la ce i-a folosit PSD-ului că l-a dat jos...
16 mai, 2011
Ştire de mare senzaţie pe agenţii. Şomajul a atins 15,9% în Grecia, după ce măsurile de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar au agravat recesiunea şi au condus la desfiinţarea de locuri de muncă. Rezultatul: numărul angajaţilor a scăzut...
13 mai, 2011
Stam bine daca ne uitam pe cifrele din energia romaneasca si aruncam doar o privire superficiala. Avem gaze care ne acopera doua treimi din consumul national si electricitate – atat de multa incat mai si exportam si sa...
9 mai, 2011
Singurul castigator, titreaza importantul ziar economic german, Handelsblatt, si reponsabil pentru disparitia teroristului numarul unu al lumii moderne, Osama bin Laden il reprezinta Statele Unite.
4 mai, 2011
Reputata publicatie “Global Finance” prezinta datele si opiniile unor analisti financiari si bancari Europeni, legate de evolutia preturile petrolului, stabilitatea lor si impactul economic asupra tarilor Europene in viitorul apropiat. Primul scenariu, bazat pe analizele expertilor de la...
3 mai, 2011
Casa Alba a anuntat ieri noaptea publicul american si international ca liderul retelei teroriste al- Qaeda, Osama bin Laden, a fost ucis in Pakistan si a salutat ajutorul oferit de autoritatile de la Islamabad. Cadavrul sau se afla...
2 mai, 2011
Adevarul crud este ca Germania probabil s-a saturat de toata expunerea gigantica pe care o are in tarile PIGS si va incerca sa-si diminueze pierderile prin incetarea contributiilor crescande la salvarea economiilor falimentare ale partenerilor cu probleme.
1 mai, 2011
Biserica Catolică îl va beatifica duminică, 1 mai, pe Papa Ioan Paul al II-lea. La moartea sa, în urmă cu fix şase ani, în aprilie 2005, scriam în Cotidianul editorialul ziarului pe acel eveniment, sub titlul "Cel mai lucid dintre pământeni". Public mai jos textul de atunci - nu simt nevoia să adaug nimic:
29 aprilie, 2011
Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton: “Sunt convins că un management privat la unele companii aflate în subordinea noastră va aduce rezultate economice şi mai bune şi va da încredere investitorilor interesaţi în proiectele majore...
20 aprilie, 2011
România are nevoie de o Constituţie scrisă de la zero, scurtă, simplă, clară şi, mai ales, acoperitoare: să nu poată fi schimbate elemente care ţin de funcţionarea statului de către orice zăltat supărat pe guvernul de dinaintea lui.
19 aprilie, 2011

Acestui PDL i se pregăteşte ceva

Victoria lui Emil Boc în faţa lui Vasile Blaga în competiţia pentru şefia partidului deschide pentru PDL o epocă plina de necunoscute. Votul majoritar din

Acest PDL nu va supravieţui opoziţiei

Aud, văd bucurie că Blaga n-a câştigat. Că tripleta BVB, responsabilă de menţinerea partidului într-o linie anacronică, nu mai are cum să blocheze „modernizarea” şi

Politica de securitate: o ruşine europeană

Singurul castigator, titreaza importantul ziar economic german, Handelsblatt, si reponsabil pentru disparitia teroristului numarul unu al lumii moderne, Osama bin Laden il reprezinta Statele Unite.

“Furtună” economică în Europa

Adevarul crud este ca Germania probabil s-a saturat de toata expunerea gigantica pe care o are in tarile PIGS si va incerca sa-si diminueze pierderile prin incetarea contributiilor crescande la salvarea economiilor falimentare ale partenerilor cu probleme.

„Cel mai lucid dintre pământeni”

Biserica Catolică îl va beatifica duminică, 1 mai, pe Papa Ioan Paul al II-lea. La moartea sa, în urmă cu fix şase ani, în aprilie 2005, scriam în Cotidianul editorialul ziarului pe acel eveniment, sub titlul „Cel mai lucid dintre pământeni”. Public mai jos textul de atunci – nu simt nevoia să adaug nimic:

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: