vineri

29 martie, 2024

3 septembrie, 2012

De la ce plecăm: acest an e compromis din punct de vedere al guvernării, economia a fost expediată undeva în fundal – cu 3 guverne, 2 rânduri de alegeri și cu halucinantele ultime 3 luni – 2012 e apă cursă.

Ca să bănuim ce ne așteaptă după alegeri, să Nu ne uităm în așa numitele ”programe de guvernare” în sensul în care sunt ele vândute înainte de alegeri. Să ne uităm puțin la oamenii care sunt ”în cărți” – căci de ei, de ”jocul” și poziționarea lor și de felul în care înțeleg ce i se întâmplă acum României depinde viitorul nostru mediu. Că despre cel lung…

Să vorbim din 3 perspective: 2 ale tinerilor politicieni care ar putea juca un rol esențial în românia viitorilor 10 ani (Victor Ponta și MR Ungureanu) și (III) din perspectiva noastră: a celor aflați în fața unei oferte politice deloc generoase – clasa guvernantă tarată de lipsa de criterii a ultimlor 22 de ani și incapabilă să ardă etapele dintre rudimentele politicii din anii 90 și ”politica mare”, europeană. Căci lumea ar trebui nu doar ”să știe” ce căutăm noi în UE, ci și ”să simtă” un adevăr pe care nu-l miros cumsecade nici măcar cei de la butoane: România nu mai există decât în context european.


Astăzi, (I), despre Victor Ponta, și despre cele 4 mari probleme care-l țin departe de o guvernare decentă – 4 bolovani cu care junele politician a pornit la drum lăsând în seama îngerului păzitor personal cam prea multe lucruri: lipsa de înțelegere a mizei europene în actul de guvernare din România, captivitatea într-un sistem de interese suprapolitice (alianța USL) pe care nu-l controlează, blocarea în politicianismele PDSR (e PSD-ul domnilor Iliescu, Văcăroiu, Năstase) care blochează accesul către guvernare al oamenilor competenți din ”real” și, în fine, neprevăzutele, micile mine aflate pe drumul pe care și l-a ales, și care-i pot exploda oricând sub tălpi.

1) În cele 3 luni de guvernare, dl. Ponta a acumulat toate erorile posibile ale unui mandat de 4 ani – incluzând aici și concesiile care se fac, îndeobște, față de aliații politici și care, mai mereu, au efect de bumerang.

Victor Ponta a comis cea mai complexă și mare greșeală pe care o poate comite un premier al anului 2012:

  • a ignorat adevărul simplu că miza guvernării din România e una de context european;
  • că marile dileme (economice, sociale, ”naționale”) ale Uniunii Europene sunt greu gestionabile și în țări care au o clasă politică cu 50 de ani mai avansată și un exercițiu al dialogului cu 500 de ani mai evoluat;
  • că ”treburile interne” înseamnă cu totul altceva decât înainte de 2007 – în contextul în care țări precum Franța socialistului Hollande și Spania își fac calcule pe cedarea de suveranitate, căci ”timpul nu mai are răbdare” exact ca pe vremea de care vorbea ”poetul”;
  • că stânga însăși înseamnă altceva în Europa atunci când ai de gestionat bugete care au în spate sisteme fiscale atât de diferite și când fenomene sociale (dramatica scădere demografică) compromit clasicele măsuri ale stângii.

Dl. Ponta a crezut că poate intra în Consiliul European prin efracție, încălcând decizia Curții Constituționale din țara lui, că poate descinde acolo precum Radu Mazăre înconjurat de un ciopor de obrăznicături la ședința din Kiseleff 10, după ce și-a dezbrăcat uiforma de ofițer nazist la bariera Vergului și și-a pus chipiul a la Che Guevara.


Și probabil că s-a mirat sincer de unde atâta răceală când s-a afișat acolo cu Dl. Marga, cel care tocmai decretase că liderii cu care se întâlnea sunt mult sub competența lui Vladimit Putin – cel care are atâta succes politic și geopolitic – într-o Europă în care chimia personală dintre lideri contează mai mult decât un an de negocieri. Și n-a înțeles că acolo au ce căuta doar ”liderii puternici”, capabili să implementeze (sau pur și simplu să ”impună”, în maniera în care numai un lider puternic poate să o facă) ”aici” ceea ce s-a discutat și stabilit ”acolo”, la Bruxelles.

Dl. Ponta n-a înțeles că într-o Europă care se deplasează spre unificare (fiscală, politică, bugetară) miza națională e Nu doar una economică (vorbești în cunoștință de cauză și negociezi la sânge ce dai la schimb), ci și una a identității culturale – așa că Nu a ”citit” în cheie corectă performanțele ICR și a spulberat pur și simplu această instituție.

De fapt, n-a înțeles un lucru simplu: contextul european e ”un dat”, e inevitabil, singura șansă a României e să respecte niște reguli de bază, ”simple”, ca să-și poată crea premise bune de negociere pe chestiunile complexe. Altfel, vom plăti, ca pe vremea lui Adrian Năstase, biletele de intrare cu tot felul de contracte Bechtel, Petrom, EADS și tot restul pe care-l conoaștem și care, uite că nu se mai termină.

Cauza eșecului de până acum (care e mai mare decât ”se simte”) dlui victor Ponta e neînțelegerea acestui context – tot restul sunt efecte: încălcarea Constituției, dezmembrarea din mers a unor instituții, încercarea de-a concesiona butoanele unor instituții fundamentale către către grupurile de sprijin.
Cu, firește, supraefectele lor pentru România și chiar pentru PSD: izolarea stângii românești chiar față de stânga europeană, blocarea în expectativă a beneficiilor pe care le poate trage România în Uniune – vezi Schengen, MCV, sau chiar fondurile europene (nu degeaba bate premierul șaua cu participarea lui Traian Băsescu la deblocarea banilor europeni).

A învățat ceva politicianul Ponta din ultimele 2 luni și din reacțiile celor din Europa?
Mă tem că nu. Chiar când scriu aceste rânduri, pe agenții curg știrile: Premierul Ponta spune că el nu vorbește cu comisarii europeni, ci numai cu Barroso, premierul Ponta spune că presa germană (aia, care ”presează” în an de alegeri stânga germană) e plină de securiștii lui Ceaușescu, Reding să mai tacă din gură etc, etc.
Cu toate cărțile în mână, tânărului premier al României i-au scăpat două chestiuni mici, dar ”grele”:
a) nu există politician român de anvergură care să nu conteze în Europa;
b) dacă vrei să faci politică din perspectiva ideologiei (stânga – în cazul său) trebuie să ai și aliați europeni, și bani de ideologie: or, cu toată disperarea cu care citează din sau pronunță numele lui Hollande, francezul nu pare intereasat de oferta de sprijin a premierului român: poate pentru că acolo sânga începe abia după ce sunt respectate niște reguli basic.
(Apropo: preierul român ar trebui să aibă atâta curaj încât să ia de coarne cu Franța taurul problemei rommilor evacuați – așa cum a făcut Băsescu când ”s-a stricat” cu Sarkozy).

Rămâne de văzut câți ani îi va lua Dlui Victor Ponta să repare – la ”fațada” proprie, ceea ce a făcut, ca premier și șef de partid, în doar două luni. Întrebarea poate fi pusă numai dacă are noroc.

Spuneam mai sus că neînțelegerea contextului european este cauza efectelor la care noi, românii, am asistat și pe care urmează să le primim pe factură. Oameni învățați ne explică, însă, că până și cauzele au tot felul de supracauze. Una dintre acestea ar fi cel de-al doilea bolovan legat de gâtul tânărului și promițătorului (la un moment dat) premier:

2) Captivitatea pe termen lung în sistemul politic care este USL. Captivitate de două ori:

a), Mai întâi, cea venind dinspre așa numita ”Alianță de Centru Dreapta”, reprezentată de PNL-PC, adică de Antonescu-Voiculescu. Pentru stânga europeană, această alianță nu reprezintă o alternativă la conducerea de dreapta a României – cum poți lua în serios din punct de vedere ideologic o înțelegere politică făcută nu pentru a implementa niște măsuri specifice, ci, așa cum a fost anunțat USL din capul locului, o uniune făcută cu scopul principal de a da jios din funcție un om (pe Traian Băsescu) ? .
Odată eșuată această operațiune, drumurile PSD și PNL practic se despart – e o chestiune de timp până când membrii din teritoriu vor realiza că nu au altceva de împărțit decât niște contracte cu statul (când se va obține ”și puterea, nu doar guvernarea” – vorba chiar a dlui Ponta) și că cele 3 tabere se jenează reciproc.

Tot restul a fost dorința domnilor Voiculescu și Antonescu de-a-și face jocurile personale. Primul – evitarea proceselor în care e implicat (grele – de vreme ce a demisionat din Parlament pentru a și le gestiona potrivit procedurilor), iar cel de-al doilea, pentru a obține măcar o viză de flotant pentru Palatul Cotroceni.

Ce-a ieșit, am văzut – iar din punctul ăsta de vedere Dl. Ponta ar putea fi socotit o victimă. Dar Nu e: ar fi fost doar dacă, în scenariul celor doi bătrâni belicoși, actualul premier n-ar fi jucat cu atâta talent. Și aici suntem pe granița celei de-a doua captivități a actualului premier:

b), Captivitatea din propriul partid. Da: Mazăre – nu Ioan Rus, Oprișan – nu Dobre,  și tot așa.

Prea june pentru a conduce un partid (ce să mai spunem o alianță) a unor bătrâni – în vârstă și în mentalitate – dl. Ponta e dependent de forța care rezultă din energia consumată în coteriile din partid și cu adaptarea la realitate a bătrânilor care se mai cred pe vremea lui Adrian Năstase. Această dependență îl privează, însă, de avantajele pe care conjunctura din USL îl împiedică să și le pună în valoare: puterea și înțelegerea. Mentorii său sunt, însă, accesați invers:

Năstase Nu a fost un lider puternic: el a fost ”mare” doar atâta vreme cât a putut să concesioneze România grupurilor de interese care l-au sprijinit. Când a pierdut pâinea și cuțitul, a dispărut din scenă și a sfârșit unde îi era locul. Deși Adrian Năstase a înțeles jocul pe care-l joacă.

La celălalt capăt: dl. Ion Iliescu. Fostul președinte al României n-a înțeles niciodată ”trendul” situațiilor care dirijează România către un anume context. Pentru el nu au existat decât două posibilități (care au făcut șanț pe creierul său, în deceniile războiului rece), iar reglajele fine ale politicii europene și ale globalizării îl trimit înapoi, la judecățile maniheiste. A fost, însă, un lider puternic, iar prin forța simbolului său încă ține închegată stânga românescă: după erorile din ultimele 3 luni și după arestarea lui Adrian Năstase, paradoxal, numai Ion Iliescu mai e, în PSD, farul care oferă un reper și sâmburele de unitate cu care partidul să evite soarta stângii italiene de după condamnarea lui Betino Craxi (consilierii și sfătuitorii lui Traian Băsescu știu ce înseamnă asta).

Problema lui Victor Ponta e că s-a aflat și se află pe invers între defectele și calitățiloe celor doi părinți politici ai săi: puterea lui Adrian Năstase și înțelegerea lui Ion Iliescu.

Și de aici decurge problema aia, care se apropie de noi:

3) Politicianismele care configurează echipa de guvernare.

Să stai 3,5 ani în opoziție, să strigi, să ”demaști”, să boicotezi, să ameninți, să faci guverne din umbră; și apoi să te prezinți cu o echipă decimabilă doar prin testele simple de compatibilitate… Nu doar jenant, ci și iresponsabil.

Am fost unul dintre cei care au reflectat serios la diferența dintre miniștrii potriviți ai guvernului Ponta, în comparație cu echipa de începători pe care PDL i-a pus-o în cârcă lui MR Ungureanu. Ca, mai apoi, să ce ?

Modul în care se aleg profesioniștii într-o echipă de guvernare depinde esențial de snaga premierului. Aici se văd dependențele, suflul, autoritatea sau – o, ce vorbă mare – viziunea primului ministru. Or, la rapiditatea cu care ANI, sau Justiția, sau incompetența și nepotrivirea pe loc au rărit până aproape la jumătate, în doar 3 luni (3 luni!) echipa Dlui. Ponta, te face să prevezi cum vor sta lucrurile în eventualitatea că viitorul guvern va fi format după lista tânărului politician, care joacă cu atâta talent în piesa scrisă de cei care au puterea lui Năstase, înțelegerea lui Iliescu, dar interesele lui Voiculescu.

Ca test: întrebați un manager din ”privat” ce înseamnă oamenii puși într-o echipă după criterii de docilitate.

Adevărul e că, după 3 luni de guvernare și 2 luni de gherilă instituțională, Dl. Victor Ponta și aliații din Uniune și sprijinitorii din partid au compromis serios șansele stângii de-a accede nu doar la putere, ci la o guvernare coerentă și la mecanismele de implementare a unui plan cu bătaie lungă. Iar situația e atât de urâtă și de confuză, încât pentru dl. Ponta nu mai există decât o miză serioasă: salvarea imaginii PSD și a imaginii personale. Dar și aici mai sunt ceva probleme:

4) Ei, da – scurt și la obiect, pentru situațiile imprevizibile care-l așteaptă pe actualul premier. Plagiatul? Eu cred că problema se va pune curând, când Universtiatea București va insista să-i retragă doctoratul și va căuta orice mijloc să o facă. Ce să mai spunem că și în partid sunt inși care îi țin socoteala premierului, poate mai mult decât o face opoziția. Iar aici totul depinde de oamenii care ”au butoane” la ministerul Educației, de generația care gestionează ministeriatul dnei. Andronescu.

Sau ceva și mai important și mai palpabil: softul care va vărsa, curând, spre public, numărul și numele celor care au votat de mai multe ori la referendumul din 29 iulie. Anticipez că va fi unul din scandalurile campaniei electorale, că rezultatele vor fi negru pe alb, că ”împricinații” vor avea nume, adresă și, mai ales, cod numeric personal și că, peste toate astea, totul e penal. Premierul va avea în față infracțiunea, infractorii, probele, iar el, ca fost procuror, știe ce înseamnă asta. (Dar mai are loc de negociere). 

Într-unul din comentariile anterioare, scriam că România Nu are, acum, bani de ideologie: guvernarea se face potrivit cu foaia de parcurs negociată (sanchi!) cu finanțatorii, marja de mișcare e mică, impunerea unui deficit prin Pactul fiscal european rărește și mai mult opțiunile, iar a găsi o cale să te strecori prin acest drum cu obstacole e foarte greu într-o țară în care mediul de afaceri clientelar concurează cu economia sănătoasă, iar soluțiile de guvernare coerentă răzbat cu greu din vâltoarea de politicianisme.

Tocmai de aia, în România prioritatea au devenit nu atât politicile (soluții sunt, exemple în jur sunt – Cehia, Polonia etc – nu mai avem de inventat apa caldă) cât oamenii capabili să le implementeze. Și de aia n-am spus mai nimic de ceea ce ne privește și ne afectează în mod direct: guvernarea. Într-un episod următor, poate chiar la sfârșit. Pentru că, îndiferent câtă știință a guvernării și meșteșug al politicilor de toate felurile s-ar fi experimentat și inventat pe lume, nimic nu se face fără un anume fel de oameni și, mai ales, fără libertatea lor și fără exercițiul prin care au învățat această libertate: nu doar de a crede în ele, ci și de a le aplica.

(Va urma)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Aveti absolut dreptate.Cine creaza aceasta stare traumatica de nesiguranta .Politicieni tineri sa dovedeasca respect pentru cei care i-i cauta .SA INTeLeaga…..Fiecare simpatizant poate sa fie un vot.Nu sunt fan doar pentru inteligenta lor nativa daca nu invata rapid stiinte politice de la consilieri de buna credinta .Si pana acum doar bisericute si orgoli identific eu votantul de dreapta din bun simt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Aveti absolut dreptate.Cine creaza aceasta stare traumatica de nesiguranta .Politicieni tineri sa dovedeasca respect pentru cei care i-i cauta .SA INTeLeaga…..Fiecare simpatizant poate sa fie un vot.Nu sunt fan doar pentru inteligenta lor nativa daca nu invata rapid stiinte politice de la consilieri de buna credinta .Si pana acum doar bisericute si orgoli identific eu votantul de dreapta din bun simt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: