sâmbătă

27 aprilie, 2024

Analiză

Cei care au împrumuturi în valută ar urma să aibă mai puțin de plată în termeni reali. Insă, odată cu stabilizarea economiei românești, vor trebui să fie atenți la manifestarea presiunilor inflaționiste din zona euro. Turbulențele politice și...
7 februarie, 2011
Din nefericire pentru el, fostul faraon octogenar al Egiptului, Hosni Mubarak, cunoscand regulile desertului, nu a putut sa le respecte. Nu a avut cum, nu a observat sau nu a dorit sa vada ce s-a intamplat in cei...
1 februarie, 2011
Nu cred ca vom ajunge la o conflagratie mondiala, mai probabila ar fi una locala. In orice caz, daca vom avea o catastrofa mondiala ea va incepe de aici. Poate a si inceput deja.
30 ianuarie, 2011
Din nefericire, din zeci de motive, lipsa de toleranta religioasa impusa de clericii musulmani a generat o miscare religioasa fundamentalista devastatoare, care nu poate fi reconciliata cu valorile noastre sociale, culturale si religioase. Viitorul apropiat ne va dovedi...
29 ianuarie, 2011
Tatăl meu, care a fost director de personal la o platformă industrială cu circa 15.000 de oameni are o pensie ceva mai mică de 1.700 lei net. Cum s-ar spune, un general în armata muncii desfășurate înainte de...
25 ianuarie, 2011
Oarecum paradoxal, tinta de inflatie fixata de BNR (3% pentru 2011 si 2012) a fost corect estimata principial, in sensul ca, pe partea ce a tinut propriu-zis de evolutiile interne din economie - fara preturi volatile foarte dificil...
14 ianuarie, 2011
Singurul avantaj major pe care ni l-a lasat regimul socialist a fost absenta datoriei externe. Astăzi datorăm 90 de miliarde de euro, iar partea statului din aceasta datorie e mai mica de o treime. Restul de bani i-am...
11 ianuarie, 2011
In pofida mediului economic si financiar nefavorabil si a recesiunii prelungite, Fondurile de pensii private obligatorii administrate privat (asa-numitul pilon II) au inregistrat în România, in cursul anului 2010 un randament mediu de 15,1%.
10 ianuarie, 2011
Un contract pentru securizarea frontierelor, cu o valoare totală de aproape un miliard de euro atribuit unei firme franco-germane, şi aproape şapte ani de negocieri, renegocieri, ajustări de preţuri şi controverse. Cu toate acestea, Franţa şi Germania cer...
6 ianuarie, 2011
Deși litrul de benzină sau de motorină românească poartă cele mai mici taxe din UE, prețul la pompă este comparabil, și uneori chiar mai mare, decât în unele țări europene. Iată câteva comparații atât la prețurile la pompă,...
2 ianuarie, 2011
Peste 200 de iniţiative legislative blocate, absenteism masiv, opacitatea procesului legislativ, reveniri asupra unor legi, războaie la Curtea Constituțională, atuuri lăsate în mâna guvernului care emite pe bandă rulantă, în paralel cu Parlamentul, decizii de administrare a ţării...
5 decembrie, 2010
Anunţul făcut de ministrul Muncii, Ioan Botiş – potrivit căruia noua lege a Asistenţei Sociale va reduce la un an perioada în care mamele primesc indemnizaţia de creştere a copilului în cuantum de 85% din venit – crează...
1 decembrie, 2010

Raportul lui Isărescu – previziuni pe 2011

Cei care au împrumuturi în valută ar urma să aibă mai puțin de plată în termeni reali. Insă, odată cu stabilizarea economiei românești, vor trebui să fie atenți la manifestarea presiunilor inflaționiste din zona euro. Turbulențele politice și oferirea de noi beneficii electorale ar putea deteriora încrederea în România și majora marja de risc de țară inclusă la calculul ratelor.

General în armata muncii = pensie de plutonier

Tatăl meu, care a fost director de personal la o platformă industrială cu circa 15.000 de oameni are o pensie ceva mai mică de 1.700 lei net. Cum s-ar spune, un general în armata muncii desfășurate înainte de 1989, când s-a făcut industrializarea și urbanizarea României a ajuns să aibă în prezent un venit similar cu cel al unui plutonier.

Inflația 2010: opt procente – trei de bază plus cinci conjuncturale

Oarecum paradoxal, tinta de inflatie fixata de BNR (3% pentru 2011 si 2012) a fost corect estimata principial, in sensul ca, pe partea ce a tinut propriu-zis de evolutiile interne din economie – fara preturi volatile foarte dificil de anticipat ( legume, fructe, oua), fără influente preponderent externe ( combustibili) si fără decizii de crestere a fiscalitatii – cresterea preturilor a ajuns in ultima luna din 2010 la 3,04%

Tâlcul ameninţării lui Traian Băsescu la adresa EADS. Securizarea politică a frontierei

Un contract pentru securizarea frontierelor, cu o valoare totală de aproape un miliard de euro atribuit unei firme franco-germane, şi aproape şapte ani de negocieri, renegocieri, ajustări de preţuri şi controverse. Cu toate acestea, Franţa şi Germania cer amânarea intrării României în Schengen. Frustrarea politică: contractul cu EADS a stat mereu – alături de alte exemple, în genul contractelor Bechtel, sau „Afacerea fregatelor” – pe palierul afacerilor strategice din punct de vedere al politicii externe.

De ce avem, cu petrol ieftin și taxe mici, combustibili mai scumpi decât în unele țări UE. Trei avantaje care nu ajută România

Deși litrul de benzină sau de motorină românească poartă cele mai mici taxe din UE, prețul la pompă este comparabil, și uneori chiar mai mare, decât în unele țări europene. Iată câteva comparații atât la prețurile la pompă, cât și la taxele pe litrul de combustibil – cu Germania, Austria, Luxembourg, Italia, Slovacia, Bulgaria. Și trei motive pentru care am putea avea cei mai ieftini combustibili din Europa.

Blocaj și ineficiență. Cifrele unui Parlament aflat într-o criză mai mare decât criza economică

Peste 200 de iniţiative legislative blocate, absenteism masiv, opacitatea procesului legislativ, reveniri asupra unor legi, războaie la Curtea Constituțională, atuuri lăsate în mâna guvernului care emite pe bandă rulantă, în paralel cu Parlamentul, decizii de administrare a ţării în vremuri de criză. Parlamentul – instituția numărul unu în orice ţară europeană şi cea care garantează democrația – nu poate ajuta la reforma statului și a societăţii în România până nu se reformează pe el însuşi.

„Legea mamelor”: ajutor social pentru 200.000 de femei sau strategie demografică

Anunţul făcut de ministrul Muncii, Ioan Botiş – potrivit căruia noua lege a Asistenţei Sociale va reduce la un an perioada în care mamele primesc indemnizaţia de creştere a copilului în cuantum de 85% din venit – crează controverse nu doar în coaliţie, ci şi în partidul de guvernământ. Reacţiile sunt politice. Cifrele din spatele problemei arată însă că variantele pe care discută guvernul sunt abordări total diferite din perspectiva politicilor sociale.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: