sâmbătă

2 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

4 martie, 2011

Potrivit datelor communicate de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu brut a fost anul trecut de 1.937 lei, ceea ce implică un cost salarial (cu tot cu impozitele ce revin firmei) de aproape 2.500 lei pe lună. Cu alte cuvinte, pentru un angajat se cheltuie cam 30.000 lei pe an. Taxele pe banii ăştia trebuie să acopere şi prestaţiile sociale şi pensiile.

Statistica la nivelul Inspectoratelor teritoriale de muncă arată un număr de circa şase milioane de contracte de muncă. Diferenţa faţă de cei 4,2 milioane angajaţi din statistica naţională provine din firmele cu 0 -3 angajaţi, ce nu mai sunt urmărite din 2002, din pensionarii care lucrează şi din faptul că unele persoane au mai multe contracte de muncă. Cu toate cheltuielile adiacente, ce nu apar explicit sub formă de venituri salariale, partea care revine forţei de muncă din avuţia naţională se situează sub 200 miliarde lei la un PIB pe anul 2010 estimat în jur de 550 miliarde lei.

Cât costă munca altora în PIB-ul altora

Potrivit Eurostat, singurele ţări UE ceva mai dezvoltate în care partea ce revine salariilor din surplusul realizat în urma proceselor de producţie nu trece de 40% sunt Polonia şi Slovacia, ceea ce le face optime pentru capitalurile internaţionale, dacă ţinem cont de infrastructură, poziţie geografică şi nivel de pregătire a forţei de muncă.


La acestea, se adaugă în Balcani Grecia, urmată de colegele mai sărace Bulgaria şi România. Din perspective plăţilor salariale sub uzanţele din Europa Occidentală, mişcările sociale din Grecia (membră UE din 1981) capătă o explicaţie clară, statistică, şi nu doar o aplicare de clişee referitoare la un popor care ar fi mai puţin dispus să muncească.

Prin contrast, peste 50% parte ce revine salariaţilor din PIB se află Suedia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie şi Olanda. Ceea ce explică atât nivelul de civilizaţie superior cât şi protecţia socială mai eficientă, concentrată pe cei care nu au slujbe şi nu dispersată spre cei au slujbe prost plătite. In aceste ţări, solidaritatea socială se vede, mai degrabă, în cointeresarea şi tratamentul corect la locul de muncă, nu în pomeni generalizate, cu destinaţie electorală.

Cum se cheltuie munca ieftină

Din moment ce salariaţii români beneficiază de circa 37% din PIB iar cei din Occident de peste 50% din PIB, rezultă că primesc doar trei sferturi din ce ar fi încasat pentru aceeaşi muncă dacă am fi avut atât patroni cu un comportament occidental, cât şi un mediu economic sănătos care să evolueze sustenabil. Diferenţa de un sfert rămasă pe post de “rentă locală” explică apariţia marilor averi într-o ţară cu multă sărăcie. De fapt, chiar şi firmele care investesc la noi au tendinţa să se “românizeze”.

Maximizarea profiturilor în est pentru a susţine politica socială în vest a devenit o realitate. De exemplu, ne-am umflat în pene că Renault şi-a salvat rezultatele financiare cu vânzările de autoturisme fabricate în România. Doar că, potrivit Le Monde, din profiturile obţinute, proprietarul Dacia, (la fel ca şi PSA Peugeot Citroen) va rambursa statului francez un miliard de euro reprezentând a doua tranşă din împrumutul de şase miliarde de euro primit de la guvern în timpul crizei prin care a trecut piaţa de autovehicule în 2009. De ce acordase statul francez aceste împrumuturi, rambursate inclusive prin plata mai “subţire” a forţei de muncă din România ? Pentru păstrarea locurilor de muncă (mult mai bine plătite) la uzinele din Franţa.


În acelaşi context poate fi amintit şi Petrom-OMV, care a anunţat pe anul de criză 2010 că o treime din profitul său vine dintr-o ţară săracă, România.

Variantele de taxare a muncii, atunci când ai ce să taxezi

Aşadar, noi visăm la protecţie socială ca-n vest dar acceptăm salarii date ca-n est, de la care nu se pot colecta taxele necesare. Cu alte cuvinte, taxe mari, pe salarii mici. Creşterea ponderii salariilor în PIB este esenţială pentru susţinerea sistemelor publice de pensii şi de prestatii sociale.

Prima variantă de compensare a acestui neajuns : alternativa taxării  progresive a firmelor, cu instituirea unei suprataxe sociale de avarie în perioadele de criză. De altfel, taxele diferenţiate plătite de companii în câteva ţări din UE sunt echivalente cu o impozitare progresivă. Iată câteva exemple:

  • Austria – 25%; impozit minim 1.750 euro pentru SRL şi 3.500 euro pentru SA.
  • Belgia –  33%; sub o bază impozabilă de 322.500 euro se aplică tranşe între 24,5% şi 33%; suprataxă de 3% pentru anumite activităţi
  • Franţa          – 33,3%; suprataxă socială de 3,3%, nu se aplică sub o cifră de afaceri de 7,63 milioane euro pe an; societăţile cu pierderi: sumă fixă pe tranşe în funcţie de cifra de afaceri
  • Olanda – 25,5%; 20% venit sub 40.000 euro, 23% sub 200.000 euro
  • Spania – 30%; 20% la profituri sub 120.202,41 euro, 37,5% sector petrolier, 10% fundaţii
Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Cea de-a doua variantă: păstrarea cotei unice de taxare. Dacă, totuşi, ţinem morţiş la cota unică pentru toate întreprinderile, o soluţie corectă social ar fi impozitarea suplimentară a dividendelor distribuite din aşa numitele “profituri neruşinate”, care depăşesc o anumită proporţie faţă de fondul de salarii oferit, de care a cărui mărime depind contribuţiile sociale plătite.

Substituirea salarii mai mari ( implicit pensii mai mari din contribuţiile sociale sporite) în loc de profit “fără număr” ar permite dezvoltarea modelului occidental de stat social, invocat frecvent atât de politicieni cât şi de aconomişti. Invocat fără acoperire în veniturile bugetare.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Expun doua variante de afacere:
    1. Cifra de afaceri mica, profit (procentual din cifra de afaceri) mare (ex. 1000000 cifra de afaceri, 30% = 300000 profit)
    2. Cifra de afaceri mult mai mare, profit (procentual din cifra de afaceri) mic (ex. 3000000 cifra de afaceri, 10% =300000 profit)
    Deci doua variante cu acelasi profit. Neindoielnic intreprinzatorul va alege, daca poate, varianta 1. Varianta 2 implica capital circulant, investitii, viteza de rotatie a capitalului mai mari, deci mult mai multa bataie de cap pentru aceleasi rezultate. Un intreprinzator nu va alege varianta 2 decat fortat de piata. Eu zic ca piata dicteaza regulile, cu conditia sa fie una libera, nu ca la noi, grevata de povara coruptiei si privilegiilor

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Expun doua variante de afacere:
    1. Cifra de afaceri mica, profit (procentual din cifra de afaceri) mare (ex. 1000000 cifra de afaceri, 30% = 300000 profit)
    2. Cifra de afaceri mult mai mare, profit (procentual din cifra de afaceri) mic (ex. 3000000 cifra de afaceri, 10% =300000 profit)
    Deci doua variante cu acelasi profit. Neindoielnic intreprinzatorul va alege, daca poate, varianta 1. Varianta 2 implica capital circulant, investitii, viteza de rotatie a capitalului mai mari, deci mult mai multa bataie de cap pentru aceleasi rezultate. Un intreprinzator nu va alege varianta 2 decat fortat de piata. Eu zic ca piata dicteaza regulile, cu conditia sa fie una libera, nu ca la noi, grevata de povara coruptiei si privilegiilor

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: