Mascota guvernului Boc: ministrul cu cele mai multe asumări de răspundere nu mai are nici o răspundere. De ce l-ar regreta orice premier

Un sfert din asumările de răspundere ale unui guvern care a condus prin asumări de răspundere au fost pritocice într-un singur minister. Două dintre sutele de Ordonanţe de urgenţă care au înlocuit legile au fost elaborate în acelaşi minister: chiar cele care au scos lumea în stradă.

În doar 8 luni, Ioan Nelu Botiş a făcut ceea ce niciunul din ministeriabilii de la Muncă şi Protecţie socială nu a avut curajul să facă: apelat la metodele excepţionale de legiferare cât au făcut-o, în ultimii zece ani, guvernele Năastase şi Tăriceanu. Iată bilanţul:

1. Legea salarizării unitare în sectorul bugetar. Prin Legea –cadru de salarizare, toate funcţile din sectorul bugetar sunt grupate în 11 grade şi 6 familii ocupaţionale, pe mai multe domenii. Salariile sunt calculate la un raport de 1 la 15 între cea mai mare şi cea mai mică remuneraţie. Se fixează un plafon pentru sporuri la 30% din suma salariilor de bază pe ordonatorii de credite, iar suma sporurilor şi compensaţiilor nu va putea depăşi 30% din salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară. Prin contractele colective şi individuale de muncă, nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi salariale care exced prevederilor legii-cadru. Legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului.

2. Legea de aplicare a salarizării unitare în anul 2011. Prin această lege, se aplică parţial grilele de salarizare fixe din Legea-cadru, astfel încât fondul total de salarii bugetar să fie de 39 de miliarde de lei. Pentru aplicarea în integralitate a grilelor Legii-cadru erau nevoie de 54 de miliarde de lei. Prin Legea de aplicare, salariile bugetarilor au fost majorate cu 15% în brut, după ce fuseseră reduse cu 25%, în iulie 2010. Legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului.

3. Codul Muncii. Legea prevede că în cazul disponibilizărilor de personal departajarea se va face în primul rând pe criterii de performanţă şi apoi pe criterii sociale. Durata determinată a contractului individual de muncă creşte de la 2 la 3 ani. Pentru contractele colective sectoriale se vor emite legi speciale. Patronii care folosesc angajaţi fără forme legale riscă până la 3 ani de închisoare, iar salariaţii care lucrează la negru, amenzi de până la 1.000 de lei. Perioada de probă la angajare creşte de la o lună la trei luni pentru funcţiile de execuţie. Este eliminată posibilitatea stabilirii salariilor prin negocieri colective. Prin contractele colective se vor putea stabili numai nivelurile salariale minimale, iar salariile individuale se vor stabili numai prin negocieri individuale. Liderii de sindicat pot fi daţi afară ca orice alt angajat. Legea a fost adoptată prin asumarea răspunderii.

4. Legea pensiilor. Punctul de pensie a fost stabilit la 45% din salariul mediu brut economie, adică 732 de lei pe lună.

5. Legea dialogului social. Contractul colectiv de muncă la nivel naţional a fost desfiinţat. Se vor încheia contracte clective de muncă sectoriale, separate la stat de privat. Legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii.

6. Recalcularea pensiilor militare. Ordonanţa de urgenţă a fost elaborată de Botiş împreună cu miniştrii de Interne, Traian Igaş, şi al Apărării, Gabriel Oprea. Pensiile de peste 3.000 de lei, precum şi pensiile militarilor care nu au vechime completă s-au redus cu până la 90%.

7. Reducerea indemnizaţiei de concediu maternal. Mamele care vor să stea 2 ani în concediu maternal au indemnizaţia plafinată la 1.200 de lei.

E greu de evaluat pe câtă analiză, clarviziune si anticipare a consecinţelor au fost elaborate aceste legi. Cert este că ele poartă uriaşe costuri politice directe, Botiş fiind în ultimul an interfaţa dintre cele mai dure măsuri ale guvernului şi populaţie.

– normele şi legile elaborate la mininsterul condus de Botiş au afectat pensiile,

-au defavorizat angajaţii în faţa angajatorilor,

– au redus la jumătate veniturile din concediile maternale,

– au desfiinţat contractele colective de muncă la nivel naţional,

– au semănat germenii care vor dezintegra marile confederaţii sindicale,

– au reorganizat din temelii sistemele de salarizare din domeniul public, acolo unde se acumulaseră populismele tuturor guvernelor de după 1990.

Nu a uitat pe nimeni şi nu a scăpat de nimeni: sindicatele, patronatele, bugetarii, salariaţii din privat, pensionarii obişnuiţi şi cei speciali, mamele, zilierii, presa, patronii.

E de la sine înţeles de ce Emil Boc regretă un ministru care şi-a asumat cu atâta uşurinţă expunerea, şi e greu de crezut că PDL şi-ar fi găsit, între greii ministeriabili ai partidului pentru Ministerul muncii, pe cineva dispus să încaseze atâta antipatie politică.  A fost mascota perfectă: pe de o parte pentru că nu a existat măsură convenită în guvern care să nu fi fost dusă la îndeplinire fără nici o concesie de către cei din ministerul muncii; pe de altă parte, pentru că maniera de lucru din ultimul an de la acest minister este macheta detaliată a întregului sistem de guvernare al premierului Boc.

Misiunea lui Ioan Botiş la guvern se încheiase însă. Iar ministrul demisionar a fost egal cu sine însuşi până în ultima zi de mandat: a rezistat la cele mai nepopulare decizii şi la cele mai controversate moduri de-a produce o lege, dar nu a rezistat unui mărunt conflict de interese.