Motivul principal pentru care România se chinuie să iasă din recesiune este evoluţia slabă a industriei chimiceşi a combustibililor. Contrar tendinţei generale de creştere a exporturilor şi de îmbunătăţire a balanţei comerciale, deficitul cumulat al segmentelor de produse chimice şi combustibili şi lubrifianţi a urcat în 2010 a urcat la 75% din totalul deficitului consemnat în comerţul exterior. După care, în 2011 a „reuşit” contraperformanţa de a ajunge la nu mai puţin de 230% !!
Mai precis, la un deficit total de 39,8 miliarde lei înregistrat pe 2010 (normele Eurostat prevăd calculul comerţului exterior în monedă naţională), 16,9 miliarde lei a reprezentat soldul negativ la produse chimice şi 11,6 miliarde lei soldul negativ la combustibili şi lubrifianţi. Adică exact zona în care preţurile au luat-o razna la finele anului.
Rămânerea în urmă a industriei de profil se explică prin faptul că investiţiile absolut necesare în cercetare şi utilaje performante au fost departe de necesarul menţinerii competitivităţii întreprinderilor româneşti. Investitorii străini au preferat să păstreze funcţionale doar capacităţile cu valoare adăugată mai redusă şi au ales să dezvolte capacităţile performante la ei acasă. Cazurile Oltchim, unde statul a redevenit majoritar după o conversie a datoriilor în acţiuni, şi Arpechim, deţinută de OMV Petrom şi pe cale de a fi închisă sunt elocvente.
Astfel, pe primele două luni din 2011 s-a ajuns în situaţia ca deficitul comercial pe zona de chimie şi petrochimie (3,83 miliarde lei) să fie de peste două ori mai mare decât cel total (1,66 miliarde lei).
Pe de o parte, România reuşeşte să obţină rezultate net pozitive pe segmentul de maşini şi echipamente de transport (cu 42,2% din total exporturi, 34,6% la total importuri şi un sold pe plus de 1,38 miliarde lei), să menţină aproape echilibrat schimbul de alte produse manufacturate ( 33,1% la 31,2% şi un minus de doar 0,21 miliarde lei, explicabil prin faptul că importurile totale sunt mai mari decât exporturile) dar pierde tot acest câştig realmente impresionant prin sincopa din chimie ( „scoruri” 6,7% la 9,7% la combustibili şi un dezastruos 6,2% la 14,2% la produse chimice).
Am prezentat toate aceste cifre pentru a vedea cum poate fi anulat şi inversat avantajul dobândit pe trei sferturi din schimburile comerciale în mod concentrat, pe o singură ramură economică lăsată la mila Domnului ( mă rog, a investitorilor străini, şi nu numai, care „optimizează” închizând capacităţi de producţie la noi, şi a statului, care nu poate investi din lipsă de bani sau sub ameninţarea acordării unor ajutoare considerate ilegale de către UE)
În fine, trebuie subliniat că tocmai închiderea masivă a unor întreprinderi poluante moştenite din vremea lui Ceauşescu şi prinse în statistica internaţională trecută ne dă dreptul să comercializăm acele certificate de mediu de pe urma cărora statul ar putea obţine cel puţin 1,5 miliarde euro.
Doar că fără emisii de carbon nu avem nici producţie, nu avem nici slujbele aferente, nici creşterea de PIB corespunzătoare şi nici dreptul de a mai dezvolta emisii de carbon fără plată pe viitor. Avem, în schimb, un deficit „a la long” în comerţul exterior, cu presiunea ce rezultă pe curs şi pe atragerea de alte investiţii străine, pentru acoperirea deficitului de cont curent. Şi preţuri tot mai internaţionale la carburanţi.
2 răspunsuri