duminică

28 iulie, 2024

Ciprian Mailat

​Guvernul ar putea acorda în ședința de marți Fundației Țiriac statut de utilitate publică, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. ​Prin obținerea acestui statut, Fundația Țiriac înființată de fostul tenismen ar putea beneficia gratuit...
22 noiembrie, 2022
Coaliția de guvernare a ajuns luni seara la un compromis referitor la procentul cu care vor fi majorate pensiile, după ce PNL ar fi cerut 15%, dar PSD nu era de acord ca toate pensiile să crească la...
21 noiembrie, 2022
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că toate investiţiile nefinalizate ale Hidroelectrica vor trece printr-un proces de autorizare și vor fi cofinanțate prin Repower EU. Problema este, însă, că există mari semne de întrebare referitoare la hidrocentralele realizate...
21 noiembrie, 2022
Ministrul Muncii, Marius Budăi (foto), a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că proiectul privind pensiile speciale va fi trimis Guvernului pentru aprobare în câteva zile, susținând că îndeplineşte toate criteriile din PNRR. „Concluziile finale vor fi trase...
21 noiembrie, 2022
Preşedintele kazah Kasîm Jomart Tokaev a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale anticipate, cu 81,3% din voturi, participarea la vot fiind de aproape 70%, conform datelor preliminare comunicate de Comisia Electorală a Kazahstanului, citate de Agerpres. Cei cinci adversari ai...
21 noiembrie, 2022
Franţa va cheltui 8,4 miliarde de euro pentru a ajuta companiile să-şi plătească facturile pentru energie, în încercarea de a atenua impactul creşterii preţurilor electricităţii şi gazelor şi pentru a le ajuta să concureze cu afacerile germane, a...
21 noiembrie, 2022
După alocările de 75 miliarde de euro din 2022, guvernul italian a decis ca în 2023 să aloce noi fonduri care se ridică la 30 miliarde de euro, concentrate în principal pe reducerea impactului preţurilor ridicate ale energiei,...
21 noiembrie, 2022
Omul de afaceri Daniel Dines, co-fondator UiPath, a pierdut prima poziție în topul realizat de Forbes România, astfel că frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au devenit cei mai bogați români, conform ediției din acest an a...
18 noiembrie, 2022
Operatorul de transport aerian Blue Air a transmis, vineri, că au notificat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) pentru a se prezenta în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), în vederea predării către stat a dreptului de proprietate...
18 noiembrie, 2022
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată urmează să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 17,6% față de nivelul actual de 2.550 de lei,...
18 noiembrie, 2022
Comisia Europeană a aprobat, joi, o schemă de ajutoare în valoare de aproximativ 500 de milioane euro (2,5 miliarde de lei) notificată de România pentru sprijinirea întreprinderilor din toate sectoarele în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei,...
17 noiembrie, 2022
Încadrarea în noua ţintă propusă pentru deficitul bugetar cash de 5,74% din PIB este posibilă având în vedere sub-execuţia semnificativă a cheltuielilor de investiţii totale (cheltuieli de capital şi proiecte europene) din primele 9 luni ale anului, care...
17 noiembrie, 2022
Guvernul a aprobat a două rectificare bugetară și ultima din acest an, deficitul bugetar a fost menținut la 80,1 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB, ca urmare a...
17 noiembrie, 2022
Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acționar majoritar al Blue Air, a declarat pentru CursDeGuvernare președintele Autorității, Florian Daniel Geantă. Șeful AAAS a precizat că în decursul zilei de joi va notifica Blue...
17 noiembrie, 2022
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de Ordonanță de Urgență, care permite Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS) să închireze și să vândă imobilele pe care le administrează la prețuri care să includă o cotă de...
17 noiembrie, 2022
Marea Britanie se confruntă cu cea mai gravă epidemie de gripă aviară, ceea ce afectează livrările de ouă. Mai multe lanțuri de supermarketuri au început să introducă restricţii la achiziţiile de ouă, transmite Reuters. Asda, al treilea mare...
17 noiembrie, 2022
“Un capital românesc mai puternic înseamnă o economie mai stabilă și șansa unei Românii în care și generațiile viitoare să își dorească să trăiască”, a spus, miercuri, Dragoș Pestrescu, președintele Fundației Romanian Business Leaders (RBL), în cadrul evenimentului...
17 noiembrie, 2022
Războiul din Ucraina, alături de criza energetică și perturbările lanțurilor de aprovizionare au afectat sectorul industrial din România, care, potrivit datelor comunicate, luni, de INS a scăzut din punct de vedere al producției în primele nouă luni, atât...
16 noiembrie, 2022
Companiile din Europa Centrală intenţionează să investească, în următorii doi ani, în activităţi de cercetare – dezvoltare sume anuale similare cu cele alocate activităţilor de acest gen în ultimii trei ani, iar 25% dintre acestea plănuiesc să aloce...
16 noiembrie, 2022
Ţările din grupul G20, reunite la summit-ul din Bali, au adoptat o declaraţie comună în care majoritatea statelor membre critică dur războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei, informează Agerpres, care citează DPA. În pofida diferendelor mari de opinie,...
16 noiembrie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: