21 noiembrie, 2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi (foto), a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că proiectul privind pensiile speciale va fi trimis Guvernului pentru aprobare în câteva zile, susținând că îndeplineşte toate criteriile din PNRR.

„Concluziile finale vor fi trase în maximum două zile, iar draftul de proiect, care deja este pe final, vă asigur că îndeplineşte toate criteriile din PNRR. Proiectul de act normativ respectă întocmai criteriile din PNRR şi anume: perioada de contribuţie minimă va fi egală şi poate chiar mai mare pe alocuri decât cea prevăzută în sistemul public de pensii, se va reduce cheltuiala cu plata acestor drepturi, iar cuantumul pensiei nu va depăşi cuantumul salariului”, a spus Marius Budăi la „Ora Guvernului”.

Ministrul Muncii a precizat că Banca Mondială, în calitate de consultant, a trimis la Bucureşti reprezentaţi de la Washington, care au purtat discuţii cu sindicatele, cu patronatele, dar şi cu reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor beneficiare de pensii şi indemnizaţii de serviciu.

(Citește și: „Pensii speciale, irigații, energie, investiții – Comisia Europeană explică din nou României ce poate și ce nu poate modifica în PNRR”)


Întrebat dacă pensiile militarilor rămân unele ocupaţionale, Budăi a răspuns: „Ideea mea a fost de la început şi am spus tot timpul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, însă o să avem proiectul de final. Ceea ce pot să vă spun acum este că am fost extrem de transparent, spre deosebire de ceea ce s-a făcut când s-a scris proiectul, şi am discutat în paralel şi cu Comisia şi cu Banca Mondială, dar şi cu cei interesaţi”. Ministrul Muncii a menţionat că încă se poartă discuţii politice în privinţa jalonului referitor la pensii din PNRR.

Premierul Ciucă: Pensiile militare nu trebuie cuprinse în reforma pensiilor

În ciuda mesajelor venite de la Bruxelles, premierul Nicolae Ciucă, el însuși pensionat din Armată, luptă ca pensiile militare să nu fie cuprinse în reforma pensiilor, care trebuie legiferată până la sfârșitul anului 2022.

Chiar vineri, Nicolae Ciucă afirma: ”În raportul Băncii Mondiale scrie clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate. Am discutat şi acest subiect inclusiv cu reprezentanţii Comisiei”.

Discuția evocată de Nicolae Ciucă a avut loc, dar opinia oficialilor europeni e alta.


”O etapă specifică (reforma 215), care va avea loc până la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element cheie al PNRR al României. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată”, afirmă oficiali europeni.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: