INS: Inflaţia a urcat la 4% în decembrie, peste prognoza BNR
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,04%, în luna decembrie, de la 3,8% în noiembrie, care este şi nivelul prognozei Băncii Naţionale a României

Consumul privat îşi reduce viteza de creştere, dar constituie încă argumentul principal al aşteptărilor privind creşterea economică din anul viitor, spun analiștii bancari, interpretând datele
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,77% în luna noiembrie, de la 3,4% în octombrie, cea mai mare scumpire, de 4,9%, fiind înregistrată la
Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna octombrie 2019 a fost de 5.090 lei, cu 1% mai mare faţă de luna
Costul orar al forţei de muncă înregistrat o rată de creştere de 5,70% faţă de trimestrul precedent şi de 12,46%faţă de acelaşi trimestru al anului
În primul trimestru din 2019, pensia medie pentru limită de vârstă a fost de 1.380 lei (291 euro la cursul mediu), mai mare cu 9%
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna mai 2019 cu 0,46%, valoare aproape identică cu cea din aceeaşi lună a anului anterior (+0,47%).
Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 34,7% (+1,298 mld. euro) în primele 4 luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2018, potrivit datelor publicate
Institutul Național de Statistică a confirmat estimarea-semnal de la mijlocul lunii trecute și a anunțat o creștere a Produsului Intern Brut pe primul trimestru din
Veniturile lunare ale unei familii din România au fost în 2018 de 4.251 lei, în creştere cu 25,3% mai mari faţă de anul anterior, potrivit
Rata anuală a inflaţiei a urcat cu 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,98%, a mărfurilor nealimentare cu 3,66% şi a serviciilor cu 3,83%, potrivit
Deficitul comercial pe luna februarie 2018 a fost de 1.152 milioane euro, cu circa 30% mai mare decât în aceeaşi lună a anului precedent. Rezultatul
Datele publicate de INS pentru trimestrul IV 2018 arată că veniturile totale unei gospodării au fost de 4.608 lei , cu 29,1% mai mari faţă
Discret dar persistent, s-a dezvoltat un fenomen care alimentează reaprinderea inflaţiei. Producţia industrială care a contribuit cu 23,7% la formarea PIB şi cu 1% din
În 2018, puterea de cumpărare a pensionarilor a crescut cu 5%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Este o majorare situată la mai
Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna ianuarie 2019 cu 0,79%, valoare ceva mai mică decât în luna precedentă dar semnificativ mai mare
Preţurile producţiei industriale totale au crescut cu 4,9% în noiembrie 2018, faţă de aceeaşi lună din 2017, deşi au scăzut cu 0,8% faţă de octombrie
Deficitul comercial pe primele 7 luni al anului în curs a fost cu aproape 250 milioane euro mai mare decât cel din aceeași perioadă din