statistica ins

Gradul de pesimism al managerilor a rămas ridicat în mai, în privința activității firmelor lor până în iulie, chiar dacă s-a ameliorat față de nivelul „accentuat” din aprilie, potrivit terminologiei sondajului realizat de Institutul Național de Statistică (INS)....
28 mai, 2020
România a importat, în primele trei luni din 2020, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 629.600 tone echivalent petrol (tep), cu 6,2% (41.700 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2019, conform datelor centralizate...
18 mai, 2020
Producția industrială a scăzut cu 14,5% în martie față de aceeași lună din 2019, potrivit datelor pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). Comenzile...
13 mai, 2020
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) al României în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2020 a fost de 4,46 miliarde de euro, mai mare cu 732,4 milioane euro  decât cel înregistrat în primele trei luni din 2019 (+19,6%), potrivit...
11 mai, 2020
Grijile românilor privind hrana în timpul crizei coronavirus s-au reflectat în creşterea vânzărilor de alimente cu amănuntul de 15,1% în seria ajustată şi cu 17,4% în serie brută în martie 2020 faţă de martie 2019, potrivit datelor publicate...
6 mai, 2020
Proporția managerilor care nu pot aprecia ce vor face companiile lor în viitor a crescut de la 50% în martie la 62,9% în aprilie, potrivit rezultatelor unui sondaj ad-hoc al Institutului Naţional de Statistică (INS) privind impactul epidemiei...
15 aprilie, 2020
Consumul de energie al economiei României a scăzut cu 3,2%, în primele două luni ale anului, față de aceeași perioadă din anul 2019, până la 7.155 GWh, ca efect al reducerii activității economice. Anul începuse deja sub semnul...
13 aprilie, 2020
În ciuda așteptărilor ca șocul pandemiei să influențeze veniturile populației pe termen scurt, „este în creștere probabilitatea ca ajustarea consumului privat să nu fie severă ca în 2009”, potrivit unui raport al Băncii Transilvania (BT), emis marți. Analiștii...
7 aprilie, 2020
Preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,9%, în februarie 2020, faţă de aceeaşi lună din anul precedent (pe total piaţă internă şi piaţă externă), dar au scăzut cu cu 0,86% faţă de ianuarie, potrivit datelor Institutului Naţional de...
2 aprilie, 2020
Potrivit datelor comunicate de INS, România a consemnat în ianuarie 2020 o nouă scădere a producției industriale lunare, de -2,4% în serie brută și -3,1% pe serie ajustată față de aceeași lună a anului precedent. Comparativ cu luna...
12 martie, 2020
Producția industrială a României a scăzut cu 3,1% în ianuarie 2020 față de aceeași lună din 2019, în serie ajustată sezonier, și cu 2,4% în serie brută, chiar dacă a crescut față de decembrie cu 2%, respectiv cu...
12 martie, 2020
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,05% în luna februarie a acestui an, de la 3,6% în luna ianuarie, mai ales pe seama scumpirii mărfurilor alimentare cu 4,9%, serviciile cu 3,84%. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,04%,...
11 martie, 2020
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat cu 3,93% în luna ianuarie 2020 față de aceeași lună a anului anterior, până la a fost de 1.323 milioane de euro, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS)....
11 martie, 2020
Politicile de creştere a veniturilor populației au răsturnat, anul trecut, ordinea ponderilor diferitelor sectoare ale economiei în structura investiţiilor nete. Ponderea construcțiilor în totalul investițiilor din economie a ajuns aproape egală cu cea a industriei (28,2% față de...
9 martie, 2020
Proporția întreprinderilor care au introdus pe piaţă produse sau procese de afaceri noi, ori substanţial îmbunătăţite, a fost de 14,6%, în perioada 2016-2018, potrivit rezultatelor provizorii ale unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS). Ponderea este...
24 februarie, 2020
Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut cu 4,1% anul trecut față de 2018, potrivit estimării-semnal anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Estimarea INS este peste cea a Comisiei Europene care a plasat creșterea economică...
14 februarie, 2020
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a ajuns la 17,28 miliarde de euro în 2019, cu 2,16 miliarde de euro mai mare (+14,31%) decât cel înregistrat în 2018. Exporturile au crescut cu 1,9%, iar importurile cu 4,2%, potrivit datelor publicate...
10 februarie, 2020
Contribuția industriei la inflația generală pare să crească pe măsură ce producția industrială scade. Preţurile producţiei industriale au crescut cu 3,9% pe total piaţă (internă şi externă), în decembrie 2019, aceeaşi lună din 2018. În același timp, sunt...
4 februarie, 2020
România a înregistrat a doua ce mai mare scădere a producţiei industriale din Uniunea Europeană în noiembrie 2019, faţă de noiembrie 2018, potrivit datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat) publicate marţi. Doar scăderea din Grecia de 8,3% a...
15 ianuarie, 2020
Producţia de energie electrică a scăzut cu 7,9%, până la aproape 54,16 TWh, iar importurile au crescut cu 82,5%, până la mai mult de 4,48 TWh, în primele 11 luni ale acestui an, față de aceeași perioadă din...
14 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: