joi

25 aprilie, 2024

13 mai, 2019

Rata anuală a inflaţiei a urcat cu 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,98%, a mărfurilor nealimentare cu 3,66% şi a serviciilor cu 3,83%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică anunțate luni.

Preţurile de consum au crescut cu 0,61% în aprilie 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 2,75% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018).

În martie faţă de februarie, preţurile de consum crescuseră cu 0,49%, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4%.


„Preţurile de consum în luna aprilie 2019 comparativ cu luna aprilie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019) faţă de precedentele 12 luni (mai 2017 – aprilie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%”, spune INS.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, potrivit celui mai recent raport asupra inflaţiei.

BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2020. Un nou raport este așteptat miercuri.

Actualizarea prognozelor

Statistica i-a luat prin suprindere pe analiști, care nu se așteptau la reluarea tendinței de creștere a inflației. Rezultatele unui sondaj Reuters, propunea o prognoză de 3,9% (AICI -LINK)


Recrudescența inflației a fost determinată de „deprecierea leului, redinamizarea cotațiilor internaționale la țiței și aplicarea măsurilor anunțate la finalul anului trecut (taxarea suplimentară a companiilor din energie și telecomunicații)”, scrie Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania.

În consecință, Banca Transilvania şi-a actualizat scenariul după care operează, prevăzând o decelerare a inflaţiei în 2019 până la un nivel mai înalt decât cel estimat anterior:3,8% faţă de 3,6%, respectiv 3% faţă de 2,8% în 2020 şi păstrând prognoya pentru 2021 la 3,3%.

La rândul său, BCR prevedea o scădere până la 3,8% şi şi-a ridicat estimarea pentru sfârşitul acetui an până la acest nivel, de la 3,5%. Analiştii Erste Group Research pun puseul inflaţionist din aprilie pe seama scumpirii alimentelor de Paşte, dar şi a scumpirii serviciilor de telecomunicaţii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: