sâmbătă

4 mai, 2024

procurori

Ambasada SUA își exprimă mulțumirea că ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, a făcut propunerile pentru funcțiile de conducere ale Parchetului. ”Suntem mulțumiți să vedem că s-au făcut nominalizări, iar procesul consultativ poate merge de acum mai...
5 aprilie, 2013
Fostul director general al Autorității de Management pentru programul Operațional Sectorial Mediu, Adrian Mîndroiu, a fost reținut de procurorii DNA, pentru 24 de ore, pentru presupusa comitere a unor infracțiuni de luare de mită. Mîndroiu (foto), care ocupă...
5 aprilie, 2013
Premierul Victor Ponta a precizat, joi, că, înainte de a-și asuma interimatul la Ministerul Justiției că căzut de acord cu președintele Trauan Băsescu să meargă pe provedura scurtă, prevăzută de legislația românească, privind numirea șefilor Parchetului. „Am avut...
5 aprilie, 2013
Fostul deputat Alin Trășculesscu a fost trimis în judecată, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru presupuse fapte de corupție privind strângerea de fonduri pentru campania electorală. În momentul presupusei comiteri a faptelor, Trășculescu era deputat democrat-liberal și...
4 aprilie, 2013
Președintele Traian Băsescu a explicat joi că inițiativa premierului Victor Ponta de a face propunerile pentru funcțiile de conducere a Parchetului a avut la bază decizia celor doi lideri politici de a urma ”fără nicio abatere” procedura legală...
4 aprilie, 2013
PNL a renunțat la Ministerul Justiției, care îi revenea prin protocol, PSD urmând să desemneze titularul acestui portofoliu, au decis, miercuri, liderii Uniunii Social Liberale reuniți la Parlament. Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Justiția va rămâne...
3 aprilie, 2013
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va da pe 3 iunie avizele consultative asupra celor cinci procurori propuși miercuri de ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, pentru funcțiile de conducere a Parchetului, conform calendarului aprobat miercuri de CSM....
3 aprilie, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la sediul USL, că liberalii nu susțin și nu sunt parte a deciziei premierului Victor Ponta de a o nominaliza pe Laura Kovesi în funcția de procuror-șef al DNA, însă a...
3 aprilie, 2013
Fostul procuror-șef al DNA, Daniel Morar, s-a declarat, marți, nemulțumit că fostul procuror general Laura Codruța Kovesi, a fost vehiculată la nivel de zvon, drept propunere pentru conducerea Direcției, în condițiile în care niciunul dintre actualii magistrați anticorupție...
2 aprilie, 2013
Procurorii DNA i-au trimis, marți, în judecată pe George Bălan (foto), fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Marcel Sâmpetru, fost consilier al acestuia la CSM, pe judecătoarea Georgeta Barbălată, de la Înalta Curte de Casație și Justiție,...
2 aprilie, 2013
Președintele Traian Băsescu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri, unul dintre punctele în diuscuție fiind demersurile politico-diplomatice pentru aderarea României la spațiul Schengen. Anterior, președintele Băsescu a propus premierului Victor...
2 aprilie, 2013
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), apropiată fostului ministru al Justiției Mona Pivniceru, a transmis luni președintelui Traian Băsescu și premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi acuză de ”înțelegeri meschine” privind numirea procurorului general al României și...
1 aprilie, 2013
Președintele și membri ai unei secții de votare din localitatea Lumina, județul Constanța, au fost trimiși în judecată pentru presupuse fraude la referendumul de demitere a șefului statului, a informat marți Parchetul General. Procurori ai Secţiei de urmărire...
26 martie, 2013
Tezele de revizuire a Constituției depuse de partidele parlamentare indică puncte comune, dar și diferențe clare de viziune între formațiunile de la Putere. PNL și PSD vin cu principii constituționale asemănătoare în privința regionalizării și redefinirii statutului procurorilor,...
25 martie, 2013
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat oficial, fiind acuzat că ar fi primit ilegal fonduri de campanie în 2007 din partea celei mai bogate femei din Franţa, potrivit BBC. Sarkozy este acuzat că ar fi acceptat...
22 martie, 2013
Senatorul PSD Sorin Constantin Lazăr și deputatul UDMR Kerekes Karoly au fost puși sub umărire penală, pentru presupuse infracțiuni de conflict de interese, după ce și-au angajat rudele la birourile parlamentare, a informat luni Parchetul General. Dosarele sunt...
18 martie, 2013
Două fabrici clandestine de țigări contrafăcute au fost descoperite de polițiști și procurori, în județele Brașov și Prahova, prejudiciul produs din activitatea infracțională fiind estimat la 825.000 de lei, a informat, luni, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de...
18 martie, 2013
Președintele Traian Băsescu va discuta cu premierul Victor Ponta, zilele acestea, despre numirea șefilor Parchetului, liderul de la Cotroceni exprimându-și încrderea că prim-ministrul poate să-și asume ”gravitatea situației”. ”Voi discuta cu premierul zilele acestea, să găsim o soluție....
12 martie, 2013
Miniștrii și parlamentarii români au responsabilitatea de a da un exemplu de respectare a normelor de integritate, iar România trebuie să ia măsuri suplimentare pentru respectarea și executarea hotărârilor judecătorești, conchide luni Consiliul Afaceri Generale asupra Mecanismului de...
11 martie, 2013
Aderarea României la spaţiul Schengen urmează să fie amânată până în luna octombrie, la cererea a unuia sau două state membre, la Consiliul JAi din 7-8 martie, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. „Există opinia unei ţări sau...
1 martie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: