miercuri

15 mai, 2024

procurori

Ancheta procurorilor DIICOT vizează 0,28% din numărul de sucursale bancare, eventualul prejudiciu echivalează cu 0,04% din creditul neguvernametal, iar faptele verificate par „un fenomen exterior sistemului bancar”, susţine Asociaţia Română a Băncilor, într-un comunicat citat de Mediafax. „Referitor...
6 noiembrie, 2012
Funcţionari cu rang înalt din Senat, ministerele Economiei şi al Agriculturii sau din ANAF, AVAS şi Fondurile Naţionale de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau a Creditului Rural formau cercul relaţional al grupării de fraude bancare, arată DIICOT...
2 noiembrie, 2012
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă un grup infracţional, constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 19 din Legea...
26 octombrie, 2012
Procurorii de pe lângă Parchetul Tribunalului Braşov au emis, joi, până la ora 16,00, un număr de 18 ordonanţe de reţinere pentru angajaţi ai CFR din regionalele Braşov, Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Craiova, cercetaţi pentru luare şi dare...
25 octombrie, 2012
Ministerul Justiţiei a publicat miercuri, pe pagina sa de Internet, curriculum vitae depuse de procurorii care iau parte la procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie...
17 octombrie, 2012
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, are de ales pentru cele două funcţii cheie din Ministerul Public – Parchetul general şi DNA din 11 candidaţi. Potrivit unor surse apropiate ministerului, 11 procurori candidează pentru funcţiile de procuror general al României,...
5 octombrie, 2012
Consiliul Afaceri Generale (CAG) al UE afirmă că este important pentru atingerea de către România a obiectivelor MCV ca progresele făcute de Parchet şi de DNA să fie continuate şi de noile conduceri ale celor două instituţii judiciare....
24 septembrie, 2012
Sorin Ovidiu Vîntu (foto), Liviu Luca, Octavian Ţurcan, foştii directori ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnostopol au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro,...
13 septembrie, 2012
Camera Deputaţilor a respins, marţi, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely (foto – dreapta) şi Victor Paul Dobre. Astfel, în cazul lui Victor Paul Dobre (foto – stânga) s-au înregistrat 47 de...
11 septembrie, 2012
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că USL va cere comisie parlamentară pentru modul în care sunt anchetaţi cetăţeni simpli în legătură cu referendumul, el precizând că Uniunea va trimite scrisori forurilor europene referitor cu această...
7 septembrie, 2012
Tribunalul București a decis marți, 28 august, achitarea omului de afaceri Dinu patriciu în așa numitul Dosar Rompetrol. În acest dosar, procurorii ceruseră pentru Dinu Patriciu pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunile de care omul de afaceri fusese acuzat...
28 august, 2012
Judecătorul Cristi Dănileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, atrage atenția că analiști și comentatori instigă la revolte împotriva procurorilor, iar anumite persoane se opun cu violență anchetei penale în cauza referendumului de demitere a președintelui. Într-un articol...
18 august, 2012
Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Realitatea TV, că ministrul justiției trebuie să propună curând un înlocuitor al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar, aflat la a doua prelungire a mandatului. Antonescu așteaptă propunerea de la...
17 august, 2012
UPDATE. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a conformat joi că i-a pus sub învinuire pe președintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu (foto), și pe Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobrițoiu, pentru presupuse fraude electorale la referendumul...
16 august, 2012
Peste 500 de dosare penale au fost constituite de procurori privind desfășurarea referendumului de demitere a președintelui suspendat Traian Băsescu, a informat joi Parchetul General, care susține că ”nu se verifică modul cum au votat cetățenii”. ”Pe rolul...
16 august, 2012
Ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, a declarat miercuri seara la Realitatea TV, că va cere, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca procurorul general al României, Laura Kovesi, să dea explicații pentru interceptarea telefonică a...
16 august, 2012
Un fost preşedinte al României a cerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de procurori cu privire la anchetarea unor aspecte ale referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării...
15 august, 2012
Președintele interimar, Crin Antonescu, a cerut, miercuri, ministrului interimar al Justiției, premier Victor Ponta, și Consiliului Superior al Magistraturii să ia măsuri față de acțiunile Direcției Naționale Anticorupție care fac investogații privind votul la referendumul de demitere a...
15 august, 2012
Ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, i-a acuzat, miercuri, pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție că desfășoară investigații abuzive asupra unor persoane care au votat la referendumul de demitere a șefului statului. În context, el l-a acuzat pe...
15 august, 2012
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, la Antena 3, că Parlamentul trebuie să ”cheamă la ordine conducerea” Parchetului General, în urma anchetelor Direcțiie Naționale Anticorupție în mai multe localități, privind votarea la referendumul de...
15 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: