miercuri

8 mai, 2024

2 aprilie, 2013

Președintele Traian Băsescu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri, unul dintre punctele în diuscuție fiind demersurile politico-diplomatice pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Anterior, președintele Băsescu a propus premierului Victor Ponta și șefilor celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea, un set de măsuri privind aderarea României la Schengen, printre care și demararea accelerată a procedurii de numire a procurului general al României și a șefului DNA.

Băsescu i-a propus prim-ministrului să nominalizeze el șefii parchetului, din postura de ministru interimar al Justiției.


Șeful Guvernului a anunțat inițial că el va face propunerile la Parchet, însă marți s-a răzgândit, precizând că îi va lăsa această responsabilitate viitorului ministru plin al Justiției, pe care îl va nominaliza PNL miercuri.

Ordinea de zi a ședinței CSAT:

  • stadiul aderării României la spaţiul Schengen şi al demersurilor politico-diplomatice;
  • metodologia de comunicare şi acţiune pentru instituţiile şi autorităţile cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de atacuri teroriste în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara teritoriului României;
  • ameninţările cibernetice la adresa României şi securitatea sistemelor informatice de interes naţional;
  • Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2012;
  • stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2012.
  • alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: