22 martie, 2013

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat oficial, fiind acuzat că ar fi primit ilegal fonduri de campanie în 2007 din partea celei mai bogate femei din Franţa, potrivit BBC.

Sarkozy este acuzat că ar fi acceptat mii de euro din partea moştenitoarei L`Oreal, Liliane Bettencourt, acum în vârstă de 90 de ani. Fostul preşedinte neagă faptul că ar fi primit acei bani.

Avocatul său spune că va face apel împotriva deciziei “incoerente şi incorecte”.


Magistratul Jean-Michel Gentil, care conduce ancheta, l-a convocat, pe neaşteptate, pe Sarkozy la o întâlnire faţă-n faţă cu majordomul lui Bettencourt, Pascal Bonnefoy, în oraşul Bordeaux. Judecătorul a dorit să determine cât de des se întâlnea politicianul cu Liliane Bettencourt în 2007. În timp ce Sarkozy spune că a văzut-o doar o dată în acel an, majordomul a spus cu totul altceva.

În urma audierilor, procurorii au anunţat că fostul preşedinte este anchetat oficial “pentru că ar fi exploatat o persoană vulnerabilă în detrimentul acesteia, în 2007″.

Anchetatorii vor continua ancheta pentru a decide dacă Sarkozy va fi adus în faţa justiţiei sau nu.

În iulie 2010, fosta contabilă a Lilianei Bettencourt, Claire Thibout, l-a acuzat pe Sarkozy că este unul dintre politicienii de centru-dreapta care a primit în mod regulat plicuri cu bani din partea femeii de afaceri.


În septemrbie 2010, poliţia financiară franceză a percheziţionat birourile principale ale partidului lui Nicolas Sarkozy. În iulie 2012, poliţia a percheziţionat casa şi birourile lui Sarkozy, după ce acesta şi-a pierdut imunitatea prezidenţială. În noiembrie 2012, fostul lider de la Elysee a fost interogat despre ajutorul financiar pe care i l-ar fi oferit Bettencourt în 2007, în timpul campaniei electorale şi a fost declarat martor marterial, adică suspect, fără a fi acuzat oficial.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: