marți

19 martie, 2024

privatizare

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, luni, la Bruxelles, că autorităţile române discută cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Poştei Belgiene- singura interesată de preluarea companiei române de poştă- despre aspectele concurenţiale legate de privatizare. „Vom...
23 martie, 2015
Unul dintre ultimele foste simboluri ale economiei românești- RAFO- fostă „vacă de muls” a PSD, ajunge la fier vechi, aducând astfel un ultim beneficiu în contul lui Iakov Goldovskyi, patronul rus al companiei austriece acționar majoritar la RAFO...
3 februarie, 2015
Comisia Europeană a cerut României clarificări pe tema privatizării Oltchim, dorind să afle de ce statul nu execută compania cu datorii uriaşe şi, de asemenea, dacă vânzarea combinatului la pachet cu rafinăria Arpechim nu favorizează cumva Petrom. Într-o...
26 august, 2014
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere Ministerului Economiei „măsuri conforme cu interesele economice şi sociale” ale ţării, inclusiv „decizii de naţionalizare temporară”, pentru a putea „decide strategia” unor companii importante, potrivit unui comunicat transmis marţi. „AOAR...
8 iulie, 2014
Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică două proiecte de hotărâre prin care încearcă din nou să preia controlul asupra privatizărilor din energie. Unul dintre proiecte îi lasă fără atribuţiile principale pe cei doi miniştri delegaţi pentru Energie...
24 iunie, 2014
Oficiali din comisiile de control şi recepţie au primit mită pentru a accepta fără nicio verificare investiţiile parţiale făcute la Enel Munteania Sud, se spune în referatul prin care procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă a vicepreședintelui Autorității...
10 iunie, 2014
O nouă încercare de vânzare a Oltchim a eşuat, vineri, termen limită până la care nicio firmă nu s-a arătat interesată de cumpărarea pachetul de acţiuni al combinatului. „Ministerul Economiei anunță că noul termen limită pentru procedura de...
6 iunie, 2014
Oferta publică iniţială prin care Electrica vrea să vândă 51% din acţiuni emise într-o majorare de capital ar urma să se deruleze în perioada 16 – 25 iunie, iar listarea companiei la bursele de la Bucureşti şi Londra...
3 iunie, 2014
Termenul limită pentru depunerea ofertelor de preluare a Oltchim este 6 iunie, a anunțat marți ministrul Economiei, Constantin Niță, care a declarat că se negociază cu Petrom preluarea de către stat a rafinăriei Arpechim, pentru a fi vândută...
27 mai, 2014
Ministerul Transporturilor a publicat marţi pe site-ul instituţiei un comunicat în care anunţă că a vrut să execute scrisoarea de garanţie bancară de 10 milioane de euro depusă de GFR în procesul de privatizare al CFR Marfă la...
13 mai, 2014
Nicio ofertă de cumpărare a acţiunilor deţinute de Oltchim SA la Oltchim SPV nu a fost depusă până la data limită, consorţiul de administratori judiciari urmând să convoace adunarea creditorilor şi să supună aprobării repetarea procedurii cu un...
28 martie, 2014
Ministrul Constantin Niță doreşte să înfiinţeze o structură care să se ocupe de „tot ceea ce înseamnă privatizare şi listare pe bursă” a companiilor la care statul deţine acţiuni, structură care să fie subordonată Ministerului Economiei şi să...
19 martie, 2014
Ministerul Economiei va prelua de la Departamentul de Energie atribuţiile de privatizare a “operatorilor din domeniul energetic şi al resurselor energetice” şi se va ocupa şi de privatizarea unor societăţi din cadrul altor ministere şi instituţii, potrivit unui...
18 martie, 2014
Adunarea creditorilor a prelungit până la 28 martie termenul până la care investitorii interesaţi să cumpere combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea pot depune oferte. Decizia a fost luată în şedinţa de marţi, 28 ianuarie, „în urma solicitărilor primite...
29 ianuarie, 2014
Privatizarea companiei croate de transport feroviar de mărfuri a eșuat, a anunțat marți Ministerul Transporturilor din statul recent devenit membru UE, după ce Grampet Group, aparținând omului de afaceri români Gruia Stoica, nu a depus în termen garanția,...
15 ianuarie, 2014
Grup 
Feroviar 
Român (GFR) așteaptă ca Ministerul Transporturilor (MT) să urgenteze eliberarea garanției de 10 milioane de euro depusă pentru privatizarea CFR Marfă, privatizare ce a eșuat pe 14 octombrie anul acesta. „
Ministrul 
Transporturilor 
a 
declarat
 public şi
...
16 decembrie, 2013
Cupru Min a rămas fără niciun pretendent, după ce ambii investitori care-și exprimaseră interesul pentru privatizarea Cupru Min – Trafigura PTE LTD Singapore și Yldirim Holding Turcia, nu au depus în termen documentele necesare participării la selecție, au...
12 decembrie, 2013
Valoarea-reper a activelor Oltchim, care au fost transferate la o nouă societate și vor fi scoase la privatizare, a fost stabilită la 305,2 milioane euro, se arată într-un comunicat al companiei remis către AGERPRES. Potrivit strategiei de reorganizare,...
12 decembrie, 2013
Guvernul pregătește vânzarea pe lângă bursă, conducerii, salariaților și pensionarilor de la Hidroelectrica a 1,5% din pachetul de acțiuni ale producătorului de energie, din cele 15% care vor fi scoase la ofertă publică. Modalitatea prin care se pregătește...
6 decembrie, 2013
Adunarea generală a creditorilor, întrunită la București, a aprobat luni, strategia de reorganizare judiciară a Oltchim, însemnând înființarea, printre altele a Oltchim SPV, a declarat pentru AGERPRES liderul sindicatului „Victoria”, Corneliu Cernev. „Cu un singur vot împotrivă, al...
3 decembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: