Ministerul Transporturilor a publicat marţi pe site-ul instituţiei un comunicat în care anunţă că a vrut să execute scrisoarea de garanţie bancară de 10 milioane de euro depusă de GFR în procesul de privatizare al CFR Marfă la cererea DIICOT, dar nu a reuşit acest lucru din cauza unui refuz al Raiffeisen Austria.
Ministerul Transporturilor mai precizează că va sesiza Parchetul General în legătură cu garanţia depusă de GFR, pentru ca vinovaţii să fie traşi la răspundere.
Pe de altă parte, ministrul anterior al transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că la plecarea sa din Guvern, pe 26 februarie, erau stabilite toate procedurile pentru a cere Raiffeisen să pună la dispoziţia DIICOT-ului scrisoarea de garanţie a GFR.
Procedura a fost aprobată de departamentul juridic al instituţiei, după o corespondenţă între DIICOT şi Comisia de privatizare.
Fostul ministru liberal nu ştie motivul pentru care Dan Şova a amânat trimiterea dosarului către bancă, dar această întârziere a dus la expirarea termenului de şase luni în care statul putea executa scrisoarea de garanţie.
Ramona Mănescu mai spune că dosarul pe care Dan Şova l-a trimis cu întârziere către Raiffeisen era incomplet, lipseau câteva documente, din motive pe care fostul ministru nu le cunoaşte. Banca a respins solicitarea, iar termenul a fost depăşit, ceea ce a făcut ca scrisoarea să expire, iar banii să se întoarcă automat la GFR.
În continuare, vă prezentăm integral comunicatul Ministerului Transporturilor:
“Urmare a informaţiilor apărute în presă în data de 12, respectiv 13 mai 2014, care au avut ca tema „Scandal la Ministerul Transporturilor. Şova i-a dat înapoi lui Gruia garanţia de zece milioane de euro, în loc să o transfere la DIICOT”, vă comunicăm următoarele:
Informaţia prezentată în cadrul materialelor de presă este greşită, Ministerul Transporturilor nu i-a returnat niciodată garanţia lui Gruia Stoica.
A existat o cerere a DIICOT la data de 28.01.2014, pe timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu, prin care se solicită să se comunice dacă sumele de bani reprezentând garanţia participării la licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă au fost restituite lui Gruia Stoica, în ce cont şi la ce dată, solicitându-se totodată depunerea garanţiei într-un cont al trezoreriei la dispoziţia DIICOT, în cazul în care suma reprezentând garanţia există încă în conturile Ministerului Transporturilor.
Din motive care ne sunt străine, în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu nu s-au întreprins măsuri concrete de soluţionare a cererii DIICOT.
În momentul preluării mandatului de ministru al transporturilor de catre Dan Şova, la data de 5 martie 2014, una din primele acţiuni întreprinse a fost aceea de a se răspunde cererii DIICOT.
În acest sens, a fost împuternicit secretarul de stat Buică Nicuşor Marian pentru a lua toate măsurile necesare în ceea ce priveşte solicitarea DIICOT, fiind mandatat să analizeze şi să soluţioneze cererea DIICOT.
Având în vedere că până la data de 5 martie 2014, demersurile Ministerului Transporturilor nu se concretizaseră, ministrul transporturilor, Dan Şova, a convocat la data de 12.03.2014 o întâlnire cu reprezentanţii direcţiilor de specialitate din minister, precum şi cu membrii comisiei de privatizare, şedinţă în cadrul căreia direcţiile de specialitate şi-au prezentat punctele de vedere referitoare la scrisoarea de garanţie, trasându-se sarcini concrete.
În data de 19 martie 2014 secretarul de stat Buică Nicuşor Marian şi-a dat demisia (19.03.2014) fără a da vreo explicaţie (Decizia nr.108 din 19.04.2013).
Şi în data de 19 martie, şi în data de 20 martie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au purtat corespondenţa cu DIICOT Iaşi pe tema scrisorii de garanţie.
În data de 20 martie, Ministerul Transporturilor a transmis prin Exim Bank solicitarea de executare a scrisorii de garanţie, însoţită de adresa oficială către Raiffeisen Austria în ceea ce priveşte executarea garanţiei.
Executarea scrisorii nu se putea realiza decât prin Exim Bank, banca la care a fost depusă scrisoarea de garanţie de către GFR. Deşi Eximbank a întreprins toate demersurile legale, cu respectarea integrală a tuturor condiţiilor impuse, Raiffeisen Bank a refuzat executarea scrisorii de garanţie.
Ulterior acestui refuz, ca urmare a primirii infirmării de la Eximbank, ministrul Dan Şova a dispus Corpului de Control al ministrului transporturilor efectuarea cercetărilor în cadrul direcţiilor implicate. Controlul este în desfăşurare, iar în acest moment ne aflăm în curs de strangere a documentelor şi de formulare a unei plângeri penale in rem către Parchetul General – DIICOT pentru a se cerceta dacă există culpa din partea Ministerului Transporturilor sau dacă refuzul Raiffeisen Bank este nelegal, şi pentru a se proceda la eventuala tragere la răspundere a celor vinovaţi.”