Nicio ofertă de cumpărare a acţiunilor deţinute de Oltchim SA la Oltchim SPV nu a fost depusă până la data limită, consorţiul de administratori judiciari urmând să convoace adunarea creditorilor şi să supună aprobării repetarea procedurii cu un nou termen.
Termenul limită de depunere a ofertelor a expirat vineri, la ora 11:00.
Patru potenţiali investitori a achiziţionat inițial caietul de prezentare care detaliază procedura şi etapele vânzării fluxului de producţie al Oltchim. Este vorba de compania română Chimcomplex, ruşii de la Oil Gas Trade, consorţiul chinezesc Baota Petrochemical Group – Junlun Petroleum şi Petchem, divizia petrochimică a grupului maghair MOL
„După expirarea termenului limită, a fost depusă o ofertă din partea unui potenţial investitor. Urmărind prevederiie caietului de prezentare, oferta depusă peste termen nu a fost luată în considerare şi urmează să fie returnată”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei de către consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim.
Surse sindicale susțin că oferta depusă după expirarea termenului aparține unui fond de investiții elvețian, care a cumpărat caietul de sarcini în ziua licitației.
În luna decembrie a anului trecut, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, a înfiinţat o nouă firmă, denumită Oltchim SPV, care a preluat activelevaloroase ale combinatului chimic. Oltchim SPV valorează 305,24 milioane de euro, potrivit unei evaluări recente, valoare care nu reprezintă limita maximă de preţ.
„O parte dintre investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim, au solicitat un nou termen de 30 de zile, motivat de orizontul de timp în care estimează că vor finaliza negocierile care le garantează preluarea rafinariei odată cu Oltchim SPV”, se spune în comunicat.
Consorţiul de administratori judiciari va convoca adunarea creditorilor şi va propune repetarea procedurii cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajate.
Informaţia potrivit căreia companiile chineze care și-au manifestat interesul pentru preluare combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea s-ar fi retras din procedura de privatizare este falsă, a spus joi vicepremierul Daniel Constantin.
„Ştirea că s-au retras chinezii de la Oltchim, Arpechim, este o informaţie falsă. Cred că în primul rând trebuie reglată chestiunea legată de OMV, de Oltchim şi Arpechim, iar după aceea vor continua negocierile respective. Vă asigur că astăzi, în aceste zile în care unii deja au intrat în campanie, se aruncă tot felul de ştiri. Vreau să vă asigur că este o informaţie falsă”, a declarat Constantin, citat de Agerpres.
El susţine că trebuie clarificată situaţia rafinăriei Arpechim, care aparţine OMV Petrom.
Tentativa de privatizare cu Dan Diaconescu
În toamna anului trecut a mai avut loc o tentativă de privatizare a combinatului vâlcean, care s-a încheiat cu un eșec puternic mediatizat.
Procesul de vânzare a Oltxchim a fost demarat după ce Guvernul și-a luat răspunderea în acest sens în negocierile cu FMI.
Protagonistul procesului de privatizare de atunci a fost patronul postului OTV, Dan Diaconescu, care a depus o ofertă de 203,1 milioane lei pentru un pachet de 54,8% din acțiuni.
Până la expirarea termenului când ar fi trebuit să facă plata Dan Diaconescu nu a achitat prețul. Până la data la care a fi trebuit să plătească suma promisă pentru acțiuni, el a stârnit interesul televiziunilor când a mers la Ministerul Economiei, condus pe atunci de liberalul Daniel Chițoiu, cu șapte saci cu bani pentru a plăti o parte din salariile restante ale angajaților Oltchim. A fost refuzat și i s-a cerut să onoreze oferta de plată a acțiunilor.