6 decembrie, 2013

Guvernul pregătește vânzarea pe lângă bursă, conducerii, salariaților și pensionarilor de la Hidroelectrica a 1,5% din pachetul de acțiuni ale producătorului de energie, din cele 15% care vor fi scoase la ofertă publică.

Modalitatea prin care se pregătește această vânzare este un proiect de hotărâre de guvern, întocmit la Departamentul pentru Energie (ministru Delegat – Constantin Niță), proiect care a depășit faza de dezbatere publică.

”În aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează posibilitatea acordării, de către Guvern, a dreptului salariaţilor, membrilor consiliului de administraţie şi pensionarilor cu ultimul loc de muncă să achiziţioneze prin intermediul asociaţiei salariaţilor, constituite conform legii, acţiuni la acelaşi preţ pe acţiune cu care acestea se vând în cadrul procesului de privatizare şi la solicitarea Sindicatului HIDROELECTRICA HIDROSIND, constituit din salariatii Societăţii de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. Bucureşti, proiectul de act normativ prevede ca aceştia au dreptul să achiziţioneze un număr de acţiuni reprezentând până la 10% din totalul numărului de acţiuni nou emise în cadrul ofertei publice primare” – scrie în nota de fundamentare a noii Hotărâri de Guvern.


Concret, conducerea, salariații şi pensionarii din Hidroelectrica vor putea cumpăra până la 10% din acţiunile nou emise în urma majorării de capital prin care statul vizează plasarea pe piaţa de capital a unui pachet de 15% din titlurile companiei de de electricitate.

Prețul preferențial la care vor fi cumpărare acțiunile va fi cel IPO, mai mic decât cel care ar rezulta din tranzacționarea la bursă. Chiar în cazul că va fi cel mai mic preț posibil (cel rezultat din capitalul social al Hidroelectrica), e vorba de o valoare minimă totală de peste 67 milioane de lei (aproximativ 15 milioane de euro).

Pachetul de acțiuni Hidroelectrica prevăzut să fie vândut pe Bursă era inițial de 10%, dar a fost majorat la nivelul de 15%, în urma discuțiilor cu FMI.

Trebuie menționat că la prima tentativă de vânzare pe Bursă a acțiunilor Hidroelectrica, nu era prevăzut dreptul angajaților și al foștilor angajați de a deveni acționari. În prima fază a fost desemnat intermediar pentru lansarea ofertei publice un consorțiu condus de BRD. Contractul a fost anulat, iar acum procedura de selecție a intermediarului va fi reluată.

Baza Legală: O lege a guvernului Năstase, folosită de conducere și angajați pentru a cumpăra acțiuni la privatizarea Petrom


Dreptul conducerii, salariaţilor şi pensionarilor companiilor de stat de a primi acţiuni la privatizarea sau listarea companiei respective este precizat în Legea 137 din 2002, dată de guvernul Năstase înainte de privatizarea Petrom, Lege ”privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării firmelor de stat”, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern privind listarea la bursă a Hidroelectrica.

La articolul 10 din legea 137 din 2002 se arată:

”O asociaţie constituită din salariaţi, membri ai consiliului de administraţie sau pensionari cu ultimul loc de muncă la o societate comercială poate dobândi acţiuni/părţi sociale la respectiva societate comercială.”

Există cel puțin un exemplu notoriu de cumpărare de acțiuni prin intermediul unei asociații a salariaților: rolul sindicatului Petrom Vervice al lui Liviu Luca ar putea fi jucat acum de sindicatul Hidrosind.

De menționat:

Guvernul nu a mai oferit până acum această posibilitate şi salariaţilor din cadrul Distrigaz Sud, Distrigaz Nord şi filiale ale Electrica, chiar dacă au dreptul să primească acţiuni la companiile respective conform legislaţiei.

De asemenea, nici angajații de la Romgaz nu au putut apela la prevederile Legii din 2002, în cazul spectacukloasei listări la Bursă a companiei de gaz.

Listarea Hidroelectrica

Listarea a 15% din capitalul Hidroelectrica va fi realizată în urma majorării capitalului companiei, prin aport de capital privat, cu 18,74%.

Operaţiunea este programată pentru iulie 2014.

Statul are 80,05% din acțiuni, și va renunța la 15% din această parte. Fondul Proprietatea, care deţine deja 19,94% din capitalul Hidroelectrica, va avea drept de preemţiune, iar în cadrul ofertei îi va fi oferit un pachet suplimentar de acţiuni de 3,74% din capital.

Compania ar putea fi listată atât la Bucureşti, cât şi la Londra, pe modelul Romgaz.

Listarea pe piaţa de capital a Hidroelectrica este un angajament asumat de guvern faţă de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Privatizările din lista FMI

Guvernul s-a angajat anul trecut față de Fondul Monetar Internațional (FMI) să vândă pe bursă pachete de acțiuni reprezentând 15% din capitalul social al companiilor Romgaz, Transelectrica și Transgaz, 10% din Hidroelectrica și Nuclearelectrica, aproximativ 10% din Petrom, 20% din CFR Marfă și 20% din TAROM.

Până acum au avut loc vânzarea pachetelor de la Nuclearelectrica și Romgaz. Un succes neașteptat s-a înregistrat la oferta publică făcută la Romgaz unde s-a obținut 1,7 miliarde de lei, valoare apropiată de maximul care se putea obține. Ca urmare, Guvernul a decis să fie mărit pachetul scos la vânzare la Hidroelectrica, de la 10% la 15%.

(Descărcați AICI Hotărârea de guvern privind privatizarea Hidroelectrica)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Si disponibilizatii din 2013 de ce nu vrea Guvernul ca sa cumpere si ei actiuni la Hidroelectrica?Nu au muncit si ei zeci de ani la dezvoltarea companiei de stat?Dupa ce ca am fost dati abuziv afara pe niste criterii aplicate preferential si dupa ochi frumosi acum nimeni nu-si mai aduce aminte de noi?Cretinilor de politicieni corupti si hoti nenorociti de tara si popor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Si disponibilizatii din 2013 de ce nu vrea Guvernul ca sa cumpere si ei actiuni la Hidroelectrica?Nu au muncit si ei zeci de ani la dezvoltarea companiei de stat?Dupa ce ca am fost dati abuziv afara pe niste criterii aplicate preferential si dupa ochi frumosi acum nimeni nu-si mai aduce aminte de noi?Cretinilor de politicieni corupti si hoti nenorociti de tara si popor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: