86% dintre casele de marcat au fost conectate la sistemul informatic ANAF
Un procent de 86%, respectiv 550.401 case de marcat electronice au fost conectate până la ora actuală la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare

Nerespectarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și criza energetică induc noi riscuri pe harta celor care amenință stabilitatea financiară a
Premierul Nicolae Ciucă a promis unei delegații a președinților de consilii județene fonduri suplimentare alocate acestor unități administrative. Pentru drumurile județene, bugetul va crește cu
Nu există nicio prevedere care să impună autorităților române interzicerea încălzirii cu lemne în 2023, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit unei
Cheltuielile statului cu pensiile publice vor urca încă de anul viitor la nivelul de 9,4% din PIB, ținta pe termen lung (2024-2070) asumată de România
Primii 1,85 miliarde de euro trebuie să intre în conturile României joi, 2 decembrie – ca avans din fondurile aferente Planului Național de Reziliență și
Comisia Europeană va disponibiliza o tranșă de circa 1,94 miliarde de euro din împrumutul pe care îl va da României prin Mecanismul de Redresare și
Planul Național de Redresare și Reziliență a primit joi ultima aprobare de la Bruxelles, iar autoritățile române pot începe să pună în aplicare acest plan.
România va avea o reţea de 18.000 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice în următorii 4 – 5 ani, în urma investițiilor susținute de
Guvernul poate trimite la Bruxelles cererea pentru avansul de 3,8 miliarde euro (sau 13% din bugetul total alocat) și poate începe implementarea PNRR: Consiliul de
Asociația Oamenilor de Afaceri din România solicită luni tuturor liderilor politici ai partidelor parlamentare să încheie ”de urgență” un pact pentru operaționalizarea și implementarea PNRR.
Fostul ministru al Proiectelor Europene Cristian Ghinea a avertizat joi, la Digi24, că actualul guvern trebuie să facă pașii necesari pentru pregătirea tehnică a implementării PNRR, pași care
Atragerea a 100% din finanțările pe care le poate accesa România în cadrul PNRR ar duce la o accelerare a creșterii economice cu un punct
PNRR cuprinde instrumente financiare pentru IMM-uri și companii mari în valoare de 1,25 miliarde de euro, granturi pentru transformarea digitală în valoare de 300 de
Autoritățile române au alocat 5,97 miliarde de euro – adică 20,5% din valoarea totală- pentru proiectele de digitalizare conținute de Planul național de Relansare și
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat recent de Comisia Europeană, prevede, dincolo de direcțiile asumate pentru absorbția celor 29 de miliarde de euro,
În numele comunității de afaceri pe care o reprezintă, AmCham România lansează un apel ”la revenirea clasei politice la angajamentele asumate pentru societate și economie”.
România este unul dintre puținele state membre UE care vor utiliza integral componenta de creditare – 14,9 miliarde euro – pusă la dispoziție prin PNRR.
Unul dintre cele mai mari proiecte pe care România a încercat fără succes să le impună în PNRR este cel al irigațiilor. Proiectul a fost
Comisia Europeană a aprobat luni Planul de redresare și reziliență al României (PNRR), care va fi finanțat cu 14,24 miliarde euro subvenții și alte 14,94