Unul dintre cele mai mari proiecte pe care România a încercat fără succes să le impună în PNRR este cel al irigațiilor.
Proiectul a fost respins din cauză că autoritățile române, mai exact Ministerul Agriculturii, nu au reușit să demonstreze Comisiei că acesta nu pune în pericol resursele naturale de apă ale României.
În varianta inițială a PNRR (de fapt în forma supusă discuțiilor informale ale experților europeni și români), România a propus alocarea a 2 miliarde de euro pentru refacerea sistemului național de irigații în zona de sud a țării, zonă care, sub efectul schimbărilor climatice, înregistrează scăderea rezervei de apă din sol.
Surse europene afirmă că după primele discuții tehnice proiectul nu a fost respins, dar aprobarea a fost condiționată de prezentarea unei analize a efectelor pe care viitorul sistem de irigații le va produce asupra surselor naturale de apă. Autoritățile române nu au prezentat niciun studiu de impact, abia în aceste condiții proiectul fiind respins.
Decizia de scoatere a proiectului de irigații din PNRR a foat anunțată în luna iunie, fără explicații publice, de fostul ministru Cristian Ghinea.
În plan intern, ministrul Agriculturii a încercat să treacă acest eșec în contul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Bazându-se pe confidențialitatea discuțiilor tehnice, Adrian Oros a explicat publicului din România că dialogul cu executivul UE s-a purtat prin MIPE, iar reprezentanții Ministerului Agriculturii au participat ”doar la întâlnirile tehnice”.
”Comisia, mie personal, nu mi-a trimis niciun material în care să-mi spună că programul cu irigațiile nu era suficient de verde. Noi doar reabilităm infrastructură veche, nu făceam alte canale. Puteam foarte ușor să ne încadrăm”, declara pe data de 7 iunie, la Digi 24, ministrul Adrian Oros.
Nu este pentru prima dată când Ministerul Agriculturii pierde finanțare europeană. În toamna anului 2019, un raport emis de Curtea Europeană a Auditorilor menționa că pachetul de măsuri care vizează combaterea deșertificării din România nu a fost bine conceput, astfel încât niciun beneficiar eligibil nu a aplicat și nicio plată nu a fost efectuată.
Era vorba de Măsura 10 – Agro-mediu şi climă prevăzută în PNDR 2014-2020 (cu finanţare din alocarea FEADR 2014-2020).
Un răspuns
IRIGAȚIILE – PRIMA MINĂ POLITICĂ DIN PNRR
Speculând o combinație între o parte de realitate și o teamă istorică a României agrare, un bufon vremelnic vătaf peste destinele agriculturii a perorat in ultimii ani, pe tema irigațiilor salvatoare.
Mediocrii săi urmași, lipsiți de soluții și de specialiști (preluând eșaloanele 2 și 3 din gruparea bufonului, drept specialiștii atotcunoscători) nu au știut nici să rezolve această problemă și au rostogolit-o mai departe.
Pentru că orice demnitar care nu știe ce are de făcut și nu schimbă fundamental birocrația, în primele 6 luni de mandat, va sfârși îngropat de hârțogăria generată de aceasta sau „învins de sistem”.
Astfel, de la concepția PNRR, tema irigațiilor a fost rostogolită de diverse interese, de la cele de bună credință, la cele naive și la cele de îmbogățire rapidă, fără prea multe justificări ale cheltuirii fondurilor.
În fapt, România a beneficiat în exercițiile financiare 2007-2013 și 2014-2020 de importante fonduri pentru reabilitarea sistemelor de irigații, din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).
Și probabil va mai beneficia de acest tip de investiții și în exercițiul financiar 2021-2027.
Dar problema era ca acești bani nu ajungeau și la instituția de stat, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), care gestiona infrastructura principală de irigații din proprietatea statului.
Deși guvernele, începând din 2016 au lansat programe de finanțare a infrastructurii principale de irigații (aflate în gestiunea ANIF), banii erau puțini și interesele mari.
Având în vedere că numeroase obiective de investiții din etapa I a Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, gestionat de ANIF, sunt în etapa de execuție (cu stadii între 4% – 100%) și majoritatea obiectivelor din etapa a doua sunt în stadiul de proiectare, mulți au văzut oportunitatea PNRR.
Doar că lipsiți de realism au inclus aceste finanțări pentru irigații în anvelopa tranziției verzi, ceea ce este cel puțin forțat.
Irigațiile deservesc activitățile și culturile agricole, efectele reabilitării acestei infrastructuri principale fiind (așa cum sunt definite în anexa la HG nr. 793/2016), obținerea unui spor de venit net prin îmbunătățirea productivității terenurilor, îmbunătățirea structurii planului de cultură și sporirea producției medii la hectar.
Promovate de entitățile de linie aceste investiții erau dificil de acceptat de către Comisia Europeană, care știa că vor fi solicitate investiții pentru irigații și din fondurile europene pentru agricultură. Trebuie sa adaugam ca fondurile pentru irigatii solicitate prin PNRR erau pentru infrastructura principala, iar Romania pentru a obtine fonduri pentru irigatii (infrastructura secundara) in precedentele exercitii financiare (2007-2013 si 2014-2020) a comunicat Comisiei europene ca infrastructura principala de irigatii a fost modernizata si este functionala, vom intelege refuzul categoric al Bruxelului de a finanta aceste investitii. Cu materiale comunicate timp de 14 ani de autoritatile de la Bucuresti.
Iar observațiile și criticile Comisiei Europene au detonat această mină politică în brațele ministrului fondurilor europene.
Care este, poate cel mai puțin vinovat de în cazul irigațiilor.
Dar responsabilitatea superficialității PNRR, lipsei de comunicare (inclusiv cu ministerele tehnice), lipsei unor linii clare de demarcație între PNRR și programele operaționale se află în curtea unor factori decidenți din MIPE și aici trebuiau dispuse masuri.
Pentru că mai este cel puțin o mină politică dar și o adevărată „bombă cu ceas” în PNRR.