27 noiembrie, 2021

Comisia Europeană va disponibiliza o tranșă de circa 1,94 miliarde de euro din împrumutul pe care îl va da României prin  Mecanismul de Redresare și Reziliențã, după ce, vineri, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a semnat acordul de împrumut.

Prima tranșă reprezintă circa 13% din valoarea împrumutului de 15 miliarde de euro, prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și va fi virată după intrarea în vigoare a acordului, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, emis sâmbătă.

ˮÎmprumutul va fi folosit pentru finanțarea deficitului bugetului de stat şi pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale, pe baza cheltuielilor bugetare efectuate pentru reformele prevăzute în PNRRˮ, spune sursa citată.


România beneficiază prin PNRR de aproximativ 29,18 miliarde de euro, dintre care 14,24 miliarde de euro grant și restul împrumut.

Banii vin în funcție de rezultatul unor audituri periodice

Împrumutul va fi virat în 10 rate, ˮîn baza îndeplinirii de către partea română a jaloanelor și țintelor prevăzute în reformele și investițiile asociate împrumutuluiˮ, mai spune Ministerul Finanțelor.

România are de îndeplinit numeroase promisiuni angajate în PNRR, a căror respectare Comisia Europeană o va verifica prin audituri odată la 6 luni.

Pentru primele 6 luni, până la primul audit al Comisiei, România are de îndeplinit 65 de ținte, primele 20 fiind obligatorii până la 31 decembrie 2021.


ˮAcum urmează ca Ministerul Finanțelor să încheie un Acord subsidiar cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea prevederilor Acordului de împrumut, inclusiv monitorizarea atingerii jaloanelor și a țintelor și întocmirea raportărilor solicitate de Comisia Europeană” , a declarat Adrian Câciu.

Perioada de disponibilitate a împrumutului este 31 decembrie 2026.

Fiecare tragere din împrumut, inclusiv prefinanțarea, va avea o maturitate de 30 de ani de la data disponibilizării, din care o perioadă de grație de 10 ani. Rambursarea se va face în rate egale pe perioada rămasă până la maturitate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: