28 octombrie, 2021

Guvernul poate trimite la Bruxelles cererea pentru avansul de 3,8 miliarde euro (sau 13% din bugetul total alocat) și poate începe implementarea PNRR: Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene și-a dat acordul joi pentru aprobarea formală a planului românesc. ”Acum este pe umerii noștrii”, preciza și premierul demis Florin Cîțu după aflarea veștii.

„Am plăcerea de a anunța vești bune pentru încă trei state membre. Tocmai am confirmat evaluările pozitive ale planurilor de redresare și reziliență ale Estoniei, Finlandei și României. În curând, aceste țări își vor putea primi plata de prefinanțare din Mecanismul de redresare și reziliență. Reformele și investițiile prezentate în planurile lor sprijină ferm Agenda verde și Agenda digitală ale UE”, a anunțat joi Andrej Šircelj, ministrul de finanțe al Sloveniei, țară care deține președinția rotativă a Uniunii Europene.

Ce s-a aprobat, ce e de făcut

Comisia Europeană a aprobat pe 27 septembrie Planul de redresare și reziliență al României (PNRR), care va fi finanțat cu 14,24 miliarde euro subvenții și alte 14,94 miliarde euro împrumuturi. În total, PNRR conține 107 proiecte (investiții) și 64 de reforme, iar în calendarul de implementare sunt de bifat 507 obiective de parcurs și ținte.


La fiecare șase luni va exista un audit al Comisiei Europene, care va verifica atingerea obiectivelor de etapă în reforme angajate pe termen mediu. Dacă aceste obiective de etapă pe reforme nu sunt atinse, atunci Comisia poate bloca complet finanţarea PNRR, chiar dacă proiectele în sine se derulează bine în teren.

Până la finalul anului, România trebuie să bifeze 21 de obiective.

(Citiți și: ”PNRR: nimic fără reforme. Lista”)

Măsurile cheie care ar urma să asigure tranziția verde

41% dintre resursele PNRR sunt alocate obiectivelor de climă. Între acestea:

  • Modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv căile ferate electrificate sau cu emisii zero și materialul rulant. Alocare de 3,9 miliarde de euro
  • Mobilitate urbană, infrastructură pentru un transport urban ecologic și sigur. Alocare 1,8 miliarde de euro
  • Producția de energie curată: eliminarea treptată a producției de cărbune și lignit, implementarea surselor regenerabile de energie, precum și a proceselor de producție de hidrogen. Alocare 855 milioane euro
  • Eficiența energetică a clădirilor, renovarea din punct de vedere energetic (pentru a reduce emisiile de CO2 cu cel puțin 0,15 milioane de tone în clădirile private și 0,075 milioane de tone în clădirile publice) și consolidare seismică a clădirilor. Alocare 2,7 miliarde euro
  • Biodiversitate și protecția mediului: împăduriri și reîmpăduriri, pepiniere forestiere, precum și alte măsuri de biodiversitate, reconstrucție ecologică și protecția speciilor. Alocare 1,1 miliarde de euro.

Măsuri esențiale pentru asigurarea tranziției digitale

21% dintre resursele PNRR sunt alocate tranziției digitale. Între acestea:

  • Digitalizarea administrației publice în domenii cheie precum justiția, ocuparea forței de muncă și protecția socială, mediul, managementul serviciului public și dezvoltarea competențelor, achiziții publice, securitate cibernetică, impozite și vamă, construind în același timp o infrastructură cloud guvernamentală sigură și sprijinind implementarea eID. Alocare 1,5 miliarde de euro
  • Digitalizarea sănătății: dezvoltarea unui sistem integrat e-sănătate, conectarea a peste 25.000 de furnizori de servicii medicale și sisteme de telemedicină. Alocare 470 milioane Eeuro
  • Digitalizarea educației: îmbunătățirea abilităților pedagogice digitale, a conținutului educațional și a echipamentelor și resurselor, inclusiv în universități. Alocare 881 milioane euro

Măsuri cheie pentru asigurarea rezilienței economice și sociale

  • Consolidarea administrației publice: măsurile de consolidare a eficacității sistemului judiciar și combaterea corupției vor contribui la îmbunătățirea calității și eficacității administrației publice.
  • Coeziune socială și teritorială: modernizarea sistemului de beneficii sociale din România prin implementarea reformei veniturilor minime de incluziune, o reformă a sistemului de pensii, măsuri de îmbunătățire a ocupării forței de muncă și digitalizarea sistemelor digitale de protecție socială.
  • Sustenabilitate fiscală: cadru bugetar consolidat, un control mai bun al cheltuielilor și revizuirea impozitării, reforma sistemului de pensii.
  • Reziliență consolidată a sistemului de sănătate: investiții în infrastructura modernă a spitalelor pentru a asigura siguranța pacienților și pentru a reduce riscul de infecții asociate asistenței medicale în cadrul spitalului. Alocare 2 miliarde de euro

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: