Ungaria acuză Bruxelles de ”șantaj cu fonduri europene”
Guvernul maghiar a condamnat marți ceea ce a numit „șantajul” Bruxelles-ului cu privire la alocarea finanțării UE. Acuzația apare pe fondul adâncirii divergențelor între statul

Comisia Europeană nu și-a încheiat evaluarea planului național al Ungariei pentru accesarea fondurilor de recuperare ale UE, a anunțat executivul european, anunță Reuters. Termenul de
Curtea Constituţională a Germaniei a deschis miercuri calea pentru ca autorităţile de la Berlin să ratifice planul european de relansare în valoare de 750 de
Premierul bulgar Boiko Borissov – a cărui demisie din fruntea guvernului a fost confirmată printr-un vot de parlament săptămâna trecută, vineri, după ce partidul său
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an, de la 4,2% la 5,6%, mizând pe
Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, a avut vineri, o videoconferinţă cu Johannes Hahn (foto), comisarul european pentru buget şi administraţie, principalele subiecte de discuţii vizând fondurile
România trebuie să devină mai competitivă, este mesajul transmis de comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, aflat joi într-o vizită la București. Oficialul
Comisia Europeană analizează posibilitatea de a recurge la licitaţii pentru emiterea de obligațiuni prin care să finanțeze planul de relansare în valoare de 750 de
Parlamentul European a definit șase piloni și criterii în baza cărora să fie aprobate programele naționale de dezvoltare care vor fi finanțate din fondul european
România va beneficia de fonduri europene totale de aproape 80 de miliarde de eur. Suma reprezintă alocarea din viitorul exercițiu financiar al UE, dar și
Președintele Klaus Iohannis s-a declarat ”moderat optimist” în privința șanselor ca liderii europeni, reuniți în summit la Bruxelles, să ajungă la un acord asupra condițiilor
Presiunea asupra liderilor europeni de a ajunge la un acord pe tema pachetului de salvare și relansare a economiei UE continuă să crească, în a
Proiectul unui uriaş plan pentru relansarea economiei UE după coronavirus s-a lovit vineri de inflexibilitatea ţărilor aşa-zise „frugale”, mai ales Olanda şi Austria, în prima
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a făcut joi un apel către liderii europeni să se pună rapid de acord asupra unui plan ambiţios
Președintele Iohannis pleacă joi seara la Bruxelles, unde va participa la Consiliului European din 17-18 iulie, acolo unde liderii UE încearcă să obțină consens pe
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) anunță joi că este pregătită să contribuie la elaborarea de măsuri concrete în spiritul Planului Național de Investiții și Relansare
Guvernul a prezentat miercuri „Planul de investiții și relansare economică” în varianta sa integrală. Cele 160 de pagini ale documentului conțin detalii care se subsumează
Granturi pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor din cadrul programului de relansare prezentat miercuri de Guvern se ridică la circa 330 de milioane de
La capitolul Infrastructură rutieră, Planul guvernamental de relansare economică detaliază proiectul Autostrării A8 Târgu Mureș- Iași- Ungheni și estimează finalizarea întregii construcții la orizontul 2026-2027.
Investițiile de 12,48 miliarde de euro în Sistemul Energetic Național (SEN), promise de Planul de relansare a economiei anunțat de Guvernul României, acoperă circa 12%