Comisia Europeană nu și-a încheiat evaluarea planului național al Ungariei pentru accesarea fondurilor de recuperare ale UE, a anunțat executivul european, anunță Reuters.
Termenul de două luni angajat de Comisia Europeană pentru aprobarea unui plan național a expirat luni în cazul Ungariei.
Arianna Podesta, purtător de cuvânt al Comisiei citat de Associated Press, a precizat că executivul încă analizează o serie de precizări transmise săptămâna trecută, vineri, de guvernul de la Budapesta.
Analiza ar putea dura ”săptămâni”, a declarat Arianna Podesta, care a precizat: ”Lucrăm în mod constructiv pentru a finaliza cât mai repede analiza noastră. Dacă va fi nevoie de mai mult timp, vom propune Ungariei să accepte extinderea termenului-limită de analiză de 2 luni”.
În urmă cu 5 zile, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew din Parlamentul European, a anunțat că PNRR-ul Ungariei a fost suspendat de la aprobare. Anunțul lui Dacian Cioloș a fost contrazis de oficiali ai Comisiei, care au precizat că documentul trimis de Budapesta este încă în analiza Comisiei Europene.
Grupul Renew Europe din Parlamentul European asolicitase anterior Comisiei Europene să nu aprobe documentul maghiar ”pentru că nu avem acum nicio garanție că banii vor ajunge la ungurii onești și de bună credință, nu doar la acoliții lui Orban”.
Anunțul lui Dacian Cioloș a provocat și o reacție apăsată a liderului UDMR Kelemen Hunor, care a caracterizat demersul liderulkui Renew drept ”o greșeală politică”.
Decizia Comisiei va ridica foarte probabil tensiunea între Bruxelles și Budapesta.
Premierul Ungariei afirma recent că Uniunea Europeană se transformă într-un “imperiu” ce contravine intereselor naţiunilor de pe continentul european. “Europa nu se va schimba şi nu se va îmbunătăţi singură, noi suntem cei care trebuie să o facem mai bună, să o reformăm şi să o repunem pe o cale care a avut succes la vremea respectivă”, a spus Viktor Orban.