29 septembrie, 2021

Guvernul maghiar a condamnat marți ceea ce a numit „șantajul” Bruxelles-ului cu privire la alocarea finanțării UE.

Acuzația apare pe fondul adâncirii divergențelor între statul membru din estul Europei și instituțiile Uniunii Europene. Budapesta și Bruxelles sunt în dezacord cu privire la reformele judiciare maghiare și drepturile LGBTQ.

Ministrul de externe Péter Szijjártó (foto), transmite Euractiv, a acuzat UE că folosește finanțarea ca „instrument de șantaj, pentru a impune schimbări de tip politic” și a caracterizat abordarea UE ca fiind „inacceptabilă”. Ministrul a precizat că Budapesta nu face compromisuri când vine vorba de legislația internă, care este concepută pentru a proteja familia.


”Nu suntem pregătiți să retragem protecția oferită familiei, deci nu va exista niciun compromis pe această problemă „, a declarat Péter Szijjártó, pentru AFP, la Strasbourg.

Oficialul maghiar a adăugat că „încercarea de șantaj nu a reușit, dovadă fiind, în primul rând, faptul că, săptămâna trecută, agenția Moody’s a crescut ratingul Ungariei și, în al doilea rând, am avut un succes imens pe piața obligațiunilor- o cerere uriașă pentru obligațiunile noastre pe termen lung”.

Iar asta înseamnă, a spus ministrul: „Avem bani suficienți pentru a începe acele proiecte care ar fi fost acoperite de obligațiunile UE. Da, o putem face fără UE”.

Dana Spinanț, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a declarat jurnaliștilor că nu poate spune dacă părțile vor ajunge la un acord asupra Planului de redresare al Ungariei, dar a insistat cu precizarea: ”Comisia este angajată cu bună credință în negocierile” de aprobare a planurilor de redresare.


În prezent, Ungaria deține până în noiembrie președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, ale cărui priorități includ protecția minorităților și a familiilor.

Budapesta a trimis planul său de redresare la Bruxelles pe 12 mai, dar termenul de analiză a fost prelungit până pe 30 septembrie de către Comisia Europeană. Planul ar permite Budapestei accesul la 7,2 miliarde euro subvenţii din partea UE.

Și Polonia a acuzat UE de „șantaj”, după ce Bruxelles-ul a insistat să ceară Varșoviei să respecte primatul  dreptului UE asupra legislației naționale și a precizat că acordarea de fonduri de recuperare depind de acceptarea acestui principiu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: