marți

19 martie, 2024

pensii speciale

Desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se amână cel puțin o săptămână, întrucât proiectul de lege nu are avizele impuse de procedura legislativului. Liderii grupurilor coaliției majoritare anunțaseră că plenul va vota miercuri, însă marți dimineața, la ședința Birourilor...
16 februarie, 2021
Desființarea așa-numitelor pensii speciale se va face treptat, iar vicepremierul Dan Barna a anunțat luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că proiectul pentru eliminarea indemnizațiilor parlamentarilor va intra miercuri la vot în plenul reunit al Camerei Deputaților...
15 februarie, 2021
Este necesară înființarea unei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii, potrivit preşedintelui Senatului, Anca Dragu (foto). „În ultimii ani au fost introduse aceste pensii speciale, în diferite domenii, una câte una, cu...
30 decembrie, 2020
Camera Deputaților a adoptat marți, în ultima zi a acestei legislaturi, proiectul ce dezincriminează evaziunea fiscală în cazul inculpaților care vor returna prejudiciul produs. Deputații au aprobat proiectul cu 195 de voturi pentru, 72 voturi împotrivă și 19...
15 decembrie, 2020
CCR a declarat neconstituțională legea prin care se instituia impozitarea pensiilor speciale. Curtea nu contestă dreptul legislativului de a impune taxe și impozite, dar precizează că procedura de adoptare a fost nelegală. Comunicatul CCR precizează că obiecțile de...
15 decembrie, 2020
Camera Deputaţilor a adoptat deciziona, marţi, în unanimitate, proiectul de lege care prevede că militarii, poliţiştii, membrii Corpului diplomatic, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Curţii de Conturi, printre alții, condamnaţi definitiv pentru dare/ luare de mită și trafic de...
30 iunie, 2020
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că le va solicita parlamentarilor liberali să investigheze posibilitatea de o demite pe Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului. Motivul invocat de premier: Renate Weber ar fi „apărătorul celor care...
19 iunie, 2020
„Atacurile împotriva statutului magistraților primesc justificări populiste și sunt proclamate public ca prilej de reparare a imaginii celorlalte ramuri”, acuză Corina Corbu (foto), președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un mesaj public în care este critică...
18 iunie, 2020
Pensiile speciale vor fi impozitate cu până la 85%, după ce Camera Deputaților, for decizional în acest caz, a votat un proiect de lege asupra căruia PSD și PNL au convenit miercuri și l-au introdus pe ordinea de...
17 iunie, 2020
Guvernul va vedea care este motivaţia Curţii Constituţionale şi va reveni cu o modificare legislativă în ceea ce priveşte pensiile speciale, a precizat sâmbătă premierul Ludovic Orban. Prim-ministrul este de părere că judecătorii CCR ar fi trebuit să...
24 mai, 2020
CCR a admis miercuri sesizările Înaltei Curți de Casație și Jutiție și Avocatului Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale, cu exceția celor primite de foștii polițiști, militari și angajați ai serviciilor secrete. Camera...
6 mai, 2020
Avocatul Poporului a trimis joi, Curții Constituționale, o sesizare de neconstituționalitate privind legea de abrogare a pensiilor speciale. Renate Weber susține că legea nu respectă condițiile cerute de Constituție și nici parcursul legislativ. ”Întreaga lege este lovită de...
30 ianuarie, 2020
Conducerea CSM s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a pleda în fața acestuia în favoarea menținerii pensiilor speciale ale magistraților. Întrevederea, despre care Administrația Prezidențială nu a transmis nimic, deocamdată, a avut loc...
30 ianuarie, 2020
Nu, nu-i vorba despre bani – ceva mult mai profund nu e în regulă în România! Dar pentru că e atât de șocant, tot de la bani trebuie să pornim: Cazul e deja public – cea mai mare...
29 ianuarie, 2020
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, a trimis o scrisoare deschisă adresată societății și presei, în care se arată revoltată de decizia Parlamentului de a elimina pensiile speciale ale magistraților, decizie pe care o califică...
29 ianuarie, 2020
Grefierii protestează în toată țara, luni și marți, față de posibila eliminare a pensiei de serviciu, așa cum prevede un proiect pe care Guvernul Ludovic Orban dorește să-și asume răspunderea. Personalul auxiliar din justiție – format din grefieri,...
27 ianuarie, 2020
Activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, va fi suspendată zilnic, între orele 10.00 și 12.00, din cauza protestelor grefierilor. De luni, 27 ianuarie, aceștia vor intra în grevă pe un termen ce va fi stabilit joi,...
22 ianuarie, 2020
Premierul Ludovic Orban a acceptat prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, cu un an, a declarat liderul USR, Dan Barna, după întrevederea de luni cu primul ministru. ”O victorie importantă este prorogarea pensiilor...
23 decembrie, 2019
Mai multe instanțe din țară, inclusiv Curtea de Apel București (CAB), și-au suspendat luni activitatea, cu excepția urgențelor, nemulțumite de intenția de eliminare a pensiilor speciale și de plafonare a sporului pentru condiții vătămătoare de muncă. Potrivit reprezentanților...
23 decembrie, 2019
Camera Deputaţilor- for decizional- a adoptat miercuri proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Începând din 2020, aceste alocații ajung la 300 de lei lunar, pentru copiii între 2 și 18 ani, și la...
18 decembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: