Cristian Grosu / 2 milioane de euro pensie reală: dar nu-i vorba despre bani!

Nu, nu-i vorba despre bani – ceva mult mai profund nu e în regulă în România!
Dar pentru că e atât de șocant, tot de la bani trebuie să pornim:

Cazul e deja public – cea mai mare pensie din România este de 77.000 de lei și a pornit de la un ”fleac” în momentul pensionării: 34.000 de lei. Timp de 15 ani, prin măriri succesive, omul a încasat 9.000.000 pensie – adică 2 milioane de euro.

Cui și pentru ce a plătit România 2 milioane de euro pensie?
Vreunui mare profesor? Nu.
Vreunui mare medic? Nu.
Poet care ne-a urcat pe harta culturală a lumii? Nici vorbă.
Vreunui strateg economic, antreprenor, deschizător de drumuri și făcător de țară? Nici pomeneală!
Văduvei și orfanilor vreunui militar român mort în teatrele de operațiuni? Aș…

Această pensie e și a fost încasată de un fost magistrat comunist, șef de pușcărie.

Algoritmul de calcul e simplu – pensia de mai sus are o explicație pe care aritmetica dreaptă a legii strâmbe românești o confirmă:

Cetățenii de rangul unu, cetățenii superiori ai României – elita instituțiilor de forță, ca să ne înțelegem despre ce vorbim – au altă Lege. Legea Lor: unii iau pensie în funcție de veniturile pe 3 luni pe care si le aleg ei (si le aleg pe alea în care merg în străinătate, iau diurne, își decontează concedii mai vechi etc, etc. ). Alții iau pe anul în care și-au încărcat, la fel, tot felul de nefăcute din anii trecuți, indemnizații speciale, sporuri – toate înghesuite în anul în care și-au propus să nu mai salveze România.
Alții au ieșit la pensie la 38-39 de ani (calculată după Legea de mai sus) – după care s-au reangajat pe fix același post, ca să ia și salariu.

Explicație legală, pentru bani, deci, există.

Explicația care nu există: cum de a lunecat România înapoi, în sfera controlată exclusiv de instituțiile de forță, care au devenit elita acestui stat care n-a gustat, practic, democrația în ultimii 30 de ani decât la nivel de aparențe?

Iar aici începe marea problemă:

strâmbarea de la rădăcină a societății, mutarea greutății de pe meritocrație și eficiență a muncii spre forță și influență politică, alterarea reperelor de aliniere a societății către paradigma a cărei temelie e plusvaloarea pe care individul o aduce țării sale.

Guvernul și-a asumat răspunderea pe tăierea pensiilor speciale: e o mascaradă sinistră din cel puțin 3 motive:

1, nu doar că nu se atinge nimeni de pensiile din institutiile militarizate, dar nimeni nu modifică algoritmul de calcul de mai sus!

2, tăierea pensiilor speciale ale magistraților e cusută cu ață albă: magistratii vor contesta la CCR decizia, si vor câștiga pentru că deja CCR s-a pronunțat. Astfel că tăierea pensiilor speciale pare mai degrabă o înțelegere între guvern și castele din Justiție.

Aici trebuie adăugat un exemplu delicios, care a trecut zilele trecute prin paginile ziarelor – o distinsă doamnă vine din avocatură, intră ca judecătoare, de unde se pensionează 6 (șase) luni mai târziu la pensie specială. Ei, așa da stat de drept!

3, Aflu că își păstrează pensiile speciale și jurnaliștii! Caut și aflu șocat că, da, există ”jurnaliști” cu pensii speciale – tot din stirpea șefului de pușcărie de la începutul discuției. Există o leprozerie, numită Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România: singura entitate care decide care ”jurnalist” membru cotizant al comunității ia pensie specială și care nu.

S-au oploșit acolo nu doar foști jurnaliști comuniști, foști cenzori ai presei comuniste și foști activiști de partid, ci și foști primari condamnați penal, popi răspopiți, tovarăși responsabili cu munca de partid, pușcăriași pentru corupție și mărunți politicieni locali: ei, da, pensia specială presupune ca statul român de azi, 29 ianuarie 2020 (la peste 30 de ani de la Revoluție) să le plătească la pensia lor încă 50%, cu bani de la Bugete. Cu bani împrumutați, adică. (Un link pentru a vedea în splendoarea lui tot acest bestiar – AICI)

Și totuși, nu: NU – nu despre bani vorbim. Ci despre deformarea până la rădăcină a oricărui algoritm de societate sănătoasă, în care cei ce muncesc în mediul privat au ajuns o paria care finanțează, prin contribuțiile lor, această imensă armată (și la propriu și la figurat) care ne asigură subdezvoltarea:

Legiuitorii României au făcut tot posibilul ca astăzi să nu fii un om realizat prin muncă, creativitate și  tenacitate:
azi, dacă vrei să fii un om ”realizat”, fă bine și te angajează în administrație – unde la salariul mare se adaugă tot felul de sporuri care unui ”privat” nici nu i-ar trece prin minte, bașca vouchere, punți între zilele libere și tot felul de alte beneficii pentru serviciile de a ține România în subdezvoltare –

Sau fă-te gradat de orice fel – în servicii, în poliție, în armată, la jandarmi, la orice.

Problema e că această mentalitate care stă la baza structurii noastre sociale azi, ianuarie 2020 devine ”viziune” pentru acțiunea politică și administrativă:

Acum vreo 2-3 săptămâni ascultam un general al Armatei Române care spunea la televizor că i se cuvine pensie specială pentr că ”a făcut sacrificii personale”.
Întrebat de reporter la ce sacrificii se referă, domnul general a explicat: a trebuit să stea departe de familie cât timp a făcut nu știu ce specializare la Academia militară!

Iar reporterul a tăcut – în loc să-l întrebe ”Bă căprare, știi tu că noi, ăștia care-ți plătim sacrificiile tale, milioanele de inși care te ținem cu 2% din PIB facem asta fără să crâcnim și fără să ni se pară o gaură în cer? Și facem asta fără să ne asigure statul locuință – că noi chiar o plătim -, haine, popotă, deplasare de-acasă la locul de studii?”.

În mod normal, generalul ar fi putut să explice de ce e îndreptățit un militar al Armatei la o pensie militară: dar explicația corectă nu a știut-o: el știa că o primește pentru că e cetățean de rangul întâi, pentru care necazurile curente ale vieții fiecărui om din lumea civilizată sunt ”sacrificii”.

Ăsta-i și pericolul: dacă tu, Stat, ai creat cetățeni de rangul întâi, fii sigur că se vor ocupa ei singuri să-și inventeze un rol social prin ceea ce până și un psiholog sau sociolog începător știe.

Și nu numai că știe – dar vedem noi toți în jur unde duce asta:
poziționarea societății având ca pivot central instituțiile de forță și avantajele care decurg din apartenența individuală la ele o putem vedea în modelul de societate din Rusia sau din Turcia. În ”castel” stau ei, economia privată ”are voie” să crească în jur ca să aibă ei (EI) de unde să se aprovizioneze.

Or, nu are cum să meargă bine cu un asemenea model de societate, care tocmai se pietrifică. 

Să ne înțelegem:

DA – pensii speciale în Armată, dar nu la orice șoarece de birou – ci pe criterii foarte clar stabilite, nu după fandacsiile generalului fandosit de mai sus. Da, pensii speciale în Justiție, unde magistrații au tot felul de interdicții și expertiză – dar după un algoritm clar de calcul, care să nu permită anomalii brutale ca acum. Da, pensii speciale la politistii de la operativ, nu la sinecuriștii angajați în familie prin birouri de băgători de seamă.

Dar acest DA este blocat tocmai de problemă: ești ”la EI” – ești de cetățean de rangul întâi.

*
Da – cele mai mari pensii din România (iată, 2 milioane de euro!) – nu se duc spre creativitate, spre muncă, spre eficiență, spre viziune: se duc la un fost magistrat comunist, șef de pușcărie:

Îi dorim viață lungă și-i dorim să ne jupoaie cu pensia lui cam câțiva kilometri de autostradă – că nu el e vinovat și nu de banii lui vorbim:

Vorbim de faptul că Klaus Iohannis și Ludovic Orban văd ceva absolut normal (sau, mă rog, lipsit de urgență) în asta:

Și că cei doi nu văd marele pericol care face din România o țară cenușie, în aerul căreia plutește ceva apăsător până la insuportabilitate. Ei, de aerul ăsta și fuge din țară oricine vrea să muncească și să-i fie munca respectată și recunoscută ca atare.

În încheiere, un exemplu real:
omul se pensionează din serviciu (adică dintr-un Serviciu), la 42 de ani. Sănătos: după 2 luni se urcă pe pereți de plictiseală și de somn, iar camarazii îl caută: avem nevoie de un șefulete la o uzină, care s-ar putea să facă mentenanță la niște chestii militare – n-ar vrea să facă un ban (ba chiar doi) în plus pe lângă pensie? Omul acceptă și stă șefulete vreo 6 luni: uzina nu mergea pentru că șefuleți se găsiseră, dar nu se găsiseră muncitori calificați. Ăia fugiseră din țară. La timp!

*
Până la urmă, omul nostru nu s-a plictisit:
I-au găsit un post de inspector sau așa ceva, în administrație. Ei: aveți idee câți tineri pensionari din ăștia au fost plasați în administrații?

PS:
Știm cazul, a ieșit la 39 de ani la pensie (foarte mare) și s-a reangajat pe același post, ca secretar de stat. Dacă omul mai trăiește 35-40 de ani (și are toate șansele, că e militar și o grămadă de doctori militari o să-i sufle toată viața între fese) – oare nu-i mai rentabil să-l cântărim și să-i dăm greutatea lui în aur, numai să evacueze locul? Întrebarea nu-i o glumă – calculul cam asta arată!